Globalizarea educatiei (III)

Procesul Bologna din Europa a pus bazele intensificării cooperării şi competiţiei creşterii investiţiei în sistemul universitar şi de cercetare ştiinţifică, anticiparea schimbărilor demografice (îmbătrânirea populaţiei), încurajarea inovării, internaţionalizarea şi asumarea riscurilor.
Competiţia globală între universităţi este deschisă, în contextul unui nivel ridicat al autonomiei instituţionale care permite manifestarea flexibilităţii şi creativităţii, într-o lume în continuă schimbare.
O universitate autonomă are libertatea de: proiectare a propriei curricule; stabilire a taxelor; selectare a studenţilor; selectare a cadrelor didactice; stabilire a nivelului de salarizare; stabilire a planurilor de dezvoltare, etc.
Un proverb budist spune că: „cheia împărăţiei raiului ar putea deschide şi porta iadului”. Am putea, deci spune că: „cheia succesului unei universităţi sau falimentul ei depind de: calitatea managementului universitar; autonomia universitară; capacitatea de a realiza resurse financiare şi materiale; capacitatea de a produce cunoştinţe; capacitatea de a transforma cunoştinţele în cunoaştere.”
Promovarea imaginii unei universităţi reprezintă o strategie importantă a managementului universitar. În acest context, internaţionalizarea universităţii trebuie să ţină cont de următoarele: numărul de studenţi străini; numărul de profesori invitaţi din străinătate; numărul profesorilor din universitate care ţin cursuri în străinătate; numărul programelor de studiu în limbi străine; numărul modulelor de studii la universităţi din străinătate;numărul de licenţieri duble; numărul de doctorate în cotutelă; numărul publicaţiilor universităţii în limbi străine; numărul de proiecte internaţionale, coordonator şi partener; numărul de acorduri internaţionale (ERASMUS, etc.); numărul de consorţii universitare internaţionale;numărul de organisme academice internaţionale din care face parte; numărul de acorduri internaţionale de colaborare; numărul de premii internaţionale; numărul de conferinţe internaţionale organizate şi participări; oferta curriculară e-Learning în limbi străine.
Problema globalizării educaţionale este una mai complexă decât internaţionalizarea care reprezintă doar o componentă a globalizării. Globalizarea educaţională vizează şi probleme de ordin economic, cultural şi chiar politic.
Astfel, dezvoltarea noilor tehnologii informaţionale a permis crearea bibliotecilor digitale ceea ce va constitui premisa şi dezvoltarea proiectului european de integrare a bibliotecilor naţionale în Biblioteca Digitală Europeană până în anul 2010. Acest lucru va permite o amplă şi rapidă documentare în toate domeniile de cercetare ştiinţifică şi formare profesională.
Globalizarea economică, ca urmare a răspândirii corporaţiilor transnaţionale în întreaga lume a deschis oportunităţi în ceea ce înseamnă globalizarea educaţională. Deschiderea unor filiale ale unor universităţi sau chiar campusuri în alte ţări, odată cu poziţionarea în aceste ţări a companiilor străine reprezintă un alt argument al globalizării educaţionale. Acest lucru reprezintă o formă rafinată a unei moderne colonizări, în care goana după resurse materiale este înlocuită cu goana după resurse umane: „heads hunting”. În acest sens, universităţile americane sunt deosebit de active în căutarea celor mai buni şi mai talentaţi studenţi şi cercetători. Disponibilitatea softului public în scopuri educaţionale (ex. Moodle şi Sakai) şi deschiderea universităţilor cu plasarea materialelor educaţionale academice (cursuri, lucrări) on line, disponibile public, precum şi a bibliotecilor digitale creează condiţiile dezvoltării învăţământului la distanţă şi a universităţilor virtuale. Se estimează că, în viitorul apropiat, este posibil ca orice persoană care posedă şi cea mai modestă tehnologie de telefonie mobilă sau Internet să poată accesa o mare parte a cunoştinţelor înregistrate de civilizaţia noastră împreună cu oportunităţile oferite pentru studiu.
