Oamenii de afaceri sibieni pot fi împărţiţi în trei categorii: cei care merg la toate partidele, cei care merg la un singur partid şi cei care nu merg la niciun partid. Din a doua categorie fac parte cei mai mulţi oameni de afaceri sibieni, cel puţin la vedere.
Liderul primului grup, cel al „colaboraţioniştilor” este Gheorghe Aldea (Alcomsib), preşedintele Camerei de Comerţ, Industrie şi Agricultură, iar din această poziţie a participat la toate întâlnirile candidaţilor la prezidenţiale. Alături de el, din acest grup fac parte Ion Ciolan, patronul Ambient şi Mircea Bulboacă (ConA).
Cei mai mulţi oameni de afaceri işi găsescu o „umbrelă” pe lângă un partid. Sau invers. Este de notorietate deja că PD-L, ca orice partid aflat la guvernare, strânge cei mai mulţi oameni de afaceri: Ilie Carabulea (Atlassib), Dumitru Domnariu (Euroil), Ilie Vonica (Polisano), Horaţiu Cercel (Concefa) sunt oamenii de afaceri care se reunesc la toate vizitele miniştrilor PD-L. Social-democraţii mizează pe cei vechi, apropiaţi de social-democraţi în vremurile tulburi ale guvernării, dar şi din opoziţie: Ioan Stroe (Polsib), Constantin Morar (Casa Morar), Constantin Cotora (Mecanica Mârşa). PNL Sibiu a rămas grupat în jurul celui mai potent financial liberal: Mircea Cazan.
Cu toate că cei mai importanţi oameni de afaceri locali sunt implicaţi mai mult sau mai puţin activ politic, organizaţiile judeţene se plâng în general de sărăcie. „Nu am făcut încă un bilanţ cu câţi bani au venit din donaţii. Vom da publicităţii toate aceste date la sfârşitul campaniei electorale”, spune preşedintele PNL Sibiu, Mircea Cazan. LA PD-L este aceeaşi situaţie. „Vom face publică suma care s-a strâns din donaţii la sfârşitul campaniei electorale. Există o lege pe care o respectăm”, a spus şi preşedintele PD-L Sibiu, Ion Ariton.
Până acum, singurul partid care a depus nominal lista firmelor care au sponsorizat o campanie electorală a fost PNL, în timpul alegerilor locale. Faptul că pe acea listă figurau şi bani primiţi de la firme ce susţineau de regulă PD-L sau PSD i-a făcut pe liberali să regrete decizia de a publica lista completă. „Data viitoare vom edpune şi noi listele fără a mai spune de la ce societăţi provin banii”, a spus atunci preşedintele din 2008 al PNL Sibiu, Eugen Mitea.
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Tag-uri: Ilie Vonică , Horațiu Cercel , Eugen Mitea , Mircea Cazan , Ion Ariton , Ilie Carabulea , Mircea Bulboacă , Mecanica Mârşa , Constantin Morar , Constantin Cotora , Dumitru Domnariu , Casa Moraru , Ion Ciolan , Ioan Stroe , Gheorghe Aldea
Vizualizari: 487
Ultimele comentarii
Acum 6 ore
Daca esti prost macar nu mai semnaliza de fiecare data !
Acum 7 ore
Kokos
Acum 7 ore
Newman
Acum 8 ore
Iulian
Acum 8 ore
Xxx