Publicitate
Publicitate
Publicitate - SOMA Sibiu

Reîncep repetițiile Corului de copii Dia.Logos. „Învățăm tainele muzicii psaltice prin joc și poveste”

Ion Surdu
0
corul-de-copii-dia-logos-preotul-ionita-dmbo

Corul de copii Dia.Logos, coordonat de preotul Alexandru Ioniță de la Biserica „Buna Vestire” din Gușterița, își reia activitatea odată cu începutul noului an școlar. Prima repetiție va avea loc joi, 2 octombrie, de la ora 18:00, la Biserica Ortodoxă „Sf. Arhangheli” din cartierul Sibiu-Ștrand.

Publicitate
Publicitate

Înființat în 2015, corul de copii s-a făcut remarcat prin concertele de colinde din perioada sărbătorilor de iarnă, dar și prin participări la evenimente în străinătate. Repertoriul său cuprinde muzică psaltică și colinde tradiționale, interpretate monodic.

Repetițiile se vor desfășura săptămânal, în fiecare joi, între orele 18:00 și 19:30, la biserica din Ștrand, pe strada Maramureșului. Sunt așteptați copii cu vârste între 7 și 13 ani, pasionați de muzică și dornici să descopere frumusețea cântării bisericești.

Publicitate

„Ne dorim ca cei mici să se bucure de întâlniri pline de muzică și prietenie. Descoperim împreună semnele de notație psaltică, prin joc și poveste, dar și prin experiențe frumoase – concerte, drumeții și excursii”, transmite preotul Ioniță.

Părinții care doresc să își înscrie copiii pot lua legătura direct cu părintele Ioniță la numărul 0743 006 806.

Publicitate
Publicitate

Ion Surdu
Ion Surdu

Redactor

Alătură-te comunității

Publicitate
Publicitate

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Toate comentariile sunt moderate de către redactorii TS, înainte de publicarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv/licențios sau informațiile false. Mulțumim.

Publicitate
Publicitate