Consilierii județeni din Sibiu sunt chemați să aprobe un nou proiect de hotărâre care vizează călătorii din județ - majorarea tarifelor pentru prestarea serviciilor publice de transport persoane prin curse regulate, cerută de transportator. Este a doua scumpire a transportului județean după cea adoptată luna trecută.
Inițiativa de modificare a tarifelor a fost înregistrată pe ordinea de zi a ședinței CJ Sibiu, programată pentru 25 septembrie și vine ca răspuns la o solicitare oficială din partea Societății Amring SRL, operator de transport și lider al Asocierii Societatea Amring SRL și Societatea Helvia-Reto SRL. Această solicitare, înregistrată la Consiliul Județean Sibiu în august 2025, se referă la majorarea tarifelor pentru biletele și abonamentele de călătorie practicate pe grupa de trasee nr. 6. Acestea includ rutele: Sibiu – Veștem – Sibiu (traseul 021), Sibiu – Tălmaciu – Boița (traseul 022), Sibiu – Turnu Roșu – Sebeșu de Jos (traseul 023), Sibiu – Cisnădie – Sădurel (traseul 024) și Sibiu – Șelimbăr – Cisnădioara (traseul 025), cu toate stațiile intermediare aferente.
Justificarea principală a cererii de majorare o constituie „creșterea costurilor operaționale” suportate de operatorul de transport. Printre acestea se numără o creștere de aproximativ 20% a cheltuielilor materiale, care includ carburanți, energie electrică, revizii, reparații, inspecții tehnice și piese de schimb. De asemenea, costurile cu asigurările au crescut cu circa 33%, iar salariul minim a înregistrat o majorare de 22%. Un alt factor invocat este majorarea TVA de la 19% la 21%.
„Facem precizarea că operatorii de transport public județean de persoane nu beneficiază de subvenții sau compensații, veniturile lor fiind realizate doar din vânzarea biletelor și abonamentelor de călătorie”, se menționează în raportul de aprobare și cel de specialitate, care însoțesc proiectul de hotărâre.
Conform proiectului de hotărâre, noile tarife vor intra în vigoare începând cu data de 1 octombrie 2025.
Amintim că în ședința din luna august, Consiliul Județean Sibiu a aprobat majorarea tarifelor pentru serviciile publice de transport persoane, prestate prin curse regulate între localitățile județului de către operatorul Lazăr Trans, care au intrat în vigoare începând cu data de 1 septembrie 2025.
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi
Tag-uri: amring srl , autobuze judetul sibiu , bilete transport sibiu , scumpire transport persoane ju , CJ Sibiu
Vizualizari: 1736
Ultimele comentarii
Acum 1 oră
Q
Acum 1 oră
Newman
Acum 2 ore
Ron
Acum 3 ore
Eu
Acum 3 ore
Emil