Joi,
22.01.2026
Innorat
Acum
0°C

Ce cauciucuri bune, domnule!

Abia zilele trecute am realizat că în aproape cinci ani de când câştig bani ca să îi toc pe maşină nu am aruncat niciun cauciuc pentru că era tocit. Toate le-am lăsat făcute terci la câte un service, după ce îngustele drumuri ale patriei noastre mi-au întins în cale gropi numai bune de tăiat pneul. Mai mult, am fost şi fericitul câştigător al unei pene imposibil de reparat cauzată de o bordură spartă. Şi care, în contact cu al meu cauciuc, a reacţionat asemenea unui briceag veritabil. În ţara asta nu numai că nu avem drumuri pentru maşinile puternice, nu avem şosele nici măcar pentru traiul unor amărâte de pneuri. Forţaţi să plătim o taxă de drum de pe urma căreia vedem palide rezultate, poluăm sonorul ţării la fiecare drum lung pe care trebuie să îl facem. Nimic nu mai funcţionează în ţara aceasta, iar noi o ţinem tot într-o campanie electorală de trei ani încoace. Am devenit o ţară cu cetăţeni care vor da în hepatită electorală, de atât greaţă generată de politicieni. Suntem un loc al Europei în care banii nu se produc, se împrumută şi dispar ca prin minune în lucruri inexistente. Principala preocupare a celor care gestionează taxele noastre pentru drum este agonisirea proprie şi pentru cei apropiaţi lui. Funcţionarii politizaţi ai acestei ţări sunt singurii care mai fac campanie electorală. Mergeţi de vedeţi cine îl susţine pe Băsescu la Sibiu - numai directori de deconcentrate şi instituţii publice. Aceiaşi purceluşi la fotoliul de şef la stat sunt, însă, peste tot. Niciodată nu îi va interesa că eu nu am apucat să tocesc un cauciuc până la limită. Îmi vor cere, însă, votul pentru ceea ce vor să facă. Şi nu pentru ceea ce au făcut. Problema cauciucurilor plătite de prea multe ori de mine nu este importantă. Nici acum şi nici după alegerile care urmează sau care vor mai veni. Avem candidaţi care gândesc la probleme mult mai înalte, la macroeconomii şi la alte strategii. Concret, cauciucurile mele vor rămâne netocite. Le voi sparge în continuare, plătind ca prostul pentru nişte drumuri care îmi toacă, în schimb, nervii. Nu mai există drum lung la care să pornesc fără să mă rog să mă întorc acasă teafăr. Dar nu acestea sunt problemele acestei ţări, nu-i aşa BăGeAndidaţilor?

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi

Vizualizari: 447

Traian Deleanu

de Traian Deleanu

Investigații, Administrație
Telefon:
0740 039 148
E-mail: traian[at]turnulsfatului.ro

Comentarii

2 comentarii

Radu

Acum 16 ani

Scuze dar nu ma pot abtine sa nu zambesc... Nu referitor la problemele legate de cauciucurile dvs ci mai degreaba la faptul ca ar trebui sa ma consider un norocos ca nu am avut astfel de probleme. In ultimii 3 ani am condus peste 200.000 km si nu am avut nici macar o pana. Cauciucurile tocite mi-au adus in schimb o gaura in buget de peste 5000 Ron (turisme+utilitare). In schimb trebuie sa te contrazic referitor la calitatea drumurilor din romania. Exista intradevar sectoare de drum unde nu as recomanda o viteza mai mare de 30km/h pentru a putea evita gropile. Economic vorbind insa veniturile aduse de catre taxa de drum de la instaurarea ei nu ar putea strange un cuantum necesar repararii problmelor existente si a celor aparute de-a lungul timpului (sa nu mai vorbim de investitii in autostrazi). Din punct de vedere politic... Din pacate in Romania avem foarte multi oameni in politica dar foarte putini politicieni. Domnul Berceanu poate stie multe despre aeronautica... Dar nu cred ca se descurca prea bine cu logistica rutiera. Totusi trebuie sa dam cezarului ce e al cezarului. DN 1, DN 7, DN 14, toate drumuri de trafic intens, se prezinta foarte bine. Multa bafta in continuare si grija la cauciucuri.
Raspunde

Sami

Acum 16 ani

As mai adauga si DN 2 si DN 10, si sunt convins ca mai sunt multe altele. Din pacate cei mai multi oameni sunt invatati sa fie nemultumiti, iritati, sonori, fara a pune un pic in cumpana lucrurile bune cu cele rele. Am evoluat intr-un soi de oameni ai criticii oarbe.
Raspunde
Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus