Un clip publicat pe TikTok, în care un tânăr filma o ambulanță și striga despre o presupusă „ambulanță neagră care fură copii”, pare să fi alimentat panica ce a dus, sâmbătă seara, la atacul asupra echipajului SAJ Cluj din comuna Recea-Cristur. Contul de pe care a fost postat videoclipul a fost închis între timp.
În înregistrare, tânărul comentează, cu voce ridicată și agitată, „Ambulanța neagră, fraților, uitați-vă, ambulanța neagră există, fraților, are și număr de telefon, uitați, ambulanța neagră care fură copiii, fraților, numere false, ia uitați.”
Clipul a strâns rapid sute de comentarii, multe dintre ele alimentând și mai mult confuzia și îndemnând la acțiune. Printre reacții s-au numărat mesaje precum „mama, poliția ce păzește pe cine”, „în ce zonă?”, „am chemat poliția” sau „trebuie arestați pentru complicitate, pentru tentativă de omor, cei care răspândesc astfel de știri, pentru că finalitatea a fost tentativa asupra șoferului”. Alți utilizatori au scris „poliția ce face?”, „ambulanță în stil american” sau „ambulanța și mascații, poliția și fraților, trăiască numele Domnului Isus Hristos”.
Nu au lipsit însă și vocile care au contrazis varianta „ambulanței negre”. Un comentariu arăta „Ambulanța asta a venit la Fieni acum 2 zile, când am avut nevoie. Nu este nimic în neregulă cu ea și au fost niște medici foarte ok, nu mai băgați panică în oameni degeaba.”
Valul de dezinformare stârnit de acest tip de conținut a fost cel invocat atât de Ministerul Sănătății, cât și de șeful DSU, Raed Arafat, drept cauză a atacului asupra echipajului medical din Recea-Cristur, soldat cu rănirea gravă a șoferului autospecialei.
Vă reamintim că poliția Cluj a anunțat, duminică după-amiaza, că trei tineri, de 18, 22 și, respectiv, 24 de ani, toți din comuna Recea-Cristur, au fost reținuți pentru 24 de ore. Cei trei sunt suspectați că, după ce echipajul medical a finalizat intervenția la un caz din comuna Recea-Cristur și se deplasa prin localitatea Căprioara spre municipiul Dej au aruncat cu pietre și obiecte contondente asupra autospecialei, care a fost avariată, iar un membru al echipajului a fost rănit.
Citește și:
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Sănătate, Educație
Alătură-te comunității
4 răspunsuri
-
In pericol nu a fost doar echipajul, a fost si pacientul care putea sa fie in stare foarte grava si sa nu primeasca ajutor in timp util din cauza unor cretini.
In momentul de fata traim intr- un timp in care oamenii au atins maximul dezvoltarii: avem tehnologie, medicina cunoaste o super dezvoltare, nu suferim de foame si frig( cel putin majoritatea dintre noi). In loc sa ne bucuram de ce avem, sa devenim mai buni si mai empatici, noi devenim din ce in ce mai idioti, vedem conspiratii peste tot si suntem hotarati sa distrugem tot. Problema e ca nu doar idiotii vor suferii, vor suferii si cei care inca au un cap pe umeri si mult bun simt dar sunt din ce in ce mai putin.
Toate comentariile sunt moderate de către redactorii TS, înainte de publicarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv/licențios sau informațiile false. Mulțumim.










Lasă un răspuns