Un tânăr de 17 ani, din Cisnădie, a furat azi dimineață o mașină din incinta unei societăţi comerciale de prestări servicii situate pe Blvd. Corneliu Coposu, conducându-l apoi pe strada Constituţiei. La intersecția cu Magheru, nu s-a asigurat la efectuarea virajului la stânga şi a intrat într- un stâlp de susţinere a reţelei electrice. Conducătorul auto a fost reținut de către polițiști.
Astăzi, în jurul orei 7 dimineața. poliţiştii rutieri au fost solicitaţi să intervină pentru soluţionarea unui eveniment rutier soldat cu pagube materiale, produs în municipiul Sibiu, pe strada Constituţiei.
Potrivit polițiștilor, în jurul orei 06:30, un tânăr în vârstă de 17 ani, domiciliat în oraşul Cisnădie, a condus un autoturism pe strada Constituţiei, iar la intersecţia cu strada Magheru, pe fondul lipsei experienţei în conducere, nu s-a asigurat la efectuarea virajului la stânga şi a intrat în coliziune cu un stâlp de susţinere a reţelei electrice. În urma impactului au rezultat doar pagube materiale.
În urma cercetărilor efectuate la locul producerii evenimentului, s-a stabilit că tânărul ar fi sustras autoturismul din incinta unei societăţi comerciale de prestări servicii situate pe Bulevardul Corneliu Coposu conducându-l apoi pe strada Constituţiei până în mometul producerii tamponării. De asemenea, acesta nu deţinea permis de conducere.
"Şoferul a fost reţinut 24 de ore urmând ca în data de 30 august, să fie prezentat instanţei cu propunere de arestare preventivă pentru săvârşirea infracţiunilor de conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul fără a deţine permis, respectiv furt în scop de folosinţă, conform art. 336 alin. 1 din Codul Penal, respectiv art. 230 alin. 1 din Codul Penal" transmite Elena Welter, purtător de cuvânt al IPJ Sibiu.
Tânărul se află acum în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă din cadrul Inspectoratului de Poliție al Județului Sibiu.
foto IPJ Sibiu
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi
Tag-uri: Elena Welter , Codul Penal , Județului Sibiu , Arestare Preventivă Sibiu , Corneliu Coposu , Pe Bulevardul Corneliu Coposu
Vizualizari: 7953
Ultimele comentarii
Acum 8 ore
Adi Gliga
Acum 8 ore
Calitate nu cantitate
Acum 9 ore
Pastor Marginas
Acum 9 ore
Nemo
Acum 9 ore
Ion Iliescu