Când a venit la primărie, instituţia oraşului avea ca maşină de serviciu pentru edilul şef o Nubira. Klaus Johannis a trecut apoi la un Audi. Anul Capitalei culturale a adus un parteneriat cu BMW România, care i-a încredinţat lui Klaus Johannis o limuzină seria 7. Acum, cei de la BMW România au continuat parteneriatul, iar primarul Sibiului conduce o nouă limuzină - un BMW din aceeaşi serie 7, modelul 750i. "Este o maşină dintr-o cu totul altă generaţie şi diferă total faţă de fosta maşină BMW. Mă refer la datele tehnice, la electronică, la confort. Confortul la drum este unul sporit. De departe este cea mai bună maşină condusă de mine", spune primarul referitor la noua limuzină albă.
Sibienii îl pot vedea extrem de des pe primarul oraşului la volan. "Îmi place să conduc şi o fac de câte ori este posibil. Doar la orele nepotrivite sau când fac drumuri mai lungi apelez la şoferul Primăriei".
Într-una din emisiunile Top Gear, unul dintre moderatori s-a arătat extrem de nemulţumit de multitudinea de setări solicitate de un model BMW de ultimă generaţie. Johannis susţine că nu este chiar aşa. "E total fals. Setările sunt ca la orice maşină de simple. Există şi date presetate, poţi porni oricând la drum".
Maşina pe care o conduce primarul Johannis are un motor pe benzină Twin Turbo cu opt cilindri cu câte patru supape şi cu o capacitate de 4.395 de cmc. Puterea maximă generată este de 407 CP, la o turaţie cuprinsă între 5.500 şi 6-400 de rotaţii pe minut. Cuplul maxim atinge impresionata sumă de 600 Nm între 1.750 şi 4.500 de rotaţii pe minut. Toate aceste date fac o imagine destul de clară asupra uzinei de sub capota modelului. Iar Klaus Johannis a testat acest lucru. "Nu m-am ambiţionat să îi ating limitele. Cea mai mare viteză am atins-o în Germania, pe autostradă - 250 de km pe oră". Trebuie spus că viteze modelului BMW 750i este limitată la 250 de km pe oră.
Electronicele, senzorii şi dotările unui astfel de automobil pot reduce mult din amprenta şoferului asupra stilului de condus. Klaus Johannis spune, însă, că niciodată maşina nu prea controlul în locul şoferului. "Această maşină se poate conduce în diferite regimuri care lasă la latitudinea şoferului reacţiile. Fie acestea şi sportive. Ceea ce este de remarcat e faptul că deşi are o capacitate cilindrică mare, consumul este destul de redus datorită echipamentelor electronice". Consumul urban este de 16,4 la suta de kilometri, iar cel extraurban este calculat la 8,5. Poate una din cele mai interesante dotări ale modelului condus de Klaus Johannis este direcţia activă integrală, care variază inclusiv unghiul de direcţie al roţilor din spate. Acest lucru face ca şi la viteze mici, cercul de întoarcere al autovehicului să fie scăzut. Maşina are o lungime de 5,072 metri şi o lăţime de 2,134 metri, aici incluzând şi oglinzile. "După ce te obişnuieşti cu maşina nu e deloc greu de condus nici pe drumurile mai înguste din Sibiu", mai spune primarul Sibiului.
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi
Vizualizari: 1251
Ultimele comentarii
Acum 1 oră
Ron
Acum 2 ore
Mariana Deacu
Acum 2 ore
BittDanman
Acum 2 ore
Gheo Poplaceanul
Acum 2 ore
Gheo Poplaceanul