Vineri,
12.09.2025
Light Intensity Drizzle
Acum
18°C

Scenariu: scandalul certificatelor de handicap, anulat. Actualizare: "la Sibiu, avem revolta gulerelor albe"

Toată seria de controale efectuate de Comisia superioară de la Bucureşti în cazul certificatelor de handicap ilegal emise ar putea fi anulată, susţin reprezentanţi ai sindicaliştilor din cadrul Direcţiei de asistenţă socială. Motivul ţine de pregătirea Gabrielei Niţuică, cea care a condus controalele în calitate de preşedinte al Comisiei superioare.

Potrivit Legii 448/2006 referitoare la protecţia şi drepturile persoanelor cu handicap, în cadrul Ministerului Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale funcţionează Comisia superioară, care are drept obiect soluţionarea disputelor în ceea ce priveşte certificatele de handicap emise.
Potrivit legii amintite, Comisia este condusă de un preşedinte, "medic de medicină generală sau medic de specialitate expertiză medicală a capacităţii de muncă, absolvent de cursuri de management în domeniul sociomedical". În cazul comisiilor de evaluare, se arată în legea amintită, preşedintele nu trebuie să fie funcţionar public.

Taman viceversa

Gabriela Niţuică, cea care a condus controalele efectuate la DGASPC Sibiu, în urma cărora au fost scoase la iveală o serie întreagă de nereguli în acordarea certificatelor de persoană cu handicap, ar fi trebuit, prin urmare, să fie medic şi să nu fie funcţionar public. Daniel Cismaru, preşedintele Federaţiei sindicale a angajaţilor din asistenţă socială şi protecţia copilului, a primit o serie de răspunsuri care indică faptul că situaţia Gabrielei Niţuică este tocmai "pe dos". Astfel, reprezentanţii Colegiului medicilor din România susţin că "doamna doctor Niţuică Gabriela nu figurează în baza de date a Colegiului Medicilor din România". Răspunsul celor de la Colegiu arată că Niţuică nu avea nici drept de liberă practică.
Într-un alt răspuns, primit de la Ministerul Muncii, lui Daniel Cismaru i s-a comunicat faptul că "doamna Niţuică Gabriela deţine funcţia publică de conducere de şef de serviciu la Serviciul Politici şi Strategii din cadrul Direcţiei Generale Protecţia Persoanelor cu Handicap".
Cu alte cuvinte, arată reprezentanţii DGASPC Sibiu, controlul efectuat la Sibiu şi toate actele rezultate în urma acestuia ar trebui anulate, Comisia de control nefiind una legal constituită. Situaţia ar putea ajunge în instanţă pentru clarificare, arată aceleaşi surse.

Sulfina Barbu: "e o anchetă bine documentată"

Întâmplător, pe Gabriela Niţuică am reuşit să o "prindem" la telefon când se afla pe drum, iar când să ofere un răspuns la informaţiile primite de Cismariu, "a pierdut" semnalul. Până la închiderea ediţiei, nu am reuşit să o mai contactăm.
Sulfina Barbu a fost ministrul Muncii sub a cărei conducere au fost realizate o bună parte din controalele de la Sibiu. Sulfina Barbu nu crede că poate fi vorba de controale greşite. "A fost o anchetă derulată împreună cu Poliţia română, bine documentată, în cadrul căreia s-a mers pe procedură. Nu cred că este vorba de vreo încălcare a legii", a declarat Sulfina Barbu, pentru Turnul Sfatului.
Cea care i-a urmat în funcţie, Claudia Boghicevici, a anunţat în martie 2012 că prejudiciul calculat la nivelul judeţului Sibiu a fost de 8,2 milioane de euro. Suma a fost calculată în urma controalelor efectuate de Comisia superioară la Sibiu, în perioada 2010 – 2011.
Controlul efectuat a deranjat multe spirite: o parte din autoritățile județene au criticat duritatea acestui control, în urma căruia ar fi fost făcute abuzuri, fiind anulate certificate de persoane cu handicap și unor persoane care nu ar fi meritat un astfel de tratament. De cealaltă parte, însă, controlul a scos la iveală o rețea de persoane care ”din pix” puteau ”rezolva” pentru oricine plătea certificate care să ateste diferite grade de handicap. Certificate ce puteau fi folosite pentru scutirea de diferite taxe și impozite.

Gabriela Nițuică: la Sibiu avem de-a face cu revolta ”gulerelor albe”

Președintele Comisiei superioare, Gabriela Nițuică, a revenit în această dimineață cu precizările sale. ”Știu despre ce este vorba, întotdeauna am avut parte de șicanări din partea Sibiului”, a declarat, de la început, Gabriela Nițuică. Explicația ei este simplă – ”Eu am fost transferată în cadrul Ministerului ca șef al Serviciului de politici și strategii din cadrul Direcției generale pentru protecția persoanelor cu handicap, deci pe post de funcționar public. Dar, mai apoi, prin ordin de ministru am fost numită președinte al Comisiei Superioare, pe baza competențelor mele. Eu am absolvit Medicina, până în 2005 am și practicat-o. Dar, la Sibiu, am venit nu ca să fac consultații, ci să emit acte administrative”, spune Gabriela Nițuică. Potrivit ei, presiunile făcute de la Sibiu pentru anularea controlului au fost în permanență ample. ”La Sibiu, în mod normal, ar trebui să se ajungă la situația în care unii dintre beneficiarii certificatelor de persoană cu handicap trebuie depensionați. Trebuie să dea banii înapoi. Presiunile sunt mari și nu din partea celor cu «retard mintal», din comunități rurale precum cea de la Velț, ci din partea celor cu «astm bronșic», a «gulerelor albe» din Sibiu, care au profitat de sistem. Vă dau un exemplu: își calculau stagiul de cotizare, aflau astfel de când le-ar trebui atestat debutul bolii pentru a se putea pensiona. După care veneau la DGASPC și, cu ajutorul unor medici, își obțineau documente care să ateste debutul bolii de când le convenea lor. Am muncit trei luni la controlul de la Sibiu și știu ce este acolo. Cel mai dureros este că nimeni nu recuperează debitele pentru cei plătiți ilegal. Nimeni nu îi depensionează pe cei pensionați ilegal. Îi disperă pe unii ideea că trebuie să dea banii înapoi – și nu puțini – și că trebuie să revină din pensie”, a declarat Nițuică.  

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi

Traian Deleanu

de Traian Deleanu

Investigații, Administrație
Telefon:
0740 039 148
E-mail: traian[at]turnulsfatului.ro

Comentarii

71 comentarii

socialistul

Acum 13 ani

Ca la noi la nimeni Specific romanesc
Raspunde

jurist

Acum 13 ani

Lacomia dupa banii a pdl-ului ,ia transformat in \"monstrii\" cu chip de om.Au lovit in oameni bolnavi,iau lasat fara nici o sursa de venit,practic ia condamnat la moarte.Sulfina Barbu, are un tupeu incomensurabil,stiind bine ca tot raul a plecat de la ea.Spre stiinta celor care citesc,aceasta Barbu,pana in prezent,nu a facut decat politica,o politica murdara,atragand ,prin masuri care nu pot fi explicate aici,ura oamenilor fata de alti membri din pdl.In concluzie ,subliniez ca Bogicevici,adusa prin Falca de la Arad,fosta invatatoare,Sulfina Barbu ,sunt o parte din cei care au atras ura oamenilor ,fata de toti ped-listii.Ganditi-va,ca ce s-a intamplat la Sibiu,acestia vroiau sa faca in toata tara! Imi asum raspunderea cand spun ca totul s-a facut in forta,ca au murit dupa controlul efectuat oameni/vezi Hanes,s.a./,declarati sanatosi.
Raspunde

miki-economist

Acum 13 ani

Totul este gresit in aceasta reevaluare.OUG 65/2010 care modifica art 90 si adauga art 90 cu1-5 este neconstitutional-referitor la infiintarea comisiei superioare.Apoi,nu putea nimeni sa reevaluaeze un certificat NEREVIZUIBIL.
Raspunde

