Vineri,
29.03.2024
Cer Senin
Acum
19°C

Consiliul Judetean a votat dupa cum Transmixt-ul a dictat

Într-o deplină tăcere, Consiliul Județean Sibiu a oferit cadrul legal scumpirii biletelor operată de Transmixt pentru cursele efectuate între localitățile acestui județ. Scumpirea biletelor a fost efectuată de mai multe luni, fără acordul CJ Sibiu, instituția care a concesionat transportul intrajudețean. Imediat după semnalarea acestei situații, conducerea instituției a promis o anchetă. În ziua de joi a săptămânii trecute, fără nicio anchetă sau vreo discuție publică, însă, consilierii județeni au votat în unanimitate scumpirea biletelor.

Scumpirea biletelor a fost solicitată în iunie. În ședință publică, aleșii județeni au decis să amâne aprobarea acestor scumpiri, solicitând lămuriri suplimentare. Fără să mai aștepte aprobarea, Transmix a scumpit biletele de la începutul toamnei. Situația a fost semnalată în cadrul ședinței din septembrie, iar Martin Bottesch, președintele CJ Sibiu, a promis o anchetă care să lămurească situația. În loc de rezultatul anchetei, la ședința de săptămâna trecută, consilierii județeni au găsit un nou proiect de hotărâre. Pe care l-au aprobat în unanimitate. Proiectul prevedea aprobarea creșterii tarifelor, la sume chiar mai mari decât cele solicitate în iunie.

Același studiu de caz: Sibiu – Cisnădie

Un drum Sibiu – Cisnădie costa cinci lei, până în vara acestui an. În iunie, Transmixt a solicitat aprobarea CJ pentru scumpirea biletelor, iar o călătorie Sibiu – Cisnădie ar fi urmat să coste 6,5 lei. Transmixt nu a primit aprobare, dar biletele au fost scumpite la șapte lei. Ulterior, adică joia trecută, CJ Sibiu a aprobat creșterea tarifelor la acest preț. ”Acum, știți cum e? Abonamentele au fost scumpite de mult mai mult timp, de anul trecut chiar. Eu am doi copii la școală în Sibiu și plătesc câte 260 de lei pe lună pentru abonamente”, a povestit o locuitoare a orașului Cisnădie.

”Mai bine plec după bureți”

Turnul Sfatului a discutat cu unii din consilierii județeni care au participat și la ședința din comisie referitoare la creşterea tarifelor. „Nu a mai fost dat niciun motiv clar. A fost ceva cu creşterea TVA-ului, doar că preţul biletelor a crescut mult mai mult. Ştiţi ce, nici nu mai vreau să discut că nu are niciun rost. Asta nu e ţară. Mai bine plec să caut bureţi. Cineva trebuia sancţionat, dar... Şi aici e vorba de banii unor oameni obişnuiţi şi mulţi”.
Ancheta care să lămurească lucrurile ar fi trebuit efectuată de serviciul Transporturi din cadrul CJ Sibiu, unde mai lucrează o singură persoană. Care are în sarcină enorm de multe atribuţii, de la planificarea deszăpezirii până la supervizarea lucrărilor de modernizare de pe drumurile judeţene.

 

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Comentarii

2 comentarii

ben

Acum 13 ani

de fapt legea este prost facuta.La atribuirea licentei de linie participa toti,mai putin cetateanul care-i plateste pe toti
Raspunde

Bakunda

Acum 13 ani

...pentru un bilet Cisnadie -Sibiu se platea , inainte de scumpire , 7Ron iar pentru un bilet Sibiu -Cirtisoara se platea 10 Ron , Distanta Sibiu -Cisnadie este de 18 Km iar Cirtisoara-Sibiu de 100 Km imi este greu sa inteleg de ce si mai ales cum au analizat C.J.Sibiu ...Scumpirile...,care au fost ARGUMENTELE,...daca au fost..
Raspunde
Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus