Președintele american Donald Trump a promis miercuri, în discursul susținut la Forumul Economic Mondial de la Davos, că nu va recurge la forță pentru a anexa Groenlanda, informează AFP și Reuters, citate de Agerpres.
'Lumea a crezut că voi folosi forța. Nu am nevoie să folosesc forța. Nu vreau să folosesc forța. Nu voi folosi forța', a spus Trump, referindu-se la amenințarea sa de a anexa teritoriul autonom danez pe care dorește să-l plaseze sub control american.
Dar el a susținut în același timp că Statele Unite sunt singura 'mare putere' care 'este capabilă să apere Groenlanda' și a acuzat Danemarca de 'ingratitudine'.
'Orice aliat din NATO are obligația să-și poată apăra propriul teritoriu. Și este un adevăr că nicio națiune sau grup de națiuni nu este în măsură să apere Groenlanda, cu excepția Statelor Unite. Suntem o mare putere, mult mai mare decât își imaginează lumea', a continuat Trump.
El a reproșat anterior Danemarcei că ar neglija securitatea regiunii arctice în fața a ceea ce a descris drept amenințări din partea Rusiei și Chinei în această regiune strategică, motivându-și astfel intenția de anexare a Groenlandei. Trump a mai susținut că prezența militară americană stabilită pe această insulă încă din perioada Războiului Rece nu ar mai fi suficientă.
Totuși, sinceritatea acestor afirmații ar putea fi pusă sub semnul întrebării, întrucât Groenlanda este bogată în resurse minerale, inclusiv pământuri rare, esențiale pentru tehnologiile avansate și pentru industria militară și față de care Trump și-a manifestat mult interesul de când a revenit la Casa Albă în urmă cu un an.
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi
Vizualizari: 1062


Ultimele comentarii
Acum 1 oră
And
Acum 1 oră
TT
Acum 1 oră
Emil
Acum 1 oră
Eu
Acum 1 oră
Emil