Sâmbătă,
28.11.2020
Ceata
Acum
-3°C

Reuniune PD-L pe muzica lui Sergiu Cipariu

30 Ianuarie 2010 20:50

Cântăreţul de muzică populară Sergiu Cipariu, gazda preşedintelui Traian Băsescu, atunci când şeful statului ajunge în Sibiu, le-a cântat liderilor PD-L, la întrunirea de la Braşov, de astăzi. "Nu am avut lăutari, a fost doar domnul Sergiu Cipariu, care ne-a cântat câteva melodii", a de clarat în această seară la Realitatea TV, democrat-liberalul Valeriu Tabără.
La Braşov se discută în acest sfârşit de săptămână despre eficientizarea relaţiilor din cadrul grupurilor parlamentare ale PD-L, despre majoritatea fragilă pe care portocalii o deţin în legislativ şi despre reformarea partidului.
Emil Boc, preşedintele PD-L, a declarat la sosirea în Poiana Braşov că vor discuta despre pregătirea congresului din acest an şi despre prioritatile legislative. La reuniune participă 33 de lideri PD-L din centru şi din teritoriu. Printre ei se află Elena Udrea, Theodor Stolojan, Adriean Videanu, Monica Iacob Ridzi, Roberta Anastase şi Cezar Preda. De asemenea, este prezent şi "grupul reformator" - Monica Macovei, Traian Ungureanu şi Cristian Preda.

Comentarii

2 comentarii

eugenius kastravete

Acum 10 ani

bai ce fain e la partidele astea, absolut toate. mai o consfatuire, o intrunire o ceva acolo, mai o muzica , o maslina , o atentie. fraierii de rand - la intruniri de munca, si pensie sa vada dupa varsta de 80 de ani. daca apuca.
Raspunde

jon

Acum 10 ani

Idoare in papuci de tara asta ei sa se simta binesa aiba salari si prime barosane si de prostime isi bat joc veniva cred tinpu de or fugi ca potirnicile cind la romin i vine cutitu la os atunci sal vad pe tov. Basescu cu tov.Boc ce mai fac sar putea sa o ia pe urmele lui cesca sa aiba de grija sa nusi mai bata joc de tara asta .
Raspunde
Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus