Miercuri,
19.11.2025
Innorat
Acum
6°C

Amring renunță la traseele județene Sibiu-Veștem și Sibiu-Șelimbăr-Cisnădioara. Vor fi preluate de Tursib

Amring renunță la traseele județene Sibiu-Veștem și Sibiu-Șelimbăr-Cisnădioara. Vor fi preluate de Tursib

După ce Transmixt a anunțat că renunță la traseele județene afectate de extinderea transportul metropolitan Sibiu, o altă companie contractată de Consiliul Județean a luat aceeași decizie. 

Pe ordinea de zi a ședinței ordinare din 27 noiembrie 2025 a fost inclus un proiect de hotărâre care vizează modificarea programului de transport public județean de persoane. Documentul se referă la traseele pe care le administrează societatea Amring, care a transmis administrației județene că schimbările sunt necesare ca urmare a extinderii serviciilor de transport local prin intermediul Asociației de Dezvoltare Intercomunitară (ADI) Transport Metropolitan Sibiu.

Amintim că, din 2021, de când CJ Sibiu a început să atribuie contractele de delegare a gestiunii serviciilor publice de transport călători, au fost atribuite șase loturi de trasee dintr-un total de 13 loturi. Unul dintre acestea este administrat de asocierea Amring SRL - Helvia-Reto SRL și cuprinde cinci trasee județene: 

021 Sibiu – Veștem – Sibiu, 

022 Sibiu – Tălmaciu – Boița, 

023 Sibiu – Turnu Roșu – Sebeșu de Jos, 

024 Sibiu – Cisnădie – Sădurel,

025 Sibiu – Șelimbăr – Cisnădioara.

Conform proiectului inclus pe ordinea de zi, se propune suspendarea a două dintre acestea și preluarea lor de către Tursib SA. Este vorba despre traseul 021 Sibiu – Veștem – Sibiu, respectiv traseul 025 Sibiu – Șelimbăr – Cisnădioara.

Amintim că ADI Transport Metropolitan Sibiu a notificat deja Consiliul Județean cu privire la faptul că prestarea serviciilor de transport local în Șelimbăr, Cisnădie și Sadu va începe la data de 1 decembrie 2025.

În același document, se propune modificarea programului de circulație pentru traseul 024 Sibiu – Cisnădie – Sădurel.

Amring SRL transmite că noul program reduce numărul de curse și stabilește că transportul se va desfășura doar pe perioada cursurilor școlare. Astfel, din 1 decembrie, se va asigura doar o cursă planificată cu un microbuz de 20 de locuri. Acesta va porni din Sădurel la 6:30 și va ajunge la Sibiu la 7:35. Tarifele vor rămâne neschimbate, precizează operatorul în adresa trimisă CJ.

Amintim că luna trecută Consiliul Județean Sibiu a anunțat că este în căutare urgentă de operatori pentru a prelua șapte grupe de trasee esențiale între localitățile din județ, după ce Transmixt a anunțat că va renunța cu o lună mai devreme la cursele pe care le administrează. Motivul - extinderea transportului metropolitan și suprapunerea cu traseele acoperite de societate.

Contactați atunci de Turnul Sfatului, reprezentanții Amring spuneau că rămân și ei afectați de acest lucru. Aceștia au subliniat că nimeni dintre autorități nu au discutat cu ei pentru a anticipa problemele și a găsi soluții, printre cei afectați urmând să fie și elevii care fac naveta la școli.

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi

Vizualizari: 518

Ion Surdu

de Ion Surdu

Redactor

Comentarii

0 comentarii

Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus