Sâmbătă,
24.07.2021
Cer Senin
Acum
20°C

AFF 2009: de la doua remorci de cartofi, la Harvard si Oxford

Cea mai bună ediţie a Astra Film Fest începe în doar trei zile. 


Ediţia din acest an a Astra Film Fest se anunţă a fi cea mai bună din istorie. Până a ajunge aici însă, organizatorii festivalului au avut de tras. Directoul Dumitru Budrala şi-a amintit astăzi, în cadrul unei conferinţe de presă, cât de greu a fost să pună pe roate festivalul. Banii pentru prima ediţie i-a obţinut după ce a vândut cartofi în muzeu. "Aveam nevoie de bani pentru masa regizorilor. Am primit o donaţie de la fratele meu, două remorci de cartofi. I-am vândut la jumătate de preţ oamenilor din muzeu şi cu banii obţinuţi am putut organiza masa", a declarat Dumitru Budrala. La ediţia din acest an a festivalului vor fi prezenţi la Sibiu câţiva dintre cei mai buni regizori din lume, de la Harvard University şi de la Oxford Academy. Mai mult decât atât, la primele ediţii nimeni nu vroia să vină la Sibiu. "Trebuia să tragem de invitaţii de marcă de haine. Am tras până le-am rupt şi hainele după ei. Acum vin din toată lumea", a mai spus Budrala. Săptămâna viitoare, doi dintre cei mai buni şi apreciaţi regizori români, Cristi Puiu şi Corneliu Porumboiu, vor prezenta la Sibiu documentarele care lor le-au plăcut cel mai mult. Evenimentele vor avea loc miercuri şi vineri. Ediţia jubiliară a Astra Film Fest începe luni şi va dura toată săptămâna viitoare. Fiecare zi se anunţă una specială, cu evenimente de marcă, începând cu primele ore ale dimineţii. Anul acesta, special pentru copii, dimineaţa de la ora 08:30 vor rula filme pentru elevi şi copii. Până astăzi peste 4.000 de copii din tot judeţul, inclusiv din zece sate şi comune, au cumpărat deja bilete pentru a participa la festival. Un alt eveniment special va avea loc duminică, când doi profesori de la Harvard University vor prezenta fie în Şura Mare, fie în Gura Rîului, proiecţia unui film documentar despre transhumanţă realizat în statul american Montana. La proiecţie vor fi prezenţi atât autorii cât şi păstori din toată Mărginimea Sibiului. În rest, zeci de proiecţii de filme din toată lumea, muzică de cea mai bună calitate şi oameni faini veniţi din toată lumea, în fiecare zi la Casa de Cultură a Sindicatelor.

Stefan Dobre

de Stefan Dobre

Administrație
Telefon:
0724 605 815

Comentarii

0 comentarii

Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus