Opt angajaţi ai serviciului Salvamont Sibiu, printre care şi fostul director Nicolae Mustrea, au redactat o scrisoare de protest către toţi consilierii judeţeni. În scrisoare, salvamontiştii se plâng de modul în care este condusă instituţia de actualul director, Adrian David.
"Actualul director, David Adrian, aflat la conducerea SPJ Salvamont Sibiu, din anul 2007 a prezentat în momentul angajării un plan managerial care anunţa un «glorios viitor». A abandonat propunerile şi strategia iniţială, transformând această instituţie, condusă de un duo, director-contabilă şi subordonaţi ai acestora, salvatorii - montani, care fac ceea ce li se spune, nu ceea ce e legal şi necesar. Au transformat acest serviciu public într-un SRL privat, instalând un regim al divizării, al bunului plac, secretizând activitatea acestuia", se arată la începutul scrisorii adresate aleşilor judeţeni. Serviciul Salvamont este finanţat de şi funcţionează în subordinea Consiliului Judeţean Sibiu.
Scrisoarea revine la un an după ce, tot printr-un memoriu, "12 din 14 salvamontişti" au cerut intervenţia conducerii CJ Sibiu în aplanarea conflictelor interne. Fără rezultat, susţin o parte din salvamontiştii sibieni.
15 puncte şi nemulţumirile aferente
Memoriul adresat acum fiecărui consilier judeţean este semnat de Marius Ilