SANSELE GUVERNARII POSTPREZIDENTIALE

Legătura strânsă între soluţia prezidenţialelor şi viitoarea guvernare era evidentă nu numai prin prizma prevederilor constituţionale în sine, dar ea se degaja cu claritate şi din miza jucată în campanie de forţele politice competitoare. Apărea o soluţie simplă şi rapid rezolvabilă dacă electoratul marşa pe varianta Geoană. Majoritatea parlamentară de susţinere era copios alimentată de PSD, PNL, UDMR, minorităţile altele decât cea maghiară. Klaus Iohannis era un catalizator atractiv. Protagoniştii exuberau pe şansa victoriei. Deşi Curtea Constituţională încă nu şi-a dat verdictul până la ora scrierii acestor rânduri, se poate spune totuşi că electoratul nu a îmbrăţişat o astfel de soluţie. Stăruie pe buzele multora întrearea de ce ? Ea ar fi fost atât de facilă, asigura liniştea şi pacea mult clamată de susţinători şi de ce nu, linişte dorită şi de electoratul suprasaturat de scandal. Până la un punct nu se poate omite din calcul influenţa la electorat a celor doi candidaţi. Traian Băsescu l-a surclasat pe Mircea Geoană la toate capitolele. Dacă totul s-ar fi rezumat la concurenţa dintre cei doi, soluţia electorală era simplă şi clară, cu toate scornelile, trucurile, miciunile şi calomniile proferate pe mijloacele de influenţare stăpânite de susţinătorii lui Geoană. Doar că miza a fost mult mai mare decât personalitatea candidaţilor şi, spre cinstea şi onoarea electoratului, a fost bine sesizată, bine rezolvată. Un adevărat triumf peste arcul celor douăzeci de ani. Ea se poate rezuma la lupta între adevăr şi minciună, la lupta între interesele oligarhice şi interesele generale ale societăţii, la opoziţia antinomică justiţie – injustiţie, la lupta între rămăşiţele neocomuniste ale defunctului sistem şi eforturile de implementare a democraţiei reale. Odată problema ( probabil ) rezolvată la nivel prezidenţial, rămâne deschisă dificultatea evidentă a guvernării. Pare limpede şi de aşteptat că forţa politică în jurul căreia se va încerca coalizarea guvernării este PDL. Dorinţa lor de a forma un guvern de dreapta cu liberalii se izbeşte de convingerea acestora cum că ei pot reprezenta o forţă de şoc, de şantaj, condiţionând neaparat participarea la guvernare de nominalizarea din rândurile lor a primului ministru. Este cât se poate de clar că Dinu Patriciu, care conduce PNL-ul din culise prin intermediul lui Antonescu şi acoliţii apropiaţi din conducerea centrală gen Orban, Nicolai, Fenechiu, nu va pune la bătaie contribuţia liberală decât dacă este convins de prezervarea propriilor interese oligarhice, cu deosebire şi absolut esenţial, adăpostul de injoncţiunile justiţiei. Cum Băsescu şi PDL s-ar compromite în faţa propriului electorat acceptând o astfel de condiţie, este puţin probabilă alăturarea lor la guvernare în actuala formulă de conducere. Presiunea puternică exercitată totuşi de forţele eşaloanelor inferioare ca şi cele din teritoriu de a nu irosi şansele participării la guvernare – obiectiv urmărit cu obstinaţie de liberali dintotdeauna – s-ar putea, fie să desprindă partidul din chingile lui Patriciu şi acoliţilor, fie dacă nu, o parte din parlamentarii liberali să basculeze spre susţinerea unui guvern în jurul PDL. O astfel de variantă s-ar bucura deopotrivă şi de sprijinul UDMR. Este ştiut, aceştia joacă – şi şantajează – totdeauna cartea participării la guvernare, indiferent cu cine, cu condiţia cucericii a încă câtorva paşi spre ţinta finală : independenţa ( autonomia ) până la desprinderea teritorială de statul român. Problemă atât de importantă încât orice partid, orice guvern, ar trebui să o aibă în vedere, dincolo de frământările interne inerente, ca acceptul participării lor la guvernare să fie, din acest punct de vedere, rezonabil. Au dat deja semnale şi minorităţile altele decât cea maghiară că ar putea spijini un guvern pe osatura PDL. Orientarea lor fermă pe formula PSD-PNL era determinată de posibila prezenţă a lui Iohannis la cârma guvernului. Cum varianta a căzut, ei vor sprijini orice formulă aptă de guvernare aşa cum principial s-au orientat în întreaga perioadă postdecembristă. În fine, grupul aşa zişilor independenţi vor sprijini deasemenea un guvern în jurul PDL. Alegerile prezidenţiale ca şi responsabilităţile guvernării s-ar putea să îngroaşe rândurile lor cu dezertori de la PSD şi PNL în măsură suficientă pentru a se constitui o majoritate de susţinere în parlament. Nu este de altfel deloc exclus ca aceste două partide să se resimtă serios în urma alegerilor. Pluteşte în aer o tendinţă de limpezire, de clarificare, în esenţă, pe ideea desprinderii de interesele oligarhice, conservatoare sau neocomuniste şi o reaşezare pe temelii apropiate social-democraţiei reale sau neoliberalismului modern. Aceste tendinţe s-ar putea ca nu peste multă vreme să configureze în România polii de centru-dreapta şi respectiv centru-stânga ca structuri de posibilă alternanţă într-un demers autentic democratic. Până atunci însă şi raportându-ne la realitatea imediată, un guvern cu un prim ministru desemnat din rândurile PDL sau, aşa cum se vehiculează de ultimă oră, un tehnocrat, ar avea şanse să trecă în parlament, ba chiar să supravieţuiască pentru că, nu văd parlamentari de nicio culoare dispuşi să deschidă porţile unor elegeri anticipate.

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi

de Gavril Dejeu