Domnule Deleanu,

Acum 13 ani

iarta-mi indiscretia: ai fost beat cand ai scris articolul? \"Actualizare: ”la Sibiu, avem revolat gulerelor albe”? Tradu-ne si noua, dom\'le, ce-ai vrut sa spui? Am citit zeci de mii (poate sute de mii) de pagini de literatura de toate genurile, am citit filosofie, am citit gazete, tot ce vrei dumneata, dar n-am intalnit verbul \"a revola\". Domnule Deleanu, RUSINE!!! Cum poti sa pui un titlu cu caractere de-o schioapa si bolduite pe deasupra FARA SA-L CITESTI (si sa-l corectezi, evident) inainte? Unde-i respectul pentru cititori, stimabile? Unde-i respectul de sine, distins nustiucumsa-timaizic? Probabil vei da, din nou, vina pe tastatura. Gresit, redactez zeci de documente zilnic, nu un amarat de articolas, dar n-ai sa gasesti in forma finala a acestora asa-zisele greseli de tastatura. In primul rand din respect pentru mine, in al doilea, pentru cei care-mi citesc documentele. N-am vazut inca un articol de-al dumitale fara acest gen de \"greseli\". Te pretinzi un profesionist al scrisului?
Raspunde

un om cinstit

Acum 13 ani

e mare pacat sa ai un certificat cu deficiente fals
Raspunde

me

Acum 13 ani

in ce limba este scris titlul? cel putin a doua parte.
Raspunde

me

Acum 13 ani

revolat sau regulat?
Raspunde

nitu ica

Acum 13 ani

vrajala de olteanca nenorocita, aceasta Nituica, minte cu nesimtire si nerusinare, cum ca a muncit la Sibiu,s-a rupt in figuri la hotel Ramada pe bani prostilor,asta a facut .Ar fi mai bine sa spuna cati bani a incasat in toata aceasta perioada cat sa frecat prin Sibiu,de exp.in data de 29.12.2011,Gabita Nituica a venit la serviciu la ora 10 si la 11 a plecat chelea manzului, sa-si faca pregatirile de REVELION.Asa a aratat programul de lucru a d-nei. PRESEDINTE a comisiei de reevaluare intr-o zi obisnuita de lucru.NENOROCITA, asa sa-i ajute Dumnezeu,dupa cum a procedat si facut cu bieti oameni la Sibiu.
Raspunde

Diaspora

Acum 13 ani

Ne asteptam sa se intimple asa ! Romani din diaspora,ar trebui sa informeze media din tarile unde se afla,despre ce se intimpla in Romania !! Voi credeti ca doar doctori care au emis certificatele sint manjiti ? Asta este motivul care a determinat sa se stopeze totul !!
Raspunde

briza

Acum 13 ani

Discuti sterile si iar discutii, nu ajungem la nici-un rezultat, alt control si sa vedem ce iese, cate persoane au fost nedreptatite ? si cate persoane au incasat bani ilegal ? Eu cred ca marea majoritate au luat banii ilegal.
Raspunde

un cititor

Acum 13 ani

Ne plangem in fiecare zi ca suntem saraci, ca nu cresc pensiile, ca nu ne mai ajung banii, dar daca cineva efectueaza un control si constata ca s-au facut fraude, ca s-au eliberat certificate de handicap false si unii au profitat nemeritat de ele, sariti ca arsi in apararea acestora. Poate ca cei care ii apara pe falsii handicapati , sunt chiar ei in cauza. Sigur ca nu le convine sa restituie banii. Pana au profitat le-a fost bine si au ras de ceilalti pe motiv ca nu se descurca. Pentru a-si apara hotiile, se agata de proceduri in loc sa vada fondul problemei. Cate comisii si cate verificari (tot pe bani publici) doriti sa se mai faca pentru a se face lumina in aceasta chestiune?
Raspunde

BALDOVIN MARIN

Acum 13 ani

AM FOST TRIMIS DE SPITAL MEDIAS CU URGENTA LA SPITAL ,URGENTA SIBIU,TRIMIS LA PEDIATRIE SIBIU SI INAPOI LA URGENTA SIBIU.FETITA MEA AVEA 11 ANI SI 5 LUNI SI NU A PUTUT FACE PIPI 7 ZILE ,IAR EU AM FACUT DEMERSURI LA TOATE INSTITUTIILE STATULUI SI NU FACEAU NIMIC ,NU SA PUTUT MISCA IN PAT ,SAU RIDICA ..PLINGEA DE BURTICA SI SPATE ,COLOANA ,PICIOARELE NU LE SIMTEA ,CAPUL O DUREA LA CEAFA ,TREMURA TOATA SI CEI IN CAUZA ASTEPTA UN MIRACOL DE SUS ,SAU NU VREA ..DUPA INTERVENTI AM FACUT RMN LA PARTICULAR SI I-AU PUS CORSET ,A 7 ZI ,CU AJUTORUL MAMEI A RIDICAT-O IN SEZUT IN PAT SI A FACUT PIPI ...IN ACEST TIMP EA VORBEA LA TELEFON IN TIMP REAL CU SORA EI DIN LONDRA --ANGLIA--STIE AMERICANI SI RUSI NUMAI DOCTORI SI ORGANELE DE CERCETARE NU ..AZI SI ACUM AM PRIMIT 26 PAGINI DE LA PEDIATRIE SIBIU SI DISCUL RMN DIN 23 SEPT. 2011 ORA 23.00 CARE SA EFECTUAT LA SPITAL URGENTA SIBIU..PE CARE IL SOLICIT DE ATUNCI..MI-AU SCRIS ORCE NUMAI DATE CORECTE DE IDENTIFICARE NU SI ORCE FEL DE GRESELI POSIBILE ..ACUM AM DOSAR 247/2012 SIBIU SI MIERCURI 23 MAI 2012 ORA 10.00 VINE PROCUROR DE LA SIBIU LA MEDIAS PENTRU INVESTIGARE..DAR PE MINE TATA NU M-A CHIAMA ..A-M VORBIT SI LA PARCHET SI A ZIS CA NU ESTE NEVOIE SA DAU ALTE ACTE LA DOSAR..FETITA A RAMAS CU INFIRMITATE PERMANENTA LA COLOANA ..DUPA 8 LUNI SI 400 SCRISORI SI 5-6 P.SI 10 OFIT.SUP.CARE STIU SI TOATE PAR.JUD.DIN TARA.,,INCEPE SA MISTE CEVA..DORESC RECONSTITUIREA LA FATA LOCULUI IN MEDIAS ,LA 50 METRI DE CASA ,SA MERG LA MEDICO LEGAL LA CLUJ..PENTRU CONSTATARE MED.LEGAL.,ACTUAL SI LEGEA SA FACA DREPTATE..NU DORESC NICI UN LEU..DECIT LEGEA..FRATIA MUSULMANA DIN JUD.SIBIU ..LA O FETITA DE 11 ANISORI..AM FOST AMENINTAT SI CAUTAT DE TOTI PURICI NUMAI SA NU AFLU ADEVARUL..NU VREAU DECIT ADEVARUL PE MINUTE SI ZILE DIN SEPT 2011 SI PINA CIND SE TERMINA PROCESUL,DEFINITIV..MULTUMESC ZIARULUI SI ADEV.V.F. DIN MEDIAS..SI RADIO MED..MA NUMESC ; BALDOVIN MARIN ,STR.SUBCETATE NR.49.SECTOR 1..BUCURESTI COD.012811...REZULTATUL MEDICAL I-L AM SI DE LA MOSCOVA ,SA VEDEM CIND IL VO-I AVEA DE LA AUTORITATILE ROMANE...PESTE 100 ANI...
Raspunde

