Joi,
22.01.2026
Innorat
Acum
0°C

Certitudinea faptului ca sunt prea slab

Sunt supărat că mi-a trebuit atâta timp. Dar mă mulţumesc, măcar, cu faptul că acum e certitudine. Şi anume faptul că sunt prea slab pentru România. Nu am destulă putere să mai trec pe la atâtea birouri pentru a deveni proprietarul unui imobil. Am prea puţine pile şi cunoştinţe, de fapt, pentru a trece cu bine şi întreg la minte peste astfel de obstacole, traduse în realitate prin munţi de hârtii şi de dosare, prin hoarde de funcţionari, birocraţi şi angajaţi, prin stive de instituţii prin care trebuie să treci, fie şi pentru un amărât de contor.
Sunt prea sărac pentru a mai suporta atâtea schimbări legislative, din care, pierd în fiecare zi bani. Azi 100 de lei, mâine 13% impozitul de pe microîntreprindere, poimâine aflu că nici de diferenţa aceea de TVA pentru ridicarea primei locuinţe nu mai pot beneficia.
Da, recunosc, sunt prea slab pentru România. Nu am flerul şi nici imaginaţia pentru a mai locui în această ţară. Unii ar spune că sunt prea prost - îmi pun încrederea în tot felul de oameni şi de instituţii, de firme, ca apoi să descopăr că sunt "ţepuit". Ajut oameni dacă pot, apoi sunt înjurat. Nu mă descurc să fur şi pace. Nu ştiu să "citesc" pe cei care vin să fure şi nici nu am descoperit până acum acele pârghii prin care să determin reprezentanţii acestei ţări nu neapărat să îmi sară în ajutor, ci să facă dreptate acolo unde mă simt furat.
Mi-au trebuit aproape opt ani ca să îmi dau seama că făcând presă în această ţară nu înseamnă decât să obţin mai multe certitudini asupra faptului că nu voi putea schimba nimic. Pentru că nu mă pot schimba nici măcar pe mine. Sunt prea obosit şi, vorba lui Djuvara, cam tot poporul acesta începe să devină unul obosit.
Mai am o certitudine - în mijlocul acestei comunităţi în care vlaga e tot mai pe sfârşite, e cam greu să cred că al meu copil va găsi energia necesară să mai încerce ceva. "Ceva" ce i se pare drept, plăcut, de bine şi aşa mai departe.
România va rămâne ţara celor puternici. Ceea ce eu nu sunt. Prin urmare, între mine şi aceste plaiuri apare o incompatibilitate. Pe care, mai devreme sau mai târziu, va trebui să o rezolv. Sper ca în acest an...

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi

Vizualizari: 331

Traian Deleanu

de Traian Deleanu

Investigații, Administrație
Telefon:
0740 039 148
E-mail: traian[at]turnulsfatului.ro

Comentarii

0 comentarii

Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus