Publicitate
Publicitate
Publicitate - SOMA Sibiu

Au început alegerile în PNL. Liberalii sibieni merg pe mâna lui Bolojan. Turcan: „O parte dintre colegii noștri au ales să rămână prea aproape de PSD”

Traian Deleanu
1
Congresul extraordinar al PNL. Raluca Turcan, în spatele lui Robert Sighiartău, Dan Motreanu, Ilie Bolojan și Ciprian Ciucu. Sursa foto: captură transmisie PNL
Congresul extraordinar al PNL. Raluca Turcan, în spatele lui Robert Sighiartău, Dan Motreanu, Ilie Bolojan și Ciprian Ciucu. Sursa foto: captură transmisie PNL

O delegație a liberalilor sibieni participă la această oră la Congresul extraordinar al PNL, în cadrul căruia – în afară de modificarea statutului – ordinea de zi include și alegerea noii conduceri. Ilie Bolojan este singurul candidat, iar liberalii sibieni îi susțin echipa. Tabăra care contestă congresul nu este prezentă.

Publicitate
Publicitate

Aproximativ 2.500 de membri de partid din toată țara sunt așteptați la București, la Romexpo, duminică, începând cu ora 12:00. Pentru ca congresul să fie statutar este nevoie de o prezență de două treimi, pe care tabăra contestatoare a lui Bolojan, condusă de Adrian Viștea, încearcă să o împiedice a se forma prin absenteism. Tentativa însă nu a avut reușită, prezența anunțată fiind de aproape 78%.

Raluca Turcan, președinta PNL Sibiu, a anunțat sprijinul delegației sibiene pentru reformele interne propuse de Ilie Bolojan. Ea susține faptul că acest congres este necesar și pentru a sublinia despărțirea definitivă de PSD, partid alături de care liberalii coabitează la putere de mulți ani.

Publicitate
Raluca Turcan a postat un selfie cu echipa care candidează pentru conducerea PNL. Foto: Facebook / Raluca Turcan
Raluca Turcan a postat un selfie cu echipa care candidează pentru conducerea PNL. Foto: Facebook / Raluca Turcan

„În mod normal, dacă întregul PNL ar fi urmărit ca politicile publice promovate de partid să fie în deplin acord cu așteptările oamenilor, acest Congres nu ar fi fost necesar. Din păcate, o parte dintre colegii noștri au ales să rămână prea aproape de PSD, îndepărtându-se de valorile liberale care definesc identitatea Partidului Național Liberal. Printre cele mai importante dintre acestea se numără respectul față de lege, egalitatea tuturor în fața ei, modernizarea statului și existența unor instituții aflate în slujba oamenilor, nu a intereselor de grup sau personale. De aceea organizăm acest Congres Extraordinar. Pentru a clarifica direcția partidului. Pentru a separa apele. Pentru a le arăta românilor că suntem mulți cei care credem că PNL trebuie să își urmeze propriul drum, un drum bazat pe valori și principii, nu unul dictat de PSD sau de alte interese din afara partidului”, a scris Turcan pe pagina ei de Facebook.

„De săptămâna viitoare echipa e completă”…

… își încheie Turcan mesajul legat de Congresul de astăzi. Ea vorbește în termeni laudativi despre faptul că pe lista de vicepreședinți propusă de Bolojan se află și Oana Gheorghiu (vicepremieri interimar) și Dragoș Pâslaru (ministrul interimar al Fondurilor Europene), care s-au înscris în partid abia vineri.

„lături de ei se află și colegi care, potrivit noului statut, nu mai pot deține simultan funcția de președinte de organizație și alte poziții de conducere, dar care și-au dovedit forța și consecvența în susținerea, în spațiul public și în activitatea lor profesională, a valorilor și obiectivelor pe care românii le așteaptă de la noi. Statutul prevede, de asemenea, completarea echipei cu opt vicepreședinți regionali și cu președinții organizațiilor județene din întreaga țară. Cred că această echipă va fi, înainte de toate, unită și hotărâtă să clarifice direcția partidului și să contribuie la însănătoșirea vieții politice”, mai scrie Turcan.

Ludovic Orban vrea înapoi în PNL

Ilie Bolojan a fost amplu aplaudat la intrarea în sală. Congresul a început cu luări de cuvânt ale foștilor președinți ai PNL. Ludovic Orban, la a cărui debarcare din partid a pus umărul și Raluca Turcan, a vorbit despre faptul că membrii Forței Drepte, pe care o conduce, își doresc să se reîntoarcă în PNL. „Dați-ne voie să ne întoarcem acasă, pe ușa din față. Sunt convins că peste o lună, noi, toți cei care suntem membri ai PNL sau vom fi membri ai PNL, atunci când vom merge între oameni vom spune cu mândrie că suntem membri ai PNL”, și-a încheiat Orban alocuțiunea.

Publicitate
Publicitate

Traian Deleanu
Traian Deleanu

Investigații, Administrație

0740 039 148

traian[at]turnulsfatului.ro

Alătură-te comunității

Publicitate
Publicitate

Un răspuns

  1. Avatar Chris
    Chris

    Ce marota groaznica si manipulare, daca nu esti cu Bolojan esti cu PSD…eu nu pot sa nu fiu cu Bolojan si nici cu PSD? E exact marota cu razboiul – daca vrei pace tu esti cu cine nu trebuie. Pe vremuri daca spuneai care nu este mancare atunci erai cu imperialistii.

    0
    0
  2. Avatar Vivi Dragan
    Vivi Dragan

    In sfarsit va treziti la realitate si dupa multe decizii proaste luati in sfarsit una buna.

    1
    0

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


Toate comentariile sunt moderate de către redactorii TS, înainte de publicarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv/licențios sau informațiile false. Mulțumim.

Publicitate
Publicitate