Troițele, monumentele în care țăranii din zona Sibiului și-au pus sufletul. „Nu au cum să nu-ți atragă privirea”

Atât în interiorul fiecărui sat, dar și la intersecții de drumuri agricole ori prin pădurile din jurul Sibiului se regăsesc sute de troițe, pe care le-au zidit din piatră ori ridicat din lemn țăranii acestor locuri. Multe din acestea sunt vechi de sute de ani, alcătuind un patrimoniu ignorat din punct de vedere turistic.

Când treci prin zona Tropinii Noi spre Păltiniș, o troiță din piatră străjuiește chiar pe partea dreaptă a drumului, înainte de podul peste Seviș. Câteva sute de metri mai încolo, în câmpul din stânga drumului, la câțiva pași de noua stație de reglare a presiunii din rețeaua de gaze e ridicată o altă troiță din piatră. Troița Călinișului , cum îi este numele, a fost construită în urmă cu mai bine de 200 de ani și poartă picturi din aceleași vechi vremuri.

Găsești troițe atât prin sate, dar și la crucea unor vechi drumuri folosite de tăietorii de lemne din zona Gurii Râului, de exemplu, dar și la intersecția drumurilor agricole dintre Poplaca și Orlat, de exemplu.

„În spatele tuturor există povești”

„Monumentele acestea reprezintă, într-un fel, o parte a sufletului țăranului român, cea legată de spiritualitate, de credința că orice faci în viață are legătură și se află sub grija părintească a lui Dumnezeu. În desele plimbări pe potecile Mărginimii am trecut inevitabil prin satele de la poalele muntelui. Acolo, în mijlocul localității sau la intrarea în sat mi-au sărit în ochi construcțiile acestea care, cumva, nu au cum să nu îți atragă privirea. Parcă rup peisajul arhitectural obișnuit, cu casele aliniate la stradă, așezate ordonat de-a lungul pâraielor care străbat satul. Sunt mici capele zidite sau construite doar din lemn și care la interior protejează Crucea”, descrie Adrian Stoia, doctor în istorie, artist plastic și muzeograf în cadrul Muzeului Astra.

În urmă cu aproximativ 15 ani, Adrian Stoia a început să inventarieze troițele din 18 sate ale Mărginii Sibiului. A găsit aproximativ 400, iar istoria și rostul acestora au devenit subiectul unui volum publicat în urmă cu nouă ani, sub titlul „Troițele în Mărginimea Sibiului. Parte uitată a patrimoniului cultural. „În Mărginimea Sibiului majoritatea crucilor sunt pictate pe ambele fețe, pe avers cu scena «Botezul Domnului», pe revers cu a „Răstignirii Domnului”. Într-un fel începutul și sfârșitul misiunii Lui pe pământ”, descrie Adrian Stoia.

Și de 400 de ani

Cea mai veche troiță identificată până în prezent de către Adrian Stoia se află la Boița. Este o cruce de piatră, ridicată de negustorul Stoica Grecul în 1640, în vremea principelui George Rakoczi.

Între troițele care i-au atras atenția lui Adrian Stoia se numără și cea amintită la începutul acestui articol, cea a Călinișului, ridicată înainte de 1.800 și pictată de Ioan Grigorievici („Popa Ioan Grigorie zugravu, pictorul vechii biserici „Sfânta Paraschiva” din Rășinari.

„Din aceeași comună amintesc troița de «sub Coștiță», datată 1795, prin fața căreia treceau ciobanii mărgineni cu oile, în drum spre munte. În caractere chirilice se mai vede inscripția: «Izvorul Preasfintei Născătoare de Dumnezeu și pururea Fecioarei Maria, cel de viață dătătoriu… Tămăduitoarea orbilor… și tămăduitoarea de brâncă și de lepră»”, exemplifică Adrian Stoia, limitându-se doar la arealul Rășinariului.

Un patrimoniu acum studiat

Volumul de câteva sute de pagini publicat de Adrian Stoia în 2017 va avea continuare. După Mărginimea Sibiului, istoricul și muzeograful sibian și-a îndreptat atenția spre o altă zonă etnografică a județului Sibiu, Țara Oltului.

„Repertorierea din Țara Oltului a adus pentru mine surprize noi și nu amintesc aici decât troița poartă din Săcădate, la care cu greu am reușit să îi descopăr textul înscris la etaj, pe crucea de deasupra intrării, cum altfel decât în chirilică, datând din anul 1816. (…) Proiectul la care lucrez este legat de o repertoriere a acestor troițe. Sper anul acesta să reușesc să le includ între coperțile unei cărți. Cu finanțarea cărții este mai greu, sper să se găsească sponsori, dar sunt convins că iubitori de istorie și artă vor ajuta”, arată Adrian Stoia, pentru cititori Turnul Sfatului.

El observă faptul că ridicarea de troițe nu a dispărut din preocupările locuitorilor din satele Sibiului. „Am observat în Țara Oltului apariția unor noi troițe în anii grei ai pandemiei”.

„Reprezentative pentru sufletul părinților noștri”

Potențialul turistic al rețelei de troițe din zona Sibiului este legat de faptul că acestea sunt parte a tradiției locale.

„ Sunt multe lucruri care deși sunt lângă noi, ne scapă vederii. Cred încă cu tărie că aceste monumente pot fi parte a aspectelor legate de turism în zonă. Sunt până la urmă reprezentative pentru sufletul părinților noștri. O parte componentă a tradiției, a ceea ce ne definește ca români. Au o tipologie poprie diferită puțin de ceea ce întâlnim în Anglia sau Ungaria, de exemplu”, spune Adrian Stoia.

El pune aceste troițe care „nu sunt cu nimic nesemnificative” în context european. „Din primii zori ai creștinătății au fost așezate la intersecții de drumuri. Unul dintre papi a dispus să se construiască acolo, deoarece acolo se întâlneau oamenii și povesteau. Acesta este cazul celor din Regatul Unit, din Polonia, Grecia, Ungaria, pe El Camino spaniol etc”.

Bunele intenții care distrug

14 troițe se regăsesc în interiorul Muzeul Astra. Una datează din 1798, este din Rășinari și este pictată tot de către Ioan Grigorievici, pictorul bisericii „Sfânta Paraschiva”.

Dar rețeaua troițelor cu valoare patrimonială din județul Sibiu nu este, deocamdată, un subiect care să fi intrat în atenția autorităților. „Așa cum am mai spus, în afara celor care sunt pe Lista Monumentelor Istorice, celelalte sunt lăsate cumva în afara grijii sau protecției autorităților. De ce? Probabil pentru că legea a uitat de această parte a patrimoniului cultural. Au fost considerate firești, poate prea puțin importante datorită perisabilității lor. Nu știu. În afara monumentelor destinate cultului eroilor, nu știu dacă primăriile se mai ocupă de ele. Sper să atragem cumva atenția acum asupra acestui aspect”.

În acest context, monumente de sute de ani sunt întreținute de către oamenii locului. „Dacă o familie dispare, grija față de troiță este preluată de altcineva”.

Sunt situații în care întreținerea acestor troițe nu este cea potrivită, după cum sunt situațiile în care pictura este refăcută grosolan, de exemplu. Adrian Stoia pune astfel de exemple pe lipsa de „conștientizare a aspectelor legate de conservare”. „Retencuirea și schimbarea acoperișului poate duce la dispariția picturii originale, ceea ce este păcat”.

Pentru a preveni acțiunile care pot afecta astfel de monumente, Adrian Stoia apreciază că pot fi organizate proiecte de conștientizare a localnicilor asupra relevanței acestor troițe. La fel cum au existat inițiative de protejare a arhitecturii locale. „Un sat atrage turiștii prin pitoresc, prin păstrarea unei conduite în arhitectura, în gastronomie etc. Gândiți-vă la alte țări din spațiul german… Sunt lucruri serioase care din păcate, la noi, la români, sunt trecute adesea cu vederea. Probabil în viitor, prin implicarea autorităților,  se vor rezolva”.