Vineri,
29.03.2024
Cer Senin
Acum
20°C

Rabla si in 2010

Aflat la Mioveni, preşedintele Traian Băsescu este convins că Guvernul nu va renunţa la programul „Rabla” nici în anul care urmează. Dimpotrivă, preşedintele este convins că acest program va fi îmbunătăţit, prin acordarea de tichete pentru companii. Premierul Emil Boc s-a întâlnit, în septembrie, cu directorul general al operaţiunilor grupului Renault-Dacia, ocazie cu care a anunţat că intenţionează să continue programul de înnnoire a parcului auto şi în 2010, după ce în acest an a majorat numărul maşinilor scoase din uz şi prima de casare, potrivit Mediafax.
La începutul acestui an, Guvernul a decis ca numărul total de maşini casate prin programul de înlocuire a parcului auto naţional, denumit "Programul Rabla", să fie majorat la 60.000 unităţi, de la 40.000 autovehicule în 2008, iar prima de casare a urcat de la 3.000 lei la 3.800 lei. În vară, Programul Rabla, de casare a maşinilor uzate, a fost extins de Guvern prin asigurarea unui număr nelimitat de autoturisme care pot fi casate pentru persoane fizice şi includerea autoutilitarelor în categoria vehiculelor care pot fi achiziţionate. Fondurile pentru programul din acest an totalizează 228 milioane de lei.

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Comentarii

0 comentarii

Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus