O femeie a fost îngropată cu 73.000 de lei, ascunşi la brâu. Au fost recuperaţi, dar put de-ţi mută nasul. Un băiat cu jumătate capul de bivol şi jumătate de om a ajuns la Sibiu pentru a fi vizitat. Două fetiţe au sărit în aer după ce s-au jucat cu grenadele. Jumătate din Boiţa a ars după ce un copil a aprins un chibrit în şură.
„În Sibiu, pe strada Elisabeta, la numărul 61 a sosit de câteva zile un băiat fenomenal, care are capul de bou şi jumătate cap de om. Gura este ca de balenă, are două limbi, una de om şi alta de bou, iar dinţii sunt ca la fiarele sălbatice. Se poate vedea în fiecare zi de la orele 8 dimineaţa şi până la orele 8 seara”. Gazeta Sibiului, 18 februarie 1944
Sibiul era în camuflaj antiaerian prin 1939, dar organiza concurs pentru un afiş de promovare turistică a Sibiului şi staţiunii Păltiniş. „Oficiul Local pentru Turim doreşte să obţină un desen care să reprezinte staţiunea climaterică şi centru turisic Sibiu cu subiect de vară şi unul pentru staţiunea climaterică şi de sporturi de iarnă Păltiniş cu subiect de vară. Preiul 1 – 15.000 lei, premiul II – 10.000 lei, iar premiul III – 5000 lei”. În aceiaşi zi de februarie 1944, se deschidea prima brutărie românească modernă, pe Elisabeta, numărul 42.
„Două fete din Guşteriţa şi-au găsit moartea într-un chip îngrozitor. Fetiţele Matilda Schneider de 12 ani şi Lenuţa Sas Rotaru de 10 ani, ambele din comuna Guşteriţa au găsit o grenadă de mâna cu care s-au jucat. Trăgând de o sârmă, grenada a făcut explozie, omorând-o pe loc pe Matilda Schneider. După o săptămână, în chinuri groaznice a încetat din viaţă şi Lenuţa Sas Rotaru. Din această tragică întâmplare, părinţii ar putea învăţa mult.
În Monitorul Oficial din 1 aprilie 1944 apare că s-a modificat articolul 466 din Codul Penal, prin care tinerii care trăiesc în concubinaj vor fi pedepsiţi. „Convieţuirea în concubinaj a minorilor sub 18 ani pentru fete şi 1 de ani pentru băieţi constituie delictul de degenerare a rasei. Se va acorda amendă pentru părinţi de la 25.000 la 100.000 de lei. Băeţii vor fi pedepsiţi cu închisoare corecţională dela unu la trei ani”.
A îngropat-o cu 73.000 de lei. „La bombardamentul din noaptea de 6 spre 7 mai, a.c. a încetat din viaţă femeia Maria Vasile. Rămăşiţele defunctei au fost îngropate în cimitirul local. Fiind bănuită că ar fi avut asupra sa o sumă de bani, moştenitorii au cerut deshumarea care s-a operat în ziua de 14 iulie în prezenţa agentului sanitar şi jandarmilor. Într-o burtieră cu care era încins cadavul s-a găsit suma de 73 .000 de lei în bancnote şi monede a 100 de lei.
Gazeta municipală care ne aduce ştirea spune că banii aveau un miros foarte greu şi insuportabil”, scrie Foaia Poporului ce apărea la Sibiu.
În data de 10 septembrie, Partidul Social Democrat sin Sibiu a ţinut şedinţa de inaugurare a activităţii organizaţiei locale în prezenţa unui numeros public, format din muncitri şi intelectuali. Şedinţa a fost deschisă de domnul Ioan Şerban, preşedintele organizaţiei Sibiu. La sfârşit s-a expediat o telegramă de omagiu domnului ministru Constantin Titel Petrescu, preşedintele PSD din România.
O întreagă comună din Sibiu mistuită de foc. „Populaţia comunei Boiţa din apropierea defileului Turnu Roşu a trăit duminecă 3 septembrie adevărate ceasuri de groază. Jucându-se de-a focul în şopron, copilul femeii Câmpeanu Paraschiva a aprins gospodăria părintească. Mânat de vânt, focul a cuprins în scurtă vreme nu mai puţin de 80 de gospodării pe care le-a făcut cenuşe şi scrum. Cuprinse de spaimă, femeile Câmpeanu Maria, Câmpeanu Elisabeta şi Paraschiva Câmpeanu împreună cu pruncul născut cu câteva ceasuri înainte s-au strâns în pivniţa Paraschivei Câmpeanu unde şi-au găsit moartea prin înăbuşire cu fum. Numai datorită energiei cu care au lucrat pompierii din Sibiu, Tălmaci, Tălmăcel şi Boiţa se putu înlătura lăţirea focului asupra întregii comune. Pagubele e ridică la peste 80 de milioane de lei. Părinţilor suravegheati-vă copiii!. E destul părjoj în lume. Să nu mai facă şi ei!”. 10 septembrie 1944, Foaia Poporului.
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi
Tag-uri: Codul Penal , Turnu Roșu , Partidul Social Democrat , Gazeta Sibiului , În Sibiu , Foaia Poporului , În Monitorul Oficial , Constantin Titel Petrescu , Câmpeanu Elisabeta , Câmpeanu Paraschiva , Oficiul Local , Fetiţele Matilda Schneider , Lenuţa Sas Rotaru , Ioan Șerban , Maria Vasile , Paraschiva Câmpeanu , Paraschivei Câmpeanu , Câmpeanu Maria
Vizualizari: 633
Ultimele comentarii
Acum 1 oră
Sibian
Acum 2 ore
Z
Acum 3 ore
Mda, ipocritii continua cu minciunile
Acum 4 ore
Gen
Acum 5 ore
Eu