Sunt imense - Q7, Jeep, Touareg, X5 şi X6, ML. Vapoare pe patru roţi, comparativ cu o maşină de oraş. Dar cele mai multe au la bord şoferi cărora li s-a urcat la cap. Afară sunt patru grade sub zero, asfaltul e pe alocuri un patinoar în adevăratul sens al cuvântului, dar şoferii vor să se simtă şoferi. Şi o calcă. Dincolo de limita legală. Dincolo de limita bunului simţ, care ar trebui să îi atenţioneze de faptul că drumurile cu zăpadă, polei şi gheaţă nu le permit să-şi controleze imensităţile la fel ca în miez de vară, pe o ploicică răcoroasă. Dar ei, nu, Batman, Batman, că au maşini puternice, inteligente, cauciucuri performante, ABS, SRS şi alte prescurtări şi sisteme de control al tracţiunii, frânării şi aşa mai departe. Doar că în toată această poveste nu mai este loc de tehnologie, ci numai şi numai de bun simţ. Să circuli pe drumurile îngheţate ale Sibiului cu peste 60-70 de km pe oră deja e semn de lipsă de discernământ. Faţă de cei pe care, dintr-o mânie a sorţii, i-ar zdrobi cu măgăoaia lui un şofer complet lipsit de raţiune. Şi, din păcate, sunt cu duiumul pe străzile din Sibiu.
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi
Vizualizari: 373


Ultimele comentarii
Acum 1 oră
Client
Acum 1 oră
Un sibian
Acum 1 oră
HBomb
Acum 1 oră
Dan
Acum 1 oră
Emil