HORIA

Acum 13 ani

daca se revine asupra certificatelor si se va anula decizia luata dupa verificari si falsii handicapati vor lua din nou pensile, atunci suntem un popor groaznic de prost.Dar cel mai trist ar fi ca cei care nu au dreptul la aceasta pensie să se bucure în detrimentul celor care chiar au nevoie de ajutor.Asa sa le ajute cel de sus.
Raspunde

bucsa doina

Acum 13 ani

CU scuzele de rigoare,fata de d-na dr. NITUICA GABRIELA,controlul comisiei superioare de evaluare,s-a desfasurat anevoios,deoarece din dosarele examinate,lipsesc actele cele mai importante/iesiri din spital,retete,/In aceeasi ordine de idei,insasi d-na directorMihaela Tolciu de la DGASPS in saptamanalul sibian \"Sibiu 100%\",nr.179/10-16 martie a.c.,afirmaca\"ARHIVA NOASTRA NU A FOST ORGANIZATA\"si ca la arhiva avea acces orice persoana din institutie,astfel se poate explica disparitia documentelor din dosar.Acest fapt a condus la intocmirea unui raport de comisia superioara ,care a nemultumit pe cei cu adevarat bolnavi.Pe surse,/CUM SE SPUNE MAI NOU /DR. NITUICA GABRIELA nu face parte din nici un partid,a dorit sa incheie um raport,dar s-a confruntat cu lipsa actelor din dosare.Haideti ,sa incercam sa iesim din aceasta stare conflictuala pe cale amiabila ,sa ii furnizam datele sau mai bine zis actele pe care le mai avem pentru ca DR.NITUICA GABRIELA sa poata sa-si duca munca la bun sfarsit.PTR.StIINTA D-nei dr.personal,urasc starile conflictuale,dar iubesc adevarul.Si inca o precizare,sa nu mai spunem ca nu este medic ,de vreme ce este absolvent al Facultatii de Medicina.
Raspunde

sibian

Acum 13 ani

asta am asteptat ; s-a facut dreptate .Da-ti urgent bani HANDICAPATULUI TINT TIBERIU.
Raspunde

elena

Acum 13 ani

aceasta nituica daca tot se lauda ca a muncit trei luni a uitat sa spuna la ce, a jignit, a umilit, a amenintat si ma intreb cu ce drept ca doar pt. ea nu este lege iar de raspuns la contestatii se fereste ca doar ea nu trebuie sa respecte legea si se bate cu pumnii in piept ce dreptate a facut ea la Sibiu.Rusine si halal de asa competenti.
Raspunde

elena

Acum 13 ani

aceasta nituica daca tot se lauda ca a muncit trei luni a uitat sa spuna la ce, a jignit, a umilit, a amenintat si ma intreb cu ce drept ca doar pt. ea nu este lege iar de raspuns la contestatii se fereste ca doar ea nu trebuie sa respecte legea si se bate cu pumnii in piept ce dreptate a facut ea la Sibiu.Rusine si halal de asa competenti.
Raspunde

NICU

Acum 13 ani

Ce pot sa spun despre cum a\" muncit\" aceasta comisie,intrai in cabinet la vertificare,acolo dadeai peste o persoana de sex opus care era dezbracata pana la talie pentru alt control,apoi te dezbraca pe tine,fara a tine cont de cine mai era inauntru(de regula erau trei persoane care erau controlate odata). Nu mai vorbesc de tonul cu care ti se adresa, de parca erai un delincvent deja condamnat.Mai mult de atat am solicitat prin contencios administrativ,sa mi se trimita o copie a raportului intocmit,dar se implinesc doua luni de zile si nu am primit nici un raspuns.Oare acest fapt nu ridica un semn de intrebare In decursul anilor am trecut prin patru comisii,dar tot am fost anulat de onor comisia condusa de\' nituica\',oare sunt cu \"guler alb\"si toate cele patru comisii care m-au verificat in decursul anilor au fost corupte?
Raspunde

tot NICU

Acum 13 ani

Din cca.1050 persoane incadrate in grad de handicap verificate,au fost anulate cca 950 de certificate,deci atatea \"gulere albe\"sunt implicate.Oare nu este cam mult??????
Raspunde

geta

Acum 13 ani

mai oameni buni sa fim seriosi nu suntem contra oamenilor bolnavi merita dar oameni sanatosi tun 60% tigani de unde taiem din pensile si salarile oamenilor cinstiti care au lucrat o viata intreaga?
Raspunde

eu

Acum 13 ani

Atitudinea \"d-nei\" Nituica la Sibiu a fost criminala. Ii doresc din suflet sa ajunga sa cunoasca suferinta unei persoane cu astm bronsic.
Raspunde

cetatean

Acum 13 ani

nu a fost control, a fost o teroare a ciumei portocalii, cu tipete,abuzuri,presiuni ,amenintari a celor din echipa de control cu acordul si sub atenta supraveghere a directoarelor Lupica si Vilsan
Raspunde

iliuta

Acum 13 ani

rusine tuturor pentru un asa control \"reusit \"
Raspunde

he he

Acum 13 ani

nasol este sa recunosti ca ai furat, asa este cetatene cu IP 109.101.248.90 ?
Raspunde

he he

Acum 13 ani

iote cum un cetatean sta pe acelasi IP cu iliuta. ce este bai, mereti la film doi pe un bilet ? altfel, bine ca vine la putoare USL, este pe gustul vostru ca lucreaza sub deviza SA FURAM IMPREUNA - voi mai putin si sub control ca sunteti fraieri, noi sefii usele mai mult , eventual totul.
Raspunde

persuasiune

Acum 13 ani

toata lumea isi da cu parerea, cind de fapt habar n-au, dar ce conteaza, in loc sa se ia atitudine vorbim discutii...ideea este ca adevarul este undeva la mijloc si intr-adevar sunt oameni cu adevarat bolnavi care sufera ptr cei care au profitat, dar sa nu uitam ca traim in romania si asta nu numai ca ne ocupa tot timpul vorba lui mircea badea dar ne si omoara pe rind...oricum va plati oricine altcineva, numai cei vinovati cu adevarat nu...si cica se face dreptate...strabunica mea spunea ca pina la dumnezeu te maninca sfintii, se pare ca avea dreptate
Raspunde

indignata

Acum 13 ani

Cand vrea cineva sa faca ordine si misca musuroiul de trantori,se spune ca surghiuneste pe bietii\"nevinovati\",cand este vreunul cu dosar penal se spune\"sunt victima politica\"..Ba,ia mai lasati-ne cu atitudinile astea de \"moluste\" si asumati-va raspunderea ptr.ca ati beneficiat de bani publici NEMERITATI.Toti care aveti certificate de handicap FARA SUPORT MEDICAL veti raspunde in fata legii.E mare pacat ca munca de Sisif a Comisiei Superioare si a actualei Comisii judetene de evaluare,a multor angajati ai Directiei implicati in activitatea de evaluare,sa ramana fara rezultat final,doar ptr.ca unii incearca sa gaseasca tot felul de subterfugii ptr.a minimaliza JAFUL de la aceasta institutie publica.Sa va fie rusine tuturor celor cu certificat de handicap NEMERITAT!
Raspunde

elena

Acum 13 ani

stimabila indignata nu/ti doresc sa fi ,persoana cu handicap iar pt, asta sa fi stigmatizata o viata ,iar la batranete jignita , umilita si saracita de mincinosi fara scrupule care isi cladesc o viata pt, ei si familia lor pe viata acestor nenorociti dar daca doresti/ sa ai parte de e o astfel de viata
Raspunde

