Luni,
07.10.2024
Partial Noros
Acum
9°C

Licitatia lui Carabulea, anulata

Prima licitaţie lansată pentru finalizarea celor două turnuri de vizavi de Sala Transilvania a fost anulată. Motivul anunţat este destul de ambiguu: "abateri grave de la prevederile legislative afectează procedura de atribuire sau este imposibilă încheierea contractului". Proiectul iniţiat de omul de afaceri sibian Ilie Carabulea este derulat prin intermediul SC Transcar International, la care unic asociat este un colaborator al lui Carabulea: Octavian Dican.
Transcar Internaţional a fost nevoită să organizeze această licitaţie publică având în vedere că finalizarea "Centrului de afaceri" este un proiect ce a primit finanţare europeană. Valoarea mare a lucrării, aproximată înainte de licitaţie la aproape 60 de milioane de lei, fără TVA, a stârnit interes în rândul constructorilor, care au asaltat organizatorii licitaţiei cu o serie de întrebări. Majoritatea fac solicită clarificări referitoare la chestiunile tehnice, cum ar fi lifturile interioare şi exterioare, detaliile copertinei din sticlă securizată sau consolidarea subsolului.
În timpul perioadei de depunere a ofertelor, Direcţia Generală a Finanţelor Publice sibiene a solicitat mai multe modificări ale documentaţiei de licitaţie, în special referitoare la detaliile financiare. Astfel, Finanţele au solicitat diminuarea capacităţii financiare de susţinere a lucrării de la şapte la trei milioane şi eliminarea mai multor criterii de eligibilitate, cum ar fi lichiditatea generală sau rata profitului.
Deschiderea ofertelor ar fi trebuit să aibă loc pe 19 octombrie, însă, în loc de un câştigător a rezultat o nouă licitaţie. Deşi solicitaţi în scris, reprezentanţii Transcar International nu au oferit niciun răspuns legat de motivele anulării primei licitaţii.

Noua procedură de achiziţie publică a fost lansată săptămâna trecută, iar termenul de deschidere a ofertelor a fost stabilit pentru 8 ianuarie 2010. Timpul pierdut cu această nouă licitaţie va fi recuperat din durata de execuţie a lucrărilor. În noul caiet de sarcini care însoţeşte documentaţia de licitaţie, durata lucrărilor a fost redusă de la 18 la 16 luni. Mai precis, clădirea de 15 etaje, cu parter şi două niveluri subterane ar trebui finalizată pe 24 iunie 2011. Costurile maxime rămân aceleaşi - maxim 59,42 de milioane de lei, fără TVA, respectiv 13,82 milioane de euro. În această sumă trebuie incluse şi costurile organizării de şantier.
Reluarea licitaţiei amână începerea lucrărilor cu cel puţin trei luni, dar noul caiet de sarcini a fost astfel modificat încât să capete o greutate mai mare constructorii care se angajează să termine lucrarea în 12 luni.
Iniţial, angajaţii lui Carabulea au redactat documentaţia de licitaţie în aşa fel încât să elimine din start orice preţ de "dumping" şi au anunţat că vor respinge din start orice ofertă care "prezintă un preţ neobişnuit de scăzut în raport cu ceea ce urmează a fi realizat". Acest pasaj a fost modificat acum, iar preţul cel mai mic ce poate fi prezentat în cadrul licitaţiei "se stabileşte ca fiind 85% din valoarea estimată a contractului de lucrări, adică 50.513.220 lei fără TVA. Pentru acesta, autoritatea contractantă va solicita operatorului economic orice informaţii pe care le consideră necesare prin care acesta din urmă poate justifica atât preţul, cât şi celelalte elemente ofertate şi care stau la baza desemnării ofertantului câştigător", se arată în documentaţia de licitaţie.

Totodată a fost introdusă şi o grilă de evaluare,  în care preţul ofertei financiare contează în proporţie de 50%. Cealaltă jumătate, rezervată pentru propunerea tehnică, alocă 10% duratei de execuţie, 30% programului calităţii şi 10% pentru perioada de garanţie acordată.
În momentul de faţă, în locul viitorului Centru de afaceri se află scheletul turnurilor începute de Ilie Carabulea. Beneficiarii iniţiali ai investiţiei au fost SC Păltiniş Leasing IFN şi W.K. Group. După cum dezvăluia Turnul Sfatului în ediţiile trecute, Ilie Carabulea s-a retras din cadrul acţionariatului SC Păltiniş Leasing, iar terenul şi scheletul clădirii de vizavi de Sala Transilvania au intrat în patrimoniul SC Transcar Internaţional. Între timp, datoriile la stat ale Păltiniş Leasing, redevenită SRL, au depăşit 2,5 milioane de euro. W.K. Group este firma deţinută de omul de afaceri Werner Keul.


Centrul de afaceri ce urmează a fi ridicat a primit finanţare europeană pentru oferirea de facilităţi pentru întreprinderile mici şi mijlocii din zonă, în scopul dezvoltării afacerilor. Acest facilităţi ar trebui să însemne "sprijinirea agenţilor privaţi şi publici şi a persoanelor fizice  în activităţi economice, organizarea activităţilor de expoziţii, conferinţe şi evenimente ale mediului economic şi furnizarea de servicii de consultanţă, organizarea de cursuri de formare şi pregătire profesională", se arată în documentaţia de licitaţie.

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Traian Deleanu

de Traian Deleanu

Investigații, Administrație
Telefon:
0740 039 148
E-mail: traian[at]turnulsfatului.ro

Comentarii

4 comentarii

dodecaedru

Acum 14 ani

din cate stiu, proiectele cofinantate de EU trebuie sa dea posibilitatea de a fi licitate in toata comunitatea europeana, asta inseamna a respecta formal cerintele unei licitatii europene, a fi traduse si publicate in buletinele oficiale europene, ceea ce nu s-a facut.
Raspunde

lote

Acum 14 ani

Bai,mai tine handicapatul asta strada inchisa?
Raspunde

Ce licitatie?

Acum 14 ani

O face ca este obligat , asta e lucrare cu dedicatie CONA Bulboaca si restul , nu are nimeni intrare in sibiu................
Raspunde

tiberiu

Acum 14 ani

lui lote: tai ramasag ca handicapati au fost cei ce te-au zamislit, belitule! Da' de ce nu zici, tu, nimic, jegule, de faptul ca o buna bucata din piata garii e blocata de constructia abandonata la hotelul cu pricina? ia mai papa tu un rahat, ca ter-ai invatat de mai multa vreme, handi...
Raspunde
Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus