Nu m-am simţit niciodată altceva decât un provincial. Îmi asum condiţia asta şi recunosc că găsesc o oarecare linişte în ea. Spunând asta, nu pot să nu mă gândesc la Cioran (absolvent al Liceului „Gheorghe Lazăr” din Sibiu), care îşi asuma şi el acest „incurabil” provincialism, chiar şi atunci când era rezident într-o cu-adevărat capitală culturală a lumii – Paris. Ba mai mult, spunea că nu-i nevoie nici măcar să fii contemporan.
Dacă a te situa în centru înseamnă, geografic vorbind, a trăi într-o capitală şi, istoric vorbind, a trăi exclusiv în lumea contemporană, cu „trend”-urile, modele şi etichetele ei, atunci aleg să fiu un provincial necontemporan. Să nu fiu înţeles greşit. Nu mi se pare de dorit atitudinea celor care refuză în bloc modernitatea şi actualitatea, fără ca măcar să ştie despre ce-i vorba, fără a face un mic efort pentru a o înţelege. Legitim mi se pare să vrei să cunoşti şi ce se află „în centru”, şi ce se află „la periferie” şi de-abia după asta să te raportezi la ele şi să adopţi o anumită atitudine.
Oricât l-aş iubi, Sibiu de România se află destul de departe de ideea de capitală. Nici în 2007, nici în 2009, nici în 2099 nu cred că va fi o capitală, indiferent la ce domeniu ne referim. Cu câţiva turişti, relaţii şi câteva investiţii străine nu se face primăvară. Desigur, ele sunt de dorit, dar să fim realişti. Nu sunt şi nici nu vor fi prea curând la nivel de capitală. Dacă ne vom uita un pic în istorie, vom vedea că dezvoltarea economică are un rol important în dezvoltarea culturii. În afară de latura economică, ar mai fi nevoie de ceva care, în acest moment şi în acest loc, cam lipseşte: interes pentru cultură din partea oamenilor cu bani. Şi asta depinde de educaţia fiecăruia. Problema-i că noi nu prea avem oameni cu bani care să fie şi educaţi – asta ca s-o spun delicat.
Cine crede încă în ideea de capitală culturală sibiană ar trebui să se aplece un pic asupra unei Florenţe renascentiste, a unui Paris interbelic sau, dacă nu, măcar asupra Bucureştiului anilor ’30.
O altă problemă ar fi cea legată de valoarea în sine a actelor culturale. Evident, dacă undeva există creştere economică şi bunăvoinţă pentru cultură, oamenii talentaţi şi înzestraţi se vor strânge în acel loc. Deşi există aici unele cazuri de migraţie şi adopţie a artiştilor din alte oraşe sau ţări, deocamdată nu putem nici pe departe vorbi despre un exod al valorilor către Sibiu. Nici măcar atât cât se întâmplă la Bucureşti. Unde mai punem că tinerii pleacă din ţară şi unde mai punem că România, la drept vorbind, nu-i altceva decât o provincie din marginea Europei...
Cu astfel de condiţii, ce public pentru actele culturale poate exista în Sibiu şi cât poate fi el de educat? Desigur, există multe alte oraşe româneşti în care situaţia-i mult mai proastă. Totuşi, văd că sibienii aplaudă la orice aiureală care-şi zice „spectacol”. Stau şi mă uit în jur la feţele celor care aplaudă şi încerc să-mi dau seama ce se află în minţile lor. Cred că, de fapt, există o mare doză de snobism. Pe de altă parte, mai cred că lumea aplaudă aşa, ca la circ, pentru că se distrează. Că doar pâine şi circ vrem, nu?
Revenind oarecum la Cioran, spun că oricât de provinciali am fi în structură, asta nu poate fi, cred, o problemă reală. Însă a fi periferici în gândire şi în educaţia pe care o avem, n-ar trebui să ne permitem.
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Tag-uri: Gheorghe Lazăr
Vizualizari: 426
Ultimele comentarii
Acum 1 oră
AndreiM
Acum 1 oră
Dragoș Ratiu
Acum 1 oră
O sibianca
Acum 1 oră
Cetatean
Acum 1 oră
Hermann Stadt