@elena

Acum 13 ani

bine fă putoare mică că ai apărut să iei apărarea la asistaţii impostori. tu ce handicap ai ? dar mă-ta cea umilită? beshi in puuuuLa handicapatilor vaco!
Raspunde

Vasi

Acum 13 ani

Si clar ca va fi anulat acest demers portocaliu demn de tot dispretul si de o scena tipica de pe rampa de sortare de la Auschwitz,in mod sigur LIHODITII aia care se dau ciumegi prin oras cu masini tari si investitii si mai mari,asistati social in schimb,ca deh,sunt fraieri destui care platesc asigurari,nu au fost intrebati de sanatate.....in schimb cunosc cazul unei demente,pe care daca o duci trei metri de la poarta ei,nu mai nimereste acasa toata ziua si careia i s-a taiat ajutorul(de parca ea ar sti ce-i ala!) si in concluzie(pentru mine ajunge!) le doresc tuturor ANIMALELOR ORDINARE care au gandit si care au aplicat acest execrabil tratament celor ce NU-L meritau,toate cele reci si adanci si traditionalul sa va ia dracu de gunoaie,comunisti pupcuristi travestiti in ce se poarta azi.....aruncati dreacu prostiile portocalii si fuguta in pod dupa sosetutele rosii si galbene ca timpurile se schimbara iar si cine stie poate aveti norocul sa trimiteti cativa si in fata plutonului de executie ca-n vremurile bune....
Raspunde

Taratorule

Acum 13 ani

Bah disperatilor, de ce nu va faceti singuri dreptate?
Raspunde

Vasi

Acum 13 ani

Cat crezi ca mai dureaza in ritmul asta?......daca trecem cu nonsalanta aceste cazuri cu vederea oare putem fi atat de idioti incat sa credem ca la un moment dat nu ne vine randul?.....nazistii aveau o deviza\"decat sa scape un vinovat,mai bine omoram inca 20 nevinovati\",vede cineva o schimbare de mentalitate?......crede cineva ca nesimtirea se vindeca de la sine?.....cu certitudine sunt multi aproape de momentul\"imi bag .....-n lume si apoi v-o fac cadou\",trebuie doar o scanteie,un pic mai mult de Raed Arafat....
Raspunde

cunoscator al situatiei

Acum 13 ani

Sunt dezgustata de ce se intampla. Cunosc din interiorul institutiei situatia. Dar interesul celor mari e prea mare. Asa ca incearca pe orice cai sa musamalizeze situatia. Sunt implicati oameni mari din judet a caror venituri se rotunjesc luna de luna prin scutiri de impozit pe salar si pe proprietati. Cei mici se bucura de banii primiti si de transport gratuit dar greii se bucura de avantajele amintite mai sus. Grei adica cei de la CJS si de la celelalte institutii. Desigur si medicii care au eliberat mii de referate false sunt la fel de interesati. Au de dat explicatii. De ex. care e explicatia in cazul unei familii sot sotie care s-au imbolnavit amandoi in acelasi timp de astm si au primit certificat de handicap cu numere consecutive. Rusine celor ca Tint care e un beneficiar fals sau celor ca dr. Garlontea care a umplut DGASPC de handicapati
Raspunde

Un roman scarbit

Acum 13 ani

Oameni buni, cand o sa va treziti??!! In tara asta s-a furat si fraierii, cei care mai muncesc, ii tin pe hotii astia de falsi handicapati !! Sa o faca pe banii lor!! 93 % din cei verificati -1000 - NU se incadreaza, NU au avut si NU au nici acum nici un handicap!! Regrete sincere pentru cei 7 % care au fost bagati din cauza HOTILOR in aceasta situatie neplacuta! Cum trebuie sa te porti cu niste hoti nerusinati, fara frica de Dumnezeu, care cu cat au mai mult cu atat ar fura mai mult??!! Trebuie sa ii feliciti ca au avut de unde sa dea spagi??!! Sa ii feliciti cat de bine se descurca sa ne fure pe noi toti??!! Dar cei mai mari hoti sunt cei care au refuzat prezentarea la control, clar ca nu au nici un handicap!! Daca la 1000 S-A CONFIRMAT INexistenta vreunui handicap, care e procentul la cei 20.000 cu CH din Sibiu??!! Dar nu mai vrea sa afle nimeni.... saracii HOTI bogati!!S-ar economisi ceva bani pentru pensiile mici si salariile modice ale multora dintre noi!! Rusine celor care abereaza impotriva controlului (probabil sunt hotii in cauza si pe care adevarul descoperit ii innebuneste) si celor care ii cumpara acum electoral si care sustin astfel de hotii!! Nu se va putea intampla nimic bun in tara asta daca nu stopam furatul, mai ales din bani publici, unde contribuim cu totii!! Controlul la Sibiu nu a venit la comanda cuiva sa aduca bani la buget, ci pe fondul unor fraude confirmate din anii anteriori, la sesizarea organelor de politie. Daca un drept se dovedeste a fi castigat necuvenit ramane NEREVIZUIBIL!!! Nu se poate asa ceva!! Asta se poate inghiti doar in Romania!! Rusine hotilor! Rusine celor care NU iau atitudine! Rusine Romania!!
Raspunde

la fel de indignata

Acum 13 ani

Felicitari ptr.toti cei care au inteles ca nu are culoare politica nici un control al Comisiei superioare de la B,ca actiunile facute au avut un scop unic-devoalarea fraudelor facute de medici,de membri ai comisiei judetene de evaluare din subordinea CJS,de angajati ai DGASPC care au folosit certificatul ptr.foloase necuvenite si de angajati care au contribuit la acordarea acestora,desi stiau ca sunt bolnavi inchipuiti-de la actuala directoare Tolciu,pana la dr.Filip,Brote .s.a. Mizez enorm pe hotararea organelor de cercetare de a finaliza actiunea si ca toti indivizii care au certificate date ptr. boli imaginare vor da banii inapoi. Cu toate impotrivirile lui Cismaru,Toma-aliata lui,Tint,dr.Garlonta,si muuulti altii ca ei...Felicitari celor care au inceput batalia cu aceasta caracatita-de la fostele directoare trimise la plimbare ca incomodau,pana la organele de control si de cercetare penala,acestora din urma le doresc sa duca la bun sfarsit aceasta actiune.Atat!
Raspunde

Vasi

Acum 13 ani

TOATE marsaviile au culoare politica in tara nimanui,ca daca era a noastra aratam ca ne pasa,ar trebui ca TOATE partidele politice,pe langa culoarea care le deosebeste,sa mai aiba culoarea MARO,obligatoriu,asta sa ne semnalizeze fara dubiu din ce sunt compuse.....
Raspunde

.....

Acum 13 ani

da...si eu am trei vecini handicapatii, saraci de ei iti vine sa le plangi de mila si sa-i hranesti cand i gasesti....marti,vineri,duminica sant la targ cu vanzari de toale, in restul saptamani mai fug pe la bucuresti sa aduca chinezari la sibiu .
Raspunde

BALDOVIN MARIN

Acum 13 ani

MULTUMESC TURNULUI SI ADEV. VERDE MED.PENTRU AJUTOR ,PRECUM SI CELORLANTE PERSOANE SI AUTORITATI ,CARE MA-U AJUTAT SA RECUPEREZ ,DISCUL RMN.,AL FETITEI MELE ,DIN DATA DE 23 SEPTEMBRIE 2011 ORA 23.00,EFECTUAT LA SPITALUL DE URGENTA SIBIU ,DUPA UN EFORT DE 8 LUNI FARA 2 ZILE...PRECUM SI SPITALULUI CA LA TRIMIS SI FARA CONTRACOST ...ATUNCI SPUNEAU CA NU MERG APARATELE IN TOT SIBIUL...ACESTA ESTE FIRUL ROSU DIN FRINGHIILE ,CORABIILOR ,MARINEI REGALE BRITANICE --SECOL 16-18..NU EXISTA CRIMA PERFECTA...COMISIA IML-CLUJ. --VA DA UN VERDICT CORECT ,FIND SPECIALISTI AI LEGI SI PROFESIEI...EU AM REZULTATUL DIN MAI MULTE LOCURI ..ACESTA TREBUIE SA IL AM IN FAMILIE ATIT CIT VA TRAI ,FETITA ME-A DE 11 ANI..TREBUIND SA VAD EVOLUTIA BOLI ,MAI DEPARTE....CU RESPECT..
Raspunde

B M

Acum 13 ani

ZIUA EFECTUARI --23 SEPTEMBRIE 2011 ORA 23.00---ZIUA PRIMIRI---21 MAI 2012 ORA 11.00,,.MATEMATIC VORBIND SI SOCOTIND BABESTE ;;SIBIU --BUCURESTI =300 kilometri :la 238 zile =1,2605042 kilometri pe zi /ani lumina...viteza cosmica....mai mult nu pot calcula...
Raspunde

B M. ---ERATA---

Acum 13 ani

DIN SPITAL PINA LA CABINET MEDIC LEGIST SIBIU =NICOLAE OLARIU==20 METRI ;LA 238 ZILE PAMINTESTI=0,0840338 METRI PE ZI /ANI LUMINA...VITEZA COSMICA CEAS OMOLOGAT PARALELA SIBIU ...MAI MULT NU POT CALCULA...
Raspunde

Marius

Acum 13 ani

Este firesc sa fim indignati atunci cand persoane care sufera ca adevarat consecintele unui handicap fizic sau psihic nu primesc drepturile pe care alte persoane \"diagnosticate\" cu diverse afectiuni imaginare si le insusesc pe nedrept. Cred ca spre aceasta ultima situatie trebuie canalizata indignarea noastra. Intr-o tara in care legislatia inca mai cuprinde ambiguitati in criterii, lejeritatea in punerea unui diagnostic si o birocratie haotica (sa demonstrezi ca ai suferit de o boala din copilarie poate fi chiar o aventura), este destul de greu ca o comisie sa rezolve perfect toate cazurile. Tocmai din acest motiv exista posibilitatea contestarii deciziei la un for superior. Insa intr-un judet cu un numar de persoane cu numarul de certificate de handicap raportat la nr populatiei dublu fata de alte judete, cred ca se impunea putina \"curatenie\". Asa ca sa apreciem acest lucru, vom benefica cu totii. Tranzitia spre normalitate nu este niciodata usoara!
Raspunde

baldovin marin

Acum 13 ani

NU ERA HANDICAPATA DE CIND A FACUT-O MASA PINA LA 11 ANI SI 5 LUNI, ESTE O FETITA 1/2 ARDELEANCA SI FRUMOASA ...ARDELENILOR ESTE O ;;COPILA -NEVINOVATA --DE 11 ANISORI ..A FOST ATACATA IN MEDIAS CARTIER RUBINULUI , LA DISTANTA ASTRONOMICA DE 50 ( cinzeci metri +1 centrimetru ) DE CASA LA JOACA SI UN PATRICIAN SA DUS LA EA SI I-A CERUT BANI SI I-A SPUS CA NU ARE .SI I-A FACUT O DEZECHILIBRARE -ARUNCARE-PLACAT LA PAMINT CU INCASTRARI DE PIETRE ,A RAMAS FARA SUFLARE ...ERAU MARTORI DE FATA 20 DE BAIETI + 5-6 FETITE DE 11-12 ANI...AM FOST LA SPIT.URG.MEDIAS SI CU SALVAREA LA SPIT.URGENTA SIBIU SI TRANSFERAT LA PEDIATRIE SIBIU ...ZIUA 23 SEPTEMBRIE 2011 ORA 23.00 ..NU A PUTUT SA FACA PIPI pe taraneste--7 ZILE ..MARTORI TOATE PERSOANELE DIN SALON SI PARINTI SI RUDE ...ADICA 100 ARDELENI PRIVITORI NEPUTINCIOSI LA SISTEMUL MEDICAL,DIN SIBIU..EU DE ATUNCI AM CERIT SA MERGEM PE PLATA ME-A , LA BALTAZAR S-AU SPT.MILITAR BUCURESTI ...NU SIMTEA PICIORELE SI O DUREA CEAFA ...SI ..TREMURA .ACUM CIND MI-A TRIMIS DISCUL RMN.NU ESTE FILM .DUPA 238 ZILE MI-AU SCRIS CA ARE SI 3 COASTE AFECTATE ..A RAMAS CU DURERI SI INELUL 12 COLOANA USOR DEPLASAT ..BASESCU SA DUS LA VIENA ..TOATE AUTORITATILE DIN JUDET STIAU ..ACUM ESTE CU DEFORMATIE PE VIATA SI TRAUMA PE VIATA ...CINE DA SOCOTEALA ..PRIN DELASARE SI NEPASERE ..AM DOSAR 247/2012-SIBIU ..DOSAR 2306/P/3139/2011 MEDIAS ..SI FACURA HORA MARE ARDELENESTE ..OR OMOARA GLOABA --OR DISPARE DOSARUL DE LA PARCHET SIBIU ...SA-U I-MI DA MI-E IN CAP ..CAUCIUCURILE MI LE-A SPART DIN 26 NOIEMBRIE 2011 --IN MEDIAS ---SI INCA 100 ANI PROCESUL ..MULTUMESC ZIARULUI ,PRECUM SI CE-I CARE M-AU AJUTAT PINA ACUM ..POATE SI IN VIITOR ...ADEVARUL VERDE IN FATA ,RADIO MEDIAS ,,ANCHETATOR MEDIAS ; SUBCOMISAR HERGHELIAN GIANI -POLITIA MUN.MEDIAS...PARASUTISTU ...B.M..
Raspunde

