Filip şi Iancu speră să rămână pe primul loc la sfârşitul sezonului, acum aflându-se numai la o diferenţă de un punct de următorii clasaţi, Edwin Keleti şi Victor Ponta.
Cei doi au reuşit să se menţină pe primul loc în clasamentul grupei A. În cea de-a şaptea etapă a Campionatului Naţional de Raliuri care a avut loc la Arad, în prima zi, Alex Filip a terminat cu al cincilea timp al grupei A. În cea de-a doua, cei doi componenţi ai echipajului 79, Filip şi Iancu au plecat hotărâţi să câştige cele 10 puncte puse în cursă. Ceea ce au şi făcut cu un start bun şi cu 10 secunde distanţă faţă de următorul clasat. Asta înainte de a avea parte de surprize neplăcute. „Speciala a patra a fost oprită din cauza unui incident şi noi am primit un timp care ne-a dezavantajat. Pe ultima probă din cea de-a doua buclă am mers ultimii trei, patru kilometri pe pană şi am fost foarte aproape să ieşim în decor de două ori. Chiar şi aşa am avut un timp mai slab cu doar şase secunde faţă de rivalii noştri”, a spus Alex Filip, în penultimul parc de service al raliului. În continuare, situaţia nu a stat deloc pe roze pentru cei doi. Specialele Conop şi Bârzava a dat de furcă echipajului 79, care a fost nevoită să meargă mai încet. Înainte de trecerea ultimei probe, din cauză că au încercat să schimbe bateria au primit o penalizare de 30 de secunde. Acea penalizare a dus la căderea pe locul trei a echipajului, ce s-a ales doar cu şase puncte. Asta nu i-a împiedicat pe cei doi să rămână în continuare pe poziţia I a clasamentului grupei A. „Ar fi fost frumos să câştigăm aici, ceea ce era perfect posibil dacă nu am fi avut atât de multe probleme, dar suntem încă pe primul loc. La Câmpulung, lupta va fi mult mai spectaculoasă şi suntem pregătiţi să ne apărăm avansul. Aş vrea să le mulţumesc tuturor sponsorilor care ne-au susţinut în sezonul 2009 şi în special celor două companii care au decis să ne sprijine pe final de campionat – Computerland Romania şi Michelin Romania, fără ajutorul cărora nu am fi putut termina acest sezon", a spus Alex Filip, după festivitatea de premiere. Raliul Argeşului, ultima etapă din acest sezon, se va desfăşura în perioada 30 octombrie – 01 noiembrie, pe specialele de macadam din jurul oraşului Câmpulung.
foto: Catalin Stoia/simcat
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Tag-uri: Victor Ponta , Michelin România , Computerland Romania , Catalin Stoia , Alex Filip , La Câmpulung , Raliul Argeşului , Specialele Conop , Finala Campionatului Naţional , Edwin Keleti
Vizualizari: 508
Ultimele comentarii
Acum 5 ore
Erata
Acum 5 ore
Un român
Acum 5 ore
Adina
Acum 5 ore
Unul
Acum 5 ore
Emil