Sâmbătă,
05.10.2024
Cer Senin
Acum
14°C

Europa e impaciuitoare. Deocamdata nu da sanctiuni

200 de reprezentanţi de prim rang ai instituţiilor de mediu din întreaga Europă participă în aceste zile la o conferinţă internaţională privind implementarea legislaţiei europene de mediu, care se desfăşoară la Sibiu. Conferinţa a început astăzi şi se încheie în data de 25 septembrie. Principalele obiective ale acestei conferinţe sunt îmbunătăţirea eficienţei aplicării legislaţiei europene de mediu şi armonizarea acesteia între statele membre, generarea de noi teme de dezbatere în domeniul protecţiei mediului şi răspândirea bunelor practici în domeniul implementării legislaţiei de mediu. Aceasta este cea de-a treia conferinţă IMPEL desfăşurată în Europa. IMPEL este o reţea europeană din care fac parte toate instituţiile cu atribuţii de implementare şi control în domeniul protecţiei mediului. „Mă bucur că această conferinţă are loc la Sibiu şi nu la Bucureşti. Pentru musafirii noştri, mai ales când vorbim de probleme de mediu, Bucureştiul nu este cel mai bun exemplu”, spune ministrul Nicolae Nemirschi. În linii mari, membrii Comisiei Europene sunt mulţumiţi de eforturile pe care România le face pentru implementarea legislaţiei europene.
Tocmai din acest motiv, toţi reprezentanţii statelor europene prezenţi la Sibiu s-au ferit să puncteze chestiuni clare, de genul sancţiunilor care se impun României în cazul întârzierilor legate de închiderea gropilor de gunoi. „Data de 16 iulie a fost foarte importantă pentru cele 27 de state. Dar, la Comisia Europeană urmărim în primul rând să asigurăm protecţia mediului, nu neapărat să urmăm o dorinţă de a-i sancţiona pe cei care nu respectă termenele. Toţi membrii Uniunii Europene au drepturi egale iar României nu îi putem cere să implementeze aquis-ul comunitar în trei ani de zile. Oricum, chiar şi în situaţia în care un caz devine controversat, politica noastră e de a nu-l discuta în public, ci doar între noi, statele membre”, spune Pia Bucelli, director de comunicare în cadrul Directoratului General pentru protecţia mediului al Comisiei Europene.
În acest moment, România mai are de închis 11 gropi de gunoi municipale. „În ianuarie aveam 7900 de gropi de gunoi active în comune şi sate. Până astăzi, am controlat 2350 de unităţi administrative din cele 3400. 6200 de gropi sunt închise iar alte 700 în curs de operare”, a declarat Silvian Ionescu, comisarul general al Gărzii Naţionale de Mediu.

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Bogdan Brylynski

de Bogdan Brylynski

Editor
Telefon:
0722 227 297

Comentarii

0 comentarii

Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus