Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă Sibiu organizează vineri, 25 septembrie, o bursă a locurilor de muncă, în Sibiu şi Mediaş. "Persoanele care doresc să se angajeze au de ales dintr-un număr de peste 470 locuri de muncă puse la dispoziţie de 40 agenţi economici din judeţ. Acţiunea va avea loc concomitent în Sibiu (la Cercul Militar) și Mediaş (Casa Schuller), începând cu ora 9", arată un comunicat al AJOFM Sibiu. Participarea, atât a reprezentanţilor agenţilor economici cât şi a persoanelor în căutarea unui loc de muncă este gratuită. La această dată în evidențele AJOFM Sibiu sunt înregistrați un număr de 1074 absolvenți (606 femei) dintre care 540 sunt neindemnizați și 534 indemnizați; din punctul de vedere al nivelului de pregătire 230 sunt absolvenţi de învăţământ primar, 444 persoane au studii medii şi 400 studii superioare. "Prin absolvent al unei instituţii de învăţământ se înţelege persoana care a obţinut o diplomă sau un certificat de studii, în condiţiile legii, în una din instituţiile de învăţământ gimnazial, profesional, special, liceal, postliceal sau superior, de stat sau particular, autorizat sau acreditat în condiţiile legii", precizează AJOFM Sibiu. Dintre agenţii economici din judeţ contactați de către AJOFM Sibiu în vederea identificării cererii de forță de muncă, au confirmat participarea la bursă 40, care oferă 476 locuri de muncă vacante (la Sibiu 25 firme oferă 260 locuri şi la Mediaş 15 firme – 216 posturi).
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi
Vizualizari: 430
Ultimele comentarii
Acum 14 minute
Stat de drept
Acum 21 minute
Ciobanul
Acum 26 minute
@Asdfasdf
Acum 28 minute
Luca
Acum 28 minute
Conceptul de calitate a vietii in Sibiu - ce e ala ??