Aproape 90 de sancțiuni contravenționale au fost aplicate de polițiștii sibieni în timpul celor 4 ore de control pe DN 7. Cele mai multe au fost pentru depășirea vitezei legale, apoi pentru nepurtarea centurii de siguranță. De asemenea, au fost efectuate peste 74 de testări privind consumul de alcool.
În cursul zilei de vineri, polițiștii rutieri din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Sibiu, sub coordonarea Serviciului Rutier Sibiu, au derulat o acțiune în sistem integrat de tip „RELEU” pe sectorul de drum DN7, în colaborare cu polițiștii din județele limitrofe.
Activitatea, coordonată de Direcția Rutieră a Poliției Române, a făcut parte dintr-un demers amplu desfășurat simultan în toate județele traversate de Drumul Național 7, unde echipajele rutiere au acționat coordonat, pentru asigurarea unei intervenții unitare și eficiente pe întregul traseu.

„Acțiunea a avut ca obiectiv principal reducerea riscului rutier, fiind vizate principalele cauze generatoare de accidente rutiere, respectiv nerespectarea regimului legal de viteză, depășirile neregulamentare, neacordarea de prioritate, conducerea sub influența alcoolului sau altor substanțe”, transmit reprezentanții Poliției Sibiu.
În urma neregulilor depistate în județul Sibiu, polițiștii au aplicat 88 de sancțiuni contravenționale, dintre care 25 pentru depășirea limitei legale de viteză, 12 pentru neportul centurii de siguranță, 19 pentru defecțiuni tehnice si 18 pentru nerespectarea timpilor de conducere și odihnă.

Ca măsuri complementare, polițiștii au retras un certificat de înmatriculare, până la remedierea deficiențelor constatate.
Din punct de vedere tehnic, cu sprijinul RAR, au fost verificate 18 de vehicule.
„Polițiștii au purtat un dialog cu cei aflați în trafic în scopul conștientizării importanței respectării normelor rutiere și adoptării unei conduite preventive la volan. Îndemnăm toți conducătorii auto să circule cu prudență și să respecte regimul legal de viteză. Respectarea acestor reguli poate preveni incidente tragice, deoarece neatenția, chiar și pentru o secundă, poate schimba vieți”, mai spune sursa citată.
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi
Tag-uri: trafic sibiu , valea oltului , politia sibiu , dn 7
Vizualizari: 345


Ultimele comentarii
Acum 7 ore
Marius
Acum 7 ore
Toate fondurile sunt comunitare
Acum 8 ore
Dincă Constantin
Acum 8 ore
Imobiliare pe groapa de gunoi
Acum 8 ore
@Nonick