Reprezentanții celui mai mare sindicat din cadrul Tursib amenință că angajații vor intra în grevă, motivând că bugetul companiei pe anul în curs nu prevede majorări salariale. În replică, reprezentanții consiliului de administrație spun că șoferii Turisb au deja printre cele mai mari salarii din țară, dintre companiile publice de transport în comun.
Sindicatul Dumbrava, organizație reprezentativă pentru angajații Tursib, anunță că a demarat procedurile pentru negocierea majorărilor salariale din acest an. Numai că, în bugetul pe anul 2020, conducerea companiei nu a prevăzut astfel de majorări, acuza sindicaliștii.
”Conducerea sindicatului Dumbrava, prin implicarea liderilor de sindicat, a început demersuri privind negocierea din acest an. Vă informam că bugetul din acest an a fost previzionat de către cei trei directori cu majorări salariale ”zero". Întrucât nu suntem de acord cu acest buget vom face demersurile necesare pana la oprirea lucrului”, arată liderul de sindicat Alin Poabar.Sindicaliștii mai spun că anul trecut Turisb a înregistrat economii de 14 procente și venituri cu 6 % mai mari față de prognoza inițială.
”Nu putem fi de acord cu un proiect de BVC care nu prevede o creștere a cheltuielilor cu salariile, nici măcar cu rata inflației”, mai spun reprezentanții Sindicatului Dumbrava.
În replică, la solicitarea reporterului Turnul Sfatului, conducerea Tursib arată că majorările salariale reprezintă doar unul dintre numeroasele criterii avute în vedere la întocmirea bugetului.
În plus, salariile șoferilor Turisb au crescut deja simțitor în 2019, plasându-se în top zece pe plan național.
”Salariul mediu brut lunar pentru un conducător auto a fost în semestrul II 2019 de 7.197 lei faţă de semestrul I 2019 când a fost de 5.795 lei, la care s-au adăugat tichetele de masă şi facilităţile acordate sub forma cheluielilor sociale. La nivel naţional, pachetul salarial oferit de TURSIB SA se află în top 10, calculat pe un eşantion de 23 operatori de transport public local cu autobuze, după majorările efectuate până la data prezentei de unii operatori”, explică într-un răspuns scris Dan Căprariu, directorul Tursib.Alin Poabar ține să specifice că ”acei 7000 de lei sau câștigat cu aprox 100 - 140 de ore suplimentare, precum și după introducerea sporului de vechime în salariu. Anul trecut media orelor suplimentare au fost între 350 și 1100/pe an. Foarte multe!”.
Redăm mai jos răspunsul complet al conducerii Turisb la solicitările Sindicatului Dumbrava privind bugetul pe anul 2020 și eventualitatea majorărilor salariale.
”Bugetul de Venituri şi Cheltuieli pentru anul 2020, a fost pregătit în strictă legătură cu Acordul de Împrumut încheiat între TURSIB şi Banca Europeană pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare (BERD), Contractul de delegare nr.19/2019 încheiat între TURSIB şi Primăria Municipiului Sibiu, cu respectarea prevederilor Ordinului nr.3818/2019, OUG nr.26/2013 cu modificările şi completările ulterioare şi Legii bugetului de stat pentru anul 2020 nr.5/2020, precum şi a OMF nr. 1802/2014 pentru aprobarea Reglementărilor contabile privind situaţiile financiare anuale individuale şi situaţiile financiare anuale consolidate cu modificările şi completările ulterioare.
