Pentru prima oară „din Paleolitic încoace” Muzeul Naţional Brukenthal şi Complexul Naţional Muzeal Astra îşi dau mâna şi realizează un proiect comun. I-au unit icoanele.
Reprezentanţi ai conducerii celor două instituţii muzeale din Sibiu au stat în această dimineaţă la aceaşi masă şi au vorbit despre o expoziţie realizată în parteneriat. Este vorba despre expoziţia „Icoana, simbol al ortodoxiei”, ce va fi vernisată mâine de la ora 13:00 în Casa Albastră. Exponatele aparţin CNM Astra iar gazda expoziţiei temporare este Muzeul Naţional Brukenthal. De fapt este vorba în mare despre aceleaşi obiecte de patrimoniu depozitate de CNM Astra în Casa Albastră, până anul trecut, când Casa Albastră a intrat într-un proiect amplu de reabilitare, iar exponatele au trebuit mutate forţat. „Acum, după ce renovarea s-a încheiat, putem organiza o expoziţie în care obiectele CNM Astra să revină de unde au plecat”, a declarat Alexandru Sonoc, directorul Galeriilor de Artă din cadrul Muzeului Naţional Brukenthal. „Sper ca această expoziţie să fie un simbol al unui nou început, al unei noi colaborări de durată. Îndrăznesc să cred că această colaborare se va permanentiza”, a spus şi Mirela Creţu, director adjunct al CNM Astra.
Întrebaţi când a avut loc ultimul proiect comun al celor două muzee sibiene, niciunul dintre cei doi nu a putut oferi un răspuns exact, deşi ambii lucrează, însumat, de zeci de ani în cele două instituţii. „În Paleolitic” a glumit reprezentantul MN Brukenthal, în timp ce Mirela Creţu şi-a amintit de un protocol semnat undeva în anii 1999, 2000 poate, prin care CNM Astra a primit Casa Artelor din Piaţa Mică.
Expoziţia „Icoana, simbol al ortodoxiei” va putea fi admirată până la sfârşitul lunii octombrie. Conţine icoane pe sticlă semnate de mari pictori, precum Savu Moga din Arpaşu de Sus, Matei Purcariu Ţîmforea din Cârţişoara, Pavel Zamfir Zugravu din Laz şi Ioan Pop din Făgăraş. Nu lipsesc nici lucrări din mari centre naţionale ale picturii pe sticlă, precum Nicula, Ţara Făgăraşului, Ţara Oltului, Şcheii Braşovului şi Valea Sebeşului.
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi
Tag-uri: Casa Albastră , Muzeul Național Brukenthal , Piața Mică , Muzeului Național Brukenthal , Țara Oltului , Ioan Pop , Țara Făgărașului , Alexandru Sonoc , Valea Sebeșului , Casa Artelor , Şcheii Braşovului , Mirela Crețu , Savu Moga , Matei Purcariu Ţîmforea , Pavel Zamfir Zugravu , În Paleolitic
Vizualizari: 569


Ultimele comentarii
Acum 10 ore
Gelu
Acum 10 ore
Lucian
Acum 10 ore
Emil
Acum 10 ore
Poze, poze, poze -vedetisme si sefii
Acum 10 ore
Emil