BALDOVIN MARIN

Acum 13 ani

POATE PREFECTUL SI PRIMARUL CITESTE S-AU II INFORMEAZA CINEVA ..S-AU PERSOANE DE SPRIJIN ...SRI..CONSILIERI ...SECRETARE ...RUDE ...POATE COMISIA DE SANATATE BUC ...COLEGIU MEDICILOR SIBIU STIE DIN 28 SEPTEMBRIE 2011 ORA 10.47.10--SECUNDE --VORBIT =4.47-SECUNDE--COMISIA DE ABUZURI SBIU DIN 26 SEPTEMBRI 2011 ORA 9 (noua)48 (patruzeci si opt ) si 15 (cinsprezece secunde) vorbit 5 -CINCI -MINUTE --SI 30 --TREIZECI --SECUNDE --CEAS SFATULUI SIBIU --DE LA TELEFON --021.667.59.46..SI DEGEABA ,,,GLOABA NU SE MISCA SI NU FACEA PIPI ..PARDON -DIUREZA--...PESTE 100 ANI SE VA AFLA ADEVARUL ..SE RASTURNA CARUL LA .... TRAUMELE ACESTE-I COPILE ,SOCUL PSIHOLOGIC SI INFIRMITATEA PERMANENTA SE MAI POATE PLATI ...EU CA TATA SINT HOTARIT ...NU VO-I LUA NICI SUMA ..MAMA LA FEL ...NOROC CU NETUL ...ACUM MA STIE SI LA MOSCOVA ...PARASUTISTU ...BALDOVIN MARIN ...PS ..VREA SA TREACA ,STEARGA ,TOATE TELEFOANELE ,DAR EA VORBEA CU SORA EI ,AICI PUTIN LA LONDRA --ADICA ANGLIA --SI SPUNEA CA O DOARE RAU BURTICA SI NU FACE PIPI ..A 6 ZI AM CUMPARAT CORSET SI A 7 CU JUTORUL MAMEI A FACUT ...NU SE MAI POATE COMENTA SI GINDI ...
Raspunde

p..........

Acum 13 ani

implozie.p..........
Raspunde

baldovin marin

Acum 13 ani

nu este utopie este real si in sibiu ,azi 27 mai 2012 ora 12.08 ..in romania..cer protectie pentru copila si sanatatea cum a facut-o mamasa ...dupa mine nu mai ave-ti curajul raspunderi ...dar omenie ...scuze si multumesc pentru tot ,precum si celor care m-au ajutat la adevar ...baldovin marin ...ma stie si in iakutia...
Raspunde

un cugetator

Acum 13 ani

daca se aplica cardul de sanatate,se stie tot de pacient imediat in toata europa,de orce boala a asiguratului..nu mai pierde timpul sa te intrebe de ce ai suferit acum 80 ani..ce medicatie este contraindicata,s-au grupa sanguina,nu se face decit o comparatie,real atunci..se i-a procedura adecvata atunci pe moment..in caz de accident se stie tot imediat..medicatiile se stie pret,cine si ce s-a facut..mafia medicamentelor nu vrea ordine ,in sistem..nici medici ..se poate vedea profesionalismul si corectitudinea ,medicului si spitalului..pret cost dupa grila..incadrarea spitalului,in barem ,standard,cu minimul necesar.clasificarea lui..acest lucru se ocoleste,in continuare,,,,pina la dezastru,,,
Raspunde

@46,

Acum 13 ani

cugeti, deci existi? De ce nu cugeti tu si la propriile-ti limite intr-ale limbii romane? Zau, degeaba gandesti bine daca scrii prost.
Raspunde

un cugetator

Acum 13 ani

este plina tara de banci si farmacii ..singurul lucru rentabil in momentul actual...mergi pe orce strada din oras .asta gasesti ...spiterii ,cine controleaza compozitia medicamentelor ..se pune zaharina in loc de zahar ...
Raspunde

b.m.

Acum 13 ani

corectitudinea unor oameni din ministerul sanatati din 5 iunie 1986 ,adica 26 ani in urma ..;;;DIRECTIA ASISTENTEI MEDICALE.. CATRE B....C...DIN BUC..STRADA BAIA MARE NR.8 BL.8 AP.3*srctor 3. cu numarul 4/c1-2071 din 5 iunie 1986 ... LA SCRISOAREA ADRESATA MINISTERULUI SANATATI , VA COMUNICAM URMATOARELE ; =DATORITA MULTIPLEROR POSIBILITATI DE TRATAMENTPE CARE UNITATILE SANITARE DIN TARA NOASTRA LE AU ,AFECTIUNEA MEDICALA DE CARE SUFERA FICA DUMNEAVOASTRA ,B.ADRIANA ,SE POATE TRATA IN CONDITI TOT ATIT DE BINE CA SI IN STRAINATATE ...VA RECOMANDAM A RESPECTA INDICATIILE MEDICULUIDE SPECIALITATE IN A CARUI EVIDENTA SE AFLA BOLNAVUL ...DIRECTOR ADJUNCT ; DOCTOR AURAL GHEORGHIU...FARA COMENTARI ...FATA FRATELUI MEU ...SI A VINDUT UN APARTAMENT DE 3 CAMERE SI BANI DE LA CEC .,PENTRU MASINA SI DATORI MULTIPLE ....DAT LA BUZUNARE ...A MURIT DUPA CIRCA 4 LUNI ..INGRIJIREA MEDICILOR PROF.DR.GOLDIS SI DR. MIHAILESCU SPITAL FUNDENI BUC.
Raspunde

Eu

Acum 13 ani

Vreau sa vad raportul comisiei in actiunea mea de contestatie in contencios administrativ,Sa raspunda PDL-iste imbuibate la Ramada si care nu stiu nici macar sa puna un diagnostic cu toate ca au facut cica facultatea de medicina,tot pe bani ca nu putem spune ca au cap din moment ce vorbes cu oamenii mai rau decat cu anumalele\"nu vezi cat esti expresi pentru o persoana obeaz\".Sa le fie rusine si sa le dea soarta sa plateasca pentru fiecare persoana in parte.
Raspunde

BALDOVIN MARIN

Acum 13 ani

AM DOSAR -247/P/2012 SIBIU-TRIMIS IAR LA MEDIAS,ALTA PLIMBARE..JURITICA..CEL CARE A NENOROCIT COPILA M-EA ESTE ,VALCEA GIUSEPPE ALBERTO DIN MEDIAS ,SOS SIBIULUI NR.29. ARE TRAUMATISM AL COLOANEI VERTEBRALE CU TRAECT DE FRACTURA A APIFIZEI TRAVERS TH-12,SI USOR EDEM VERTEBRAL POST TRAUMATIC T7-T12..ASTA PINA ACUM...DAR CE-I CARE NU AU PUS-O IN CORSET RIGID S-AU GHIPS ,DE-SI AVE-A DIACNOSTICUL,SI CD.COMPUTER TOMOGRAF ??? TATAL LUI ESTE ITALIANUL CASTELLI ROBERTO GIUSEPE ..PATRON TERRA MARE CLUJ..SI SC.ABITANDO 24 CLUJ..ACUM CE VA SPUNE MINISTERUL SANATATI ?? eu i-am anuntat de atunci de situatie...DAR CELELANTE PERGOANE IMPLICATE CU FUNCTI ??? AM CURAJUL SA SPUN ..FRATELE MEU BALDOVIN GHE. CORNEL .A FOST INPUSCAT LA 21 DECEMBRIE 1989 ORA 17.30 SALA DALLES BUCURESTI.. LA 37 ANI ,ERA MAISTRU MATRITER LA ELECTRO APARATAJ BUC..MULTUMESC CELOR CARE M-AU AJUTAT..SI ZIARULUI..ESTA REAL AZI 5 IUNIE 2012 ORA 22.40...ADRESA M-EA ESTE STRADA SUBCETATE NR.49.SECTOR 1 BUCURESTI..COD.POST.012811..DAR DOCTORUL LEGIST DOCTOR NICOLAE OLARIU ,CARE NU A TINUT CONT DE ACTE SI A ASCUNS..MAI ERA SI UN PROCUROR DE FATA ..SI ..INREGISTRAREA VIDEO DIN CABINET ..SA VEDEM CE ARGUMENTE STIITIFICE VOR DA..DAR DIRECTORI..AM SEMNATURILE LOR ..DAR CE-I CU REA CREDINTA ...SI VOR VENI PAPARAZII ..M-AM SATURA DE INVESTIGATI SI PROSTI ALE SISTEMULUI..TREBUIE CARD APLICAT URGENT...PARASUTISTU..
Raspunde

B.M.-SCUZE.

