Luni,
18.08.2025
Cer Senin
Acum
16°C

Gradul de indatorare scade sub 20%

În şedinţa de joia trecută, consilierii locali sibieni au aprobat acordul de prefinanţare pentru un nou împrumut contractat de municipiul Sibiu de la Banca Europeană pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare, împrumut evaluat la 11.5 milioane de euro. Banii de la BERD sunt destinaţi continuării programului de reabilitare a străzilor din oraş în anul 2010. Deasemenea, primăria intenţionează să extindă acest împrumut cu o sumă relativ egală cu cea ce va fi contractată în perioada următoare, însă probabil în anul 2011. Acest nou împrumut creşte gradul de îndatorare al oraşului, grad care se situează, însă tot sub limita prevăzută de lege, de 30%. „Contrar unor afirmaţii ale reprezentanţilor unui partid care nu conduce Sibiul, oraşul are o situaţie financiară stabilă şi foarte bună. Prin acest împrumut, Sibiul va avea un grad de îndatorare de 25%. Însă, pentru începutul anului viitor, am negociat deja cu BERD renunţarea la garanţia de 10 milioane de euro pentru lucrările care se efectuează acum”, spune primarul Johannis. Prin renunţarea la această garanţie, gradul de îndatorare al oraşului scade, astfel, de la începutul lui 2010, la 18.9%. „Programul de împrumuturi a fost foarte bine gândit. Am putea să luăm următoarea tranşă de bani chiar din primăvara anului viitor, însă nu o vom face, pentru că nu putem realiza atâtea lucrări”, mai spune Johannis. Potrivit primarului Sibiului, oraşul va atinge încărcarea maximă în anul 2011. Toate fondurile venite de la BERD se vor duce pe lucrări de infrastructură.

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi

Vizualizari: 256

Bogdan Brylynski

de Bogdan Brylynski

Editor
Telefon:
0722 227 297

Comentarii

0 comentarii

Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus