Acest text este scris înainte de ziua de duminică, adică de momentul mitingului electoral al lui Traian Băsescu la Sibiu. Miting la care sunt sigur că nimic nu va fi ieşit din comun. Apladacii de partid vor fi în număr mare, portocalii. Chiar dacă nu vor mai avea avântul "revoluţiei portocalii" de acum cinci ani, vor aplauda şi scanda numele candidatului partidului pe care l-au îmbrăcat. Nimeni nu va arunca ouă înspre scena prezidenţiabilului, prea puţini vor fi cei care vor huidui. Spun asta pentru că mă bazez pe bunul simţ al sibienilor. În ciuda colcăielilor anonime de pe internet, mitingul sunt sigur că se va desfăşura ca la carte. Sistemul de partid s-a asigurat din timp oricum de acest lucru. Toată săptămâna trecută a tocat aspectele acestui eveniment. Listele cu cei participanţi au mers demult din teritoriu către "organizaţia de la judeţ". Jurnaliştii cu limba moale care să cotrobăie în jurul lui Băsescu au fost de asemenea din timp amanetaţi. Iar bunul-simţ va birui din nou. Şi e normal să fie o manifestaţie liniştită. În ciuda momentului electoral, avântul oamenilor de rând a scăzut mult faţă de acum cinci ani. Atunci mai existau printre cei neînregimentaţi politic oameni care chiar credeau în ceea ce urmează să voteze. Ar fi votat cu două mâini către Băsescu, au făcut-o la fel către Adrian Năstase. Dar au fost suficienţi încă cinci ani care au îngrămădit multe campanii electorale pentru ca patima politică să dispară cu totul din rândul sibienilor. De vor merge la vot o vor face doar pentru a nu le fi risipit votul. O obligaţie surdă de la care prea puţin mai aşteaptă. Indiferent de numele pe care îl vor vota, oamenii simpli ai acestei ţări o vor face doar pentru a mai coti haosul spre alţi români şi nicidecum pentru credinţa într-un viitor mai bun. Sibienii au în continuare mult bun simţ şi vor merge în continuare la serviciu, chiar dacă inutilul guvern Boc le-a tăiat opt zile de la plată. Nu vor huidui nicicând din sinceră pornire şi îşi vor da votul "că aşa e bine". Molcomi, vor trece peste toate, de e bine, de e rău.
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi
Tag-uri: Adrian Năstase , Traian Basescu
Vizualizari: 404
Ultimele comentarii
Acum 47 minute
@Barosanu
Acum 1 oră
@AndreiM fascistul de serviciu
Acum 1 oră
Periscop
Acum 1 oră
Emil
Acum 1 oră
Emil