Acum 13 ani

CER AJUTOR CELOR DIN CLUJ..DE LIGA NORDULUI CE STIE ??? MULTUMESC..PARASUTISTU..
Raspunde

doru

Acum 13 ani

comisia trebuia sa aleaga specialistii propusi de colegiul mrdicilor psihologilor si asistentilor sociali aprobati de min muncii si sanatatii care sa reevalueze persoanele al caror certificat era supus reevaluarii si suspendat , deci toate actele sunt nule Principiul neretroactivitatii efectelor actelor administrative (I.C.C.J., Sectia de contencios administrativ si fiscal, Decizia nr. 1658 din 20 martie deci banii pentru certificatele anulate nu pot fi luati retroactiv , actele comisiei se suspenda în paralel cu anulare , ffoarte simplu dragi juristi pardon absolventi de drept de ce nu iati ajutat pe bietii oameni comisia asta , mai precis membrii ei ii impuscau daca traiau in anii 50 pe toti ca dusmani ai poporului cum poti s a ai formatie umanista sa juri ca baiatu ala hipocrat si sa te mai uiti si dimineata in oglinda dupa ce ai facut ca membru al comisiei noroc ca nu erau militari ca invocau ordinul primit sa fim iubiti
Raspunde

doru

Acum 13 ani

pentru relatii suplimentare si dezinteresate dati mesaj ala [email protected]
Raspunde

elena

Acum 13 ani

ptr. doru, asa este dar mai sunt multe incalcari ale legii comise de comisia superioara in frunte cu personajul nituica si sub obladuirea lui mos martin de la CJ precum si cele doua nepretuite directoare.Daca intradevar exista fraude la sibiu sau in oircare judet din tara vor sa le scoata prin abuz de putere politica , calomnii , incalcarea legii in mod mincinos si la vedere, incalcarea drepturilor omului la confidentialitatea bolii, se vede ce scoala a absolvit si ce juramant o fi depus, probabil la partid si la sulfina barbu care vorbea de control riguros si minutios al com. sup. dar se referea probabil la timpul petrecut de aceste personaje prin sibiu , la ramada si la sarmalele servite cu usa inchisa bineinteles aduse de persoane exrtaordinare din dgaspc ca sa se puna bine cu puterea iar prostii adica scuzati handicapatii stateau cu sutele in curtea institutiei si mai apoi la spitalul judetean unde halal evaluare, sa mai spuna cineva ca nu sunt handicapati / daca erau citavi linsau toata sleahta de marsavi care isi mai spune si comisie superioara/ da poate la abuz si frauda in favoarea suferinzilor,sa nu uit acu cateva zile personajul sulfina barbu intr/o emisiune tv se dadea atat de impresionata intre persoane cu dizabilitati si promitea mari ajutoare si sustinere de mai lipsea putin si credeai ca ii duce pe toti la ea acasa ,RUSINE e un cuvant prea mic ptr. asa cineva, imi venea sa o scuip pe ecran dar dadeam prea mult pe ea si nu merita.
Raspunde

jurist

Acum 13 ani

SE PARE CA DUMNEZEU NU DOARME......NITUICA ,ESTE OPERATA DE O BOALA GRAVA......NU II DORESC RAUL,DESI EA A FACUT MULT RAU IN SIBIU.....SI CULMEA ,S-A LEGAT CHIAR DE CAZURILE IN CARE CERTIFICATUL A FOST OBTINUT IN CONDITII DE BOALA......AVIZ CELOR CARE MAI COMENTEAZA PE SEAMA OAMENILOR BOLNAVI
Raspunde

Cristian

Acum 13 ani

EU NU VA INTELEG IN AFARA DE ACEI CARE SUNT BOLNAVI SI MERG DES LA RECUPERARE,IN SPITALE DE RECUPERARE SI TRATAMENT,EU AM CU ACEIA CARE NU AU NIMIC,SI SUNT NESIMTITI,NU SE GANDESC LA ACEIA CARE INTRADEVAR SUNT BOLNAVI,SI AU NEVOIE DE O PENSIE,MAI ALES FIND SI PENSIA FOARTE MICA,UN OM CARE INTRADEVAR ARE NVOIE,DE A CERE ACORDUL LA AUTORITATI PENTRU CE AU EI NEVOIE SA SE DEPLASEZE MAI USOR,UN CARUCIOR HANDICAP,CADRE PENTRU A SE DEPLASA MAI USOR,CARJE SI ALTELE,CAND CER AJUTORUL DE LA AUTORITATI,DIN PACATE NU AU CUM SA II AJUTE,PENTRU CA NU SUNT FONDURI,PENTRU AI AJUTA,PE ACEI CARE INTRADEVAR AU NEVOIE,EU NU STIU STATUL ARE SA DEIE BANI PENTRU ACEI SANATOSI SI NU AU NEVOIE DE UN HANDICAP,SAU SA SPUNA DOAMNE FERESTE SA NU AJUNGA SI EI CA ACEL CARE INTRADEVAR ARE UN HANDICAP,NU IA DREPTURILE ACEI SANATOSI,SI ACEI CU HANDICAP CARE AU NEVOIE DE AJUTOR,TREBUIE CA EI SA ISI CUMPERE CUM POT CADRE SI CARUCIOARE PENTRU A SE PUTEA DEPLASA MAI USOR,SI ACELE SUNT DE STUL DE SCUMPE,ACEI SANATOSI NU SE GANDESC PENTRU ACEI CARE INTRADEVAR SUNT CU UN HANDICAP,ASTA NU II INTELEG PE ACEI OAMENI,CARE ISI FAC PENSI PE NE DREPT,SI NU SE GANDESTE LA SEMENII LOR. dE FIECARE DATA CAND DORESC SA ISI FACA PENII PENTRU HANDICAP PE NEDREPT,SA SE GANDEASCA INTODEAUNA LA ACEL CARE INTRADEVAR II BOLNAV SI ARE UN HANDICAP,SA SE PUNA IN LOCUL LUI,SI DUPA ACEIA SA ISI FACA O PENSIE CUM DORESC PE NEDREPT SA VAD ISI MAI FAC CAND SE PUN IN LOCUL LOR. BA EI AU FACUT PENSIE DE HANDICAP SI STRIGA DUPA ACEL BOLNAV,BAI PARALIZATULE SAU MAI INGHETI CUM,ASA CUM AM PATIT EU. FIE CA UNUL DUMNEZEU SA II INCERCE IN VIATA SA VADA SI EI CAT DE BINE II CAND RAD ALTII ACEL CARE SI-A BATUT JOC ODATA DE ACEL BOLNAV,CA PANA NU TREC PRINTR-O EXPERIENTA CA ACEL BOLNAV NU STIE CE II.VA DORESC TUTUROR MULTA SANATATE ACELOR BOLNAVI,SI ACELOR CARE NU SUNT SI AU O PENSIE PE NEDREPT FIE CA BUNUL DUMNEZEU SA AIBA MILA DE EI,SI SA LE DEIE MINTE SA SE GANDEASCA LA ACEL CARE INTRADEVAR II LASAT PE ACEST PAMANT CU O SINGURA VIATA SI ACEIA CHINUITA.
Raspunde

