JURNAL DE ARDELEAN. Biserica S. R. L.

Am ajuns să nu ne mai mire absolut nimic atunci când vine vorba de Biserică şi faptele unor aşa-zişi preoţi. De la molestări şi abuzuri sexuale asupra unor copii la sodomie monastică şi la solicitarea de favoruri sexuale unor fete venite la spovedanie, cu justificarea că asta-i „frumuseţe şi iubire”, iar Dumnezeu nu se supără. În mai toate confesiunile creştine se întâmplă astfel de lucruri, însă pe noi nu ne mai şochează nimic. Şi asta pentru că ne trăim vieţile pe coloana sonoră a unui televizor care merge încontinuu, iar în cap ni se derulează permanent, undeva în fundal, ştirile de la ora 5.
Ne-am obişnuit să fim dezamăgiţi, trădaţi, batjocoriţi de cei care pot s-o facă. Nu ne mai şochează nimic, nu ne mai mişcă nimic. Ne-am resemnat, am intrat într-un fel de comă în masă şi nu credem că ceea ce facem noi ar mai putea schimba ceva. Desigur, mi se va spune că ăstea-s excepţii şi că noi oricum n-avem ce face, fiind treaba Bisericii să-şi spânzure iscariotenii. Dacă o să spun despre sumele de bani care li se cer enoriaşilor în satele şi comunele patriei, din nou mi se va zice că-i o excepţie, dacă o să spun despre mita care se dă pentru o parohie sau despre incompetenţele unor preoţi care nu ştiu, spre exemplu, cum să cunune, iar mi se va spune că ăstea-s cazuri excepţionale, care nu reprezintă o problemă gravă.
Am fost de curând la Sighişoara, în cetate, şi am vrut să intru într-o biserică. Am intrat pe poartă şi m-am trezit în faţa unui... ghişeu. Nu, nu confundasem casa Domnului cu Direcţia Finanţelor Publice, eram chiar într-o biserică. Lângă celebra ferestruică de ghişeu românesc, în formă de semicerc, scria că intrarea costă 2 RON. Am rămas ca prostu’, scărpinându-mă în vârfu’ capului. Eram cu alţi oameni, nu eram de capu’ meu, aşa că nu se cădea să fac gălăgie, deşi aş fi urlat un pic la „funcţionarii” instituţiei care, după cum vedeam, era cât se poate de laică. Mă gândeam la scena evanghelică în care Iisus scoate cu forţa negustorii din templu, cu un bici, şi le răstoarnă catrafusele. Dacă aş fi făcut aşa ceva, m-ar fi luat poliţia pentru distrugere de bunuri. Evident, bunuri materiale. La bunurile spirituale nu se gândeşte nimeni. Aşa că m-am uitat şocat cum duduia de la ghişeu îmi rupe bilet şi-mi ia banii. M-am plimbat un pic prin Biserica S. R. L. cu biletu-n mână, stupefiat. Am văzut apoi ceva scris pe o coală A4, lipită pe un perete: „ORICINE AI FI, GâNDEŞTE-TE CĂ LOCUL ÎN CARE AI INTRAT ESTE SPAŢIUL SACRU AL UNEI BISERICI”. Sacru într-adevăr, mi-am zis şi am ieşit scârbit. După asta, am trecut pe lângă altă biserică din acelaşi oraş turistic – deh! – şi era şi acolo afişat acelaşi preţ de intrare. Se-nţelege, n-am mai intrat.
Desigur, ăstea-s excepţii şi ar trebui să stau liniştit, să stăm liniştiţi cu toţii, că nu-i nicio problemă. Să stăm calmi, să avem încredere în continuare în Biserică – în jur de 85% – şi să ne lăsăm uşor pe spate, în coma spirituală care ne cuprinde fără să ne dăm seama.
Suntem o ţară cu prea multe excepţii şi prea puţine reguli.

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi

de Mihai Curtean, nimeni.ablog.ro