Se deschide astfel o lume a educaţiei fără constrângeri de spaţiu, timp şi monopol asupra cunoştinţelor, iar campusul universitar nu va mai avea semnificaţia cunoscută.
Învăţământul superior de masă se va baza în viitor tot mai mult pe e-Learning şi noile tehnologii.
În scopul realizării dezvoltării durabile prin dezvoltarea durabilă a învăţământului superior universităţile consacrate, de prestigiu ar trebui să contribuie la consolidarea competenţei universităţilor din ţările în curs de dezvoltare, iar standardele de calitate transmise acestor ţări să nu fie inferioare celor din ţările dezvoltate. Ele trebuie să sprijine procesul de dezvoltare şi să nu exploateze această piaţă. Constatăm, din păcate, că toate ţările în curs de dezvoltare se confruntă cu o externalizare a beneficiilor şi o internalizare a costurilor datorită exodului de materie cenuşie. S-ar putea spune că decalajul din ce în ce mai accentuat între cei avuţi şi cei săraci se transformă într-un decalaj între cei educaţi şi cei needucaţi.
Este absolut necesar să oferim condiţiile trecerii de la „brain drain” la „brain circulation” pentru care guvernele statelor sunt responsabile să încurajeze şi să motiveze prin măsuri concrete revenirea în ţara de origine a celor care câştigă experienţa profesională a ţărilor dezvoltate.
Pentru ca universităţile să devină membri responsabili ai comunităţii globale, într-o economie globală bazată pe cunoştinţe este nevoie de formarea unor cetăţeni implicaţi, interdependenţi şi cu o identitate globală.
În acest context, universităţile au nevoie de o platformă largă de parteneriate şi de sprijinul real al guvernelor. Astfel, creşterea resurselor din mediul privat pentru învăţământul superior ar putea veni prin schimbări majore în politica fiscală, care să permită scăderea impozitelor pentru contribuţiile filantropice şi sponsorizări.
Economia combinată a sprijinului public şi privat acordat învăţământului superior va reprezenta un model semnificativ al viitorului.
Concluzii
Globalizarea educaţiei se realizează prin:
Creşterea ofertei educaţionale prin programe de studiu durabile, care să permită formarea de competenţe corespunzătoare conceptului sustainable employability (brain workers) în contextul creşterii populaţiei globului de la 1,65 miliarde în 1900 la 6,6 miliarde în 2007, iar în 2050 se estimează a se înregistra 9 miliarde;
Dezechilibre între necesităţile educaţionale şi capacitatea educaţională;
Necesitatea implicării universităţilor din ţările puternic dezvoltate pentru a crea „universităţile durabile” în ţările în curs de dezvoltare, care să se dezvolte pe baza programelor de studiu durabile ce furnizează cunoştinţe utile (useful knowledge);
Înlocuirea conceptului de „brain drain” cu „brain circulation”;
Creşterea competiţiei globale la toate nivelurile, într-un „ecosistem al educaţiei”;
Transformarea educaţiei din „bun public” din ce în ce mai mult în „bun privat”;
Dezvoltarea organizaţiilor viitorului bazate pe resurse intangibile (cunoştinţele) care au o creştere exponenţială;
Creşterea autonomiei universitare;
Creşterea nivelului de internaţionalizare;
Dezvoltarea noilor tehnologii informatice şi e-Learning;
Recunoaşterea internaţională a diplomelor universitare;
Creşterea nivelului de informare şi comunicare;
Dezvoltarea unor noi modele privind suportul economic din mediul public şi privat;
Dezvoltarea parteneriatelor cu mediul economic, social şi cultural.

Ai fost martorul unui eveniment care crezi că ar merita să fie prezentat în ziar?
Folosește modulul de sesizări din TS App, aplicația de mobil Turnul Sfatului, iar noi vom prelua și aprofunda subiectul.
Descarcă aplicația de aici: https://tsfatului.app.link/download

Urmăriți-ne pe Instagram / Facebook / YouTube

de prof. univ. dr. Constantin Oprean