Marți,
25.11.2025
Cer Senin
Acum
10°C

Ori e 2013 bun, ori a fost 2012 prost. Incasari mai mari la buget

Aproape 8% mai mult la veniturile bugetare din primele trei luni ale anului și peste 20% depășire în februarie, față de aceeași lună a anului trecut. Cifrele arată foarte bine și, dacă e să ne luăm după datele prezentate astăzi de Direcția Finanțelor Publice, economia sibiană pare să dea semne de revenire din criză.

În total, bugetul local a încasat 508,44 milioane de lei. La bugetul de stat, în perioada ianuarie-martie 2013, veniturile au fost de 195,85 milioane de lei, în creştere cu 12,74 milioanefaţă de anul 2012. Potrivit DGFPS, încasările din taxă pe valoarea adăugată au fost de 116,01 milioane de lei, în creştere cu peste 10 milioane faţă de încasările anului 2012.

Și la bugetele asigurărilor sociale s-au înregistrat creșteri în acest an, de peste 6% faţă de anul precedent.

Singura scădere a veniturilor se înregistrează la fondul  de asigurări de sănătate, unde veniturile încasate pe Sibiu, în primele trei luni ale anului, au fost de nici 60 de milioane de lei, cu peste 1,7 milioane mai puțin decât în 2012.

“Direcţia Generală a Finanţelor Publice a judeţului Sibiu a colectat în luna martie 2013 suma de 172,83 milioane lei, ceea ce reprezintă o depăşire cu 20,58% a veniturilor realizate în luna februarie 2012, când a fost colectată suma de 143,34 miloane lei”, se arată în comunicatul de presă remis astăzi.

Foto: realitatea.net

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi

Comentarii

0 comentarii

Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus