Gabriel Radu Bogdan a urcat pe scenă alături de orchestra Johann Strauss din Viena. Are 16 ani şi este elev în clasa a X-a la Liceul de Artă din Sibiu. Rampa de lansare a fost un concert de Bach. Pentru Gabriel Radu Bogdan, Moşul a venit ceva mai devreme. Dar a venit cu un cadou de care îşi va aduce aminte o viaţă întreagă, un concert alături de una dintre cele mai reputate orchestre din Europa, Johann Strauss Ensemble din Viena şi, cel mai important, cu o vioară nouă. Concertul de Crăciun al orchestrei se organizează în Sibiu de patru ani încoace. De fiecare dată altfel, cu momente inedite. Acum doi ani, orchestra a acompaniat trei campioni naţionali la patinaj pe patinoarul din cortul amplasat de Primărie în parcarea de la Cazarma 90. Anul acesta, orchestra a cântat pe scena Sălii Thalia, cea mai frumoasă sală de concerte din Sibiu, în faţa unui auditoriu compus din peste 300 de persoane. Pentru reputaţii violonişti, o joacă de copii. Dar pentru un copil care nu a văzut niciodată luminile scenei?
Gabriel studiază vioara din clasa I. Acum este elev la Liceul de Artă din Sibiu şi are gânduri mari pentru viitor. Vrea să vadă Conservatorul şi să devină violonistul despre care toată lumea spune că poate să devină. Dintre toţi elevii Liceului, profesorii de vioară şi conducerea unităţii de învăţământ l-au ales pe el. Să fie cel care va urca pe scenă alături de orchestră. Să fie cel care va ţine în mâinile sale o vioară nou-nouţă. Îl recomandă pasiunea sa pentru vioară şi determinarea cu care se ţine de acest instrument. Chiar dacă până acum nu a avut o vioară a lui.
Gabriel locuieşte acum cu mama sa, într-o garsonieră la marginea Sibiului, în cartierul Lazaret. Părinţii săi au divorţat pe când el avea doar trei ani de zile iar cea mai mare grijă a mamei lui este îngrijirea bunicii sale, care este bolnavă. Reuşesc să se descurce cu ajutorul unui unchi din Spania, care le trimite banii necesari pentru îngrijirea bunicii. O vioară nouă depăşeşte capacităţile financiare ale familiei. „Aş vrea tare mult să merg la Conservator. Fiţi siguri că o să încerc, însă sper să intru la locurile fără plată. Ar fi prea mult pentru mama să îi cer să îmi plătească şi şcoala şi celelalte cheltuieli ale unui student”, spune tânărul violonist.
În primii ani a studiat pe vioara primită de la şcoală. Observând potenţialul său enorm, profesorul său de vioară a decis să renunţe temporar la propria vioară şi să i-o dea tânărului elev să studieze pe ea. „De anul trecut, domnul profesor mi-a dat vioara lui să cânt pe ea. Înainte, studiam şi la şcoală şi acasă, dar vioara sa e mult mai bună. Am început să îmi dau şi mai tare silinţa, studiind pe vioara lui. Am început să studiez mai mult, dar tot nu e suficient, îmi dau seama de asta. Dacă aş sta la şcoală aş studia mai mult pentru că acasă tentaţiile sunt mari. Cânt ce cânt, îmi zic să iau o pauză de două minute, care se fac cinci, mai trimit un mesaj, mai deschid televizorul după care mă apuc iar să cânt. La şcoală ştiu că două, trei, patru ore stau doar şi studiez. Nu las vioara din mână”, mai spune Gabriel.
Violonist foarte bun, Gabriel are însă o mare problemă, e foarte emotiv. „Când am ajuns la sală mă aşteptam să cânt singur două-trei măsuri din concertul meu de Bach. Am înţepenit când m-a chemat dirijorul pe scenă să repetăm”, povesteşte Gabriel despre emoţiile avute înaintea concertului de Crăciun. Aceleaşi emoţii îl copleşesc înaintea fiecărui examen sau concurs. La concursul naţional de la Odorheiu Secuiesc, emoţiile l-au făcut să ia doar menţiunea I. Dar acum, după o reprezentaţie perfectă în faţa unei săli pretenţioase, alături de o orchestră completă, Gabriel crede că a depăşit momentul psihologic care îl făcea să se blocheze în faţa auditoriului. „Dirijorul a fost senzaţional. M-a luat la el în cabină şi mi-a explicat exact unde greşesc, am cântat împreună. Îmi explicase şi domnul profesor înainte aceleaşi lucruri, dar de emoţie le-am uitat”, mai spune Gabriel.
La vârsta lui, un copil şi-ar lua în cap o asemenea reuşită, care nu figurează în registrul multor violonişti mult mai importanţi. Dar Gabi a rămas cu picioarele pe pământ. Şi ştie că doar prin studiu, studiu şi iar studiu poate fructifica această şansă care i s-a oferit. „Mă uit acum în urmă şi îmi aduc aminte cum în clasa I, eu studiam şi mă uitam pe geam la copiii care jucau fotbal. Toţi aceşti 10 ani de studiu ar fi timp pierdut dacă nu aş urma cariera de violonist”, spune Gabi. Vioara primită de Gabriel a fost donată de compania Hora din Reghin prin intermediul săptămânalului sibian Turnul Sfatului şi a Fundaţiei Con-A.
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi
Tag-uri: Turnul Sfatului , Sălii Thalia , Fundației Con , Gabriel Radu Bogdan , Johann Strauss Ensemble , Odorheiu Secuiesc , Dar Gabi , Pentru Gabriel Radu Bogdan
Vizualizari: 861
Ultimele comentarii
Acum 3 ore
Cornel Sibianul
Acum 3 ore
Ada
Acum 3 ore
Ioan Rotar
Acum 4 ore
Rotar
Acum 5 ore
EVREU