Pentru anul 2020, conform OUG nr.26/2013 cu modificările şi completările ulterioare şi prevederilor art.48 alin.1 lit.c) din Legea bugetului de stat 2020 (articolul unde se încadrează TURSIB SA), societatea poate prevedea majorarea cheltuielilor de natură salarială faţă de nivelul programat în ultimul buget de venituri şi cheltuieli aprobat conform prevederilor legale, astfel:
“Art. 48
(1)Pentru anul 2020, operatorii economici cărora li se aplică prevederile art. 9 alin. (1) lit. b) şi alin. (3) din Ordonanţa Guvernului nr. 26/2013 privind întărirea disciplinei financiare la nivelul unor operatori economici la care statul sau unităţile administrativ-teritoriale sunt acţionari unici ori majoritari sau deţin direct ori indirect o participaţie majoritară, aprobată cu completări prin Legea nr. 47/2014, cu modificările şi completările ulterioare, pot prevedea, în bugetul de venituri şi cheltuieli, majorarea cheltuielilor de natură salarială faţă de nivelul programat în ultimul buget de venituri şi cheltuieli aprobat conform prevederilor legale, astfel:
c)operatorii economici care în anul 2019 s-au încadrat în nivelul plăţilor restante programate, dar nu au realizat rezultatul brut programat, pot majora cheltuielile de natură salarială în limita indicelui de creştere a câştigului mediu brut lunar pe salariat, care nu poate depăşi 90% din creşterea productivităţii muncii calculate în unităţi fizice sau valorice, după caz, precum şi cu condiţia ca în anul 2020 să nu programeze plăţi restante, iar dacă programează, să prevadă reducerea acestora faţă de nivelul realizat al anului precedent cel puţin cu nivelul indicelui de creştere a câştigului mediu brut lunar pe salariat şi să prevadă îmbunătăţirea rezultatului brut realizat în anul 2019 în baza unui program care să conţină măsuri concrete, cuantificabile şi termene de realizare pentru întreg anul 2020;
Indicele productivităţii muncii calculate în unităţi valorice este subunitar pentru anul 2020, deoarece societatea a prevăzut creşterea numărului de personal de la 329 persoane la 365 persoane (implicit a numărului mediu de personal), fiind vorba despre creşterea numărului de conducători auto de la 180 persoane la 215 persoane pentru a asigura repausul săptămânal şi concediile de odihnă restante. Această situaţie a fost generată de lipsa conducătorilor auto în perioada anterioară, însă după majorările salariale semnificative efectuate începând cu 01.07.2019 s-au primit mai multe cereri de angajare, cereri la care le vom da curs după aprobarea Bugetului de Venituri şi Cheltuieli pentru anul 2020. Pentru aceste angajări, se va redistribui fondul de salarii aferent orelor suplimentare efectuate în prezent de conducătorii auto subdimensionaţi. La momentul actual, majoritatea conducătorilor auto se încadrează (în cazul unui program standard de 5 zile pe săptămână de luni până vineri, 40 ore pe săptaămână) la un salariu brut de 4.000 lei, la care se adaugă tichete de masă cu o valoare de 15,18 lei/zi lucrată, decont transport pentru conducătorii auto care nu au domiciliul în Mun.Sibiu, spor weekend 100% (pentru zilele lucrate sâmbătă şi/sau duminică), spor ore suplimentare 100%, facilităţi acordate sub forma cheluielilor sociale (cadourile în bani oferite de angajatori salariaților, cât și cele oferite în beneficiul copiilor minori ai acestora, cu ocazia Paștelui, zilei de 1 iunie, Crăciunului și a sărbătorilor similare ale altor culte religioase, în valoare de 150 lei/persoană/eveniment, contravaloarea serviciilor turistice și/sau de tratament, pe perioada concediului, pentru salariații proprii și membrii de familie ai acestora în limita anuală de 1.400 lei, etc.) şi zile de concediu de odihnă (între 27 şi 33 zile, în funcţie de vechimea în muncă).
Salariul mediu brut lunar pentru un conducător auto a fost în semestrul II 2019 de 7.197 lei faţă de semestrul I 2019 când a fost de 5.795 lei, la care s-au adăugat tichetele de masă şi facilităţile acordate sub forma cheluielilor sociale.
La nivel naţional, pachetul salarial oferit de TURSIB SA se află în top 10, calculat pe un eşantion de 23 operatori de transport public local cu autobuze, după majorările efectuate până la data prezentei de unii operatori.
În contextul prezentat, dacă nu sunt aduse modificări/excepţii suplimentare art.48 din Legea bugetului de stat 2020, TURSIB SA nu poate proceda la majorări salariale în cursul anului 2020, respectiv nu se pot încălca prevederile legale în vigoare”.
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi
Tag-uri: Companiei Naţionale , soferi , Ordonanţa Guvernului , Turnul Sfatului , Ministrul Transporturilor , Dan Căprariu , Banca Europeană , Alin Poabar , Primăria Municipiului Sibiu , Sindicatul Dumbrava , Sindicatului Dumbrava , Replica Tursib , salarii universitare
Vizualizari: 7933
Ultimele comentarii
Acum 1 oră
D
Acum 1 oră
Ivan
Acum 3 ore
Oligofrenii
Acum 3 ore
Sibian
Acum 3 ore
Felicitari tuturor celor ce ati reusit sa le scoateti la Lumina!