Şase milioane de euro vor ajunge la Agnita din fonduri europene, pentru reabilitarea şi modernizarea arterei principale a oraşului. Contractul de finanţare prin Programul Operaţional Regional va fi semnat mâine, 8 septembrie, la Agnita în prezenţa reprezentanţilor Ministerului Dezvoltării Regionale şi Locuinţei, ai Agenţiei pentru Dezvoltare Regională Centru şi ai Consiliului Judeţean. Conform proiectului, se va reface întreaga structură a arterei principale, astfel încât aceasta să poată suporta creşterea traficului şi creşterea greutăţii vehiculelor, odată cu finalizarea lucrărilor la cele 2 autostrăzi care traversează judeţul. De asemenea, de la un capăt la celălalt al oraşului vor fi trotuare moderne, prevăzute cu facilităţi pentru persoanele cu dizabilităţi. Pe ambele părţi ale drumului, în apropierea trotuarelor, se vor realiza piste pentru biciclişti, care vor fi marcate şi semnalizate corespunzător. Totodată, numărul de locuri de parcare amenajate şi marcate va fi dublat, iar staţiile de autobuz vor fi şi ele refăcute şi amenajate, arată reprezentanţii Primăriei Agnita. Durata proiectului este de 25 de luni de la semnarea contractului de finanţare. Investiţia este cea mai mare din Agnita din ultimii 20 de ani, oraşul fiind al treilea din ţară care îşi reabilitează drumurile prin Programul Operaţional Regional. Din perspectiva bugetului oraşului Agnita, 6.000.000 de euro (reprezentând 25.500.000 lei - adică 255 de miliarde de lei vechi) înseamnă întreg bugetul localităţii pe 4 ani. Proiectul a avut, iniţial, 1.200 de file. împreună cu proiectul tehnic şi clarificările din fiecare etapă, depăşeşte astăzi 2.500 de file pentru fiecare exemplar, iar Agnita este singura localitate din judeţ care a câştigat o asemenea finanţare. Celelalte proiecte (în număr de două) au fost realizate de Consiliul Judeţean şi vizează reabilitarea drumurilor judeţene Sibiu - Agnita şi Jina - Şugag.
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Tag-uri: Primăriei Agnita , Consiliului Județean , Consiliul Județean , Programul Operațional Regional , Dezvoltare Regională Centru
Vizualizari: 909
Ultimele comentarii
Acum 5 ore
BB
Acum 5 ore
Sibian și eu
Acum 5 ore
AUR
Acum 6 ore
Kokos
Acum 6 ore
Kokos