MARIN BALDOVIN

Acum 12 ani

AM DOSAR 247/P/2012 SIBIU ,CU FETITA MEA,STEFANIA..EXISTA DUMNEZEU .MARTORA STIRBET VENESA DORIANA ,A JURAT STRIMB SI ACUM FRATELE EI DE 10 ANI A AVUT UN ACCIDENT FOARTE GRAV LA PICIOR..TOATE BABELE SE IAU CU MINA DE CAP,IN STR.RUBINULUI MEDIAS.DOMNILOR CAVALERI DIN DOSAR ,M-AM SPOVEDIT SI LA PARINTELE DE LA BISERICA COPSA MICA SI DE LA FAGULUI .SA VENI-TI SI VOI LA PREOTI.SA JURATI LA EI.SA STITI CA EU SINT FRATELE LUI EROU MARTIR AL REVOLUTIEI ROMANE DIN BUCURESTI ,SALA DALLES ,INPUSCAT PE LA SPATE IN ZIUA DE 21 DEC. 1989 ORA 17.30.ERA MAISTRU MATRITER.DUPA O FATA ,EL A FOST AL DOILEA..SI ERA PREZENT CU MIINILE GOALE,STIND ACOLO CU COLEGI DE LA SERVICI. ASA SA VA AJUTE DUMNEZEU .DAR SA STITI CA UNI DINTRE VOI,SINT DE ALTA RELIGIE,FIIND SI LA VOI UN SFINT..TOATE RELIGIILE SPUN SA NU FURI,MINTI,SA FII CORECT SI SA TRAIESTI IN PACE..ASA SA VA AJUTE SFINTII VOSTRI..TATA LUI STEFANIA..
Raspunde

marin baldovin

Acum 12 ani

am dos.4901/85/2012 trib.sibiu ,pentru tentativa de omor la fetita me-a in 23 sep 2011 ora 17.30 in medias .PENTRU CA AM INDRAZNIT SA MERG IN FATA JUSTITIEI M-I SA DAT AMENDA PENALA 2-DOUA-MILIOANE LEI PENTRU CA A-M CERUT EXPERTIZA MEDICO-LEGALA LA CLUJ. IAR FETITA ME-A NU A FOST AUDIATA DE JUDECATOR.AM VENIT DIN BUCURESTI ,DE DOUA ORI CU EA..IAR PATRICIANUL VALCEA GIUSEPPE ALBERTO DON MEDIAS NU A VENIT.IAR TASU ESTE ITALIAN ---S-A MUTAT SICILIA LA NOI IN TARA..JURATI PE CONSTITUTIE NU PE CRUCE-PENTRU CA NU ESTE VALABIL , EI AU ALTA RELEGIE .ACUM AU FACUT 3 DOSARE ,MAI SINT 2 LA MEDIAS.MULTUMESC CELOR CARE M-AU AJUTAT ,IN AFLAREA ADEVARULUI .
Raspunde

Cristina

Acum 12 ani

Pe holurile unei primarii rurale stau clae peste gramada persoane adulte sau copii cu handicap, parinti, insotitori... convocati pentru \"evaluare\". Dupa aproape o ora si jumatate apare \"comisia\". Trecand pe langa o tanara cu sindromul Down, una din membrele comisiei o intreaba pe mama \"pacientei\"cu compasiune : Ë din nastere?\". Urmare: se anuleaza certificatul de handicap pentru ca mama nu poate dovedi prin acte ca fiica sa a dobandit boala in copilarie.... Trist dar adevarat.
Raspunde

fabiana

Acum 12 ani

am si eu o intrbare,unde se pot face reclamatii pentru cei care iau pensie de handicap de pomana?am un vecin care ia pensie de nevazator,si pe deasupra si cu insotitor,si de fapt el vede isi face singur cumparaturi ,nu are nici pe naiba,iar cei care au nevoie si chiar saracii sunt imobilizati la pat nu au.
Raspunde

@fabiana

Acum 12 ani

Da, si eu vreau sa aflu acest lucru. Cu totii ar trebui sa-i reclamam pe infractorii care se ocupa cu astfel de treburi..
Raspunde

m. b.

Acum 12 ani

trimes email 160 pagini dosar 247/p/2012 si 4901/85/2012 ,corectitudinae spitalelor din sibiu. Asa sa le ajute dumnezeul lor..Ce a-ti avut cu o fetita de 11,5 ani.Sa vedem consiliul medicilor cum motiveaza..intre 23 sept.2011 si 28 sept. nu a funtionat nici un aparat RMN in tot sibiul .nici la policlinici private binenteles, contra cost,si nu-i dade-a voie sa iasa din spital pediatrie ,la radiografie..din 28 sept. ora 19.00. iar a doua zi,cind am avut rezultatul , a mutat-o la urgenta ..ce at-i avut cu copila ..
Raspunde

m.b.

Acum 12 ani

poate citeste si noul prim procuror ce am scris eu .si se autosesizeaza ,dar protectia copilului ,serviciu abuzuri sibiu ,colegiul medicilor sibiu
Raspunde

liliana

Acum 12 ani

si eu vreau sa stiu , e jignitor sa-i vezi cum folosesc acesti bani(pensie handicap) pe distrctii
Raspunde

liliana

Acum 12 ani

...cand in fapt ei nu au nimic decat pile si multa nesimtire, nici nu se mai ascund pentru ca au certif nerevizuibile si spun ca nu mai are nimeni ce sa le faca. Chiar nu se poate face nimic?
Raspunde

aura

Acum 12 ani

mai oameni buni sa vedeti in bistrita citi sunt handicapati sis contabili pe la banci sin alte le unde se lucreaza cu bani sau soferi pai de tigani nu mai vorbesc cred ca donma doctor i dea lor si saraci bolnavi sufera =ce ziceti dupa 30 40 ani de lucru zi alti au taiat iarba la cini ==oricum ii strigator la cer ce se intimpla in tara asta liliana distractii ca distracti dar beau pina nu mai stiu de ei astai tara tiganilor care ne conduc tara cu manelkisti la un loc
Raspunde

aura

Acum 12 ani

mai oameni buni sa vedeti in bistrita citi sunt handicapati sis contabili pe la banci sin alte le unde se lucreaza cu bani sau soferi pai de tigani nu mai vorbesc cred ca donma doctor i dea lor si saraci bolnavi sufera =ce ziceti dupa 30 40 ani de lucru zi alti au taiat iarba la cini ==oricum ii strigator la cer ce se intimpla in tara asta liliana distractii ca distracti dar beau pina nu mai stiu de ei astai tara tiganilor care ne conduc tara cu manelkisti la un loc
Raspunde

Mihai Nicolae

Acum 12 ani

In comuna soimari [satul Magura]judet prahova ,cetateana Taporea Maria ia pensie de handicap cu insotitor desi vede [ia pensie ca nevazator] ma intreb cind va fi obligata sa dea banii statului inapoi?
Raspunde

Mihai Nicolae

Acum 12 ani

In comuna soimari [satul Magura]judet prahova ,cetateana Taporea Maria ia pensie de handicap cu insotitor desi vede [ia pensie ca nevazator] ma intreb cind va fi obligata sa dea banii statului inapoi?
Raspunde

ionel

Acum 11 ani

Scria cineva ca pdl a lasat oamenii sa moara.....!pai de ce nu va da ponta mai desteptilor?!
Raspunde
Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus