Distribuție Energie Electrică România – Sucursala Sibiu anunță că a finalizat lucrarea pentru modernizarea infrastructurii de distribuție a energiei electrice în satul Nemșa din comuna Moșna.
Lucrarea, intitulată „Modernizare rețele electrice de distribuție de 0,4 kV”, a vizat îmbunătățirea rețelelor de medie și joasă tensiune și a inclus modernizarea unei linii electrice aeriene de 0,4 kV pe o lungime de aproximativ 3.500 de metri. De asemenea, au fost înlocuiți 31 de stâlpi necorespunzători și au fost montate 97 de branșamente noi, transmite operatorul într-un comunicat de presă.
În cadrul proiectului au mai fost instalate 22 de blocuri de măsură și protecție - 17 monofazice și cinci trifazice - toate echipate cu întrerupătoare diferențiale și dispozitive de protecție la supratensiuni, precum și 72 de firide noi de distribuție, contorizare și protecție.
„Prin execuția acestei lucrări, în valoare de peste 2,1 milioane de lei, realizată din surse proprii, utilizatorii vor beneficia de un serviciu de distribuție la înalte standarde de calitate, în condiții de siguranță, fiind îndeplinite următoarele obiective: reducerea semnificativă a consumului propriu tehnologic (CPT); asigurarea parametrilor optimi de funcționare ai rețelelor electrice, conform cerințelor prevăzute de Standardul de performanță pentru serviciul de distribuție a energiei electrice”, precizează DEER în comunicat.

Amintim că la sfârșitul anului trecut, DEER a inaugurat o stație de transformare în Zona Industrială Vest, investiție de peste 70 de milioane de lei. Separat, compania a anunțat atunci pentru Turnul Sfatului că pregătește o nouă lucrare de amploare în zona de nord a Sibiului, estimată la peste 170 de milioane de lei. În plus, urmează digitalizarea și modernizarea tuturor contoarelor din oraș.
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi
Vizualizari: 1096


Ultimele comentarii
Acum 7 ore
Marius
Acum 7 ore
Toate fondurile sunt comunitare
Acum 8 ore
Dincă Constantin
Acum 8 ore
Imobiliare pe groapa de gunoi
Acum 8 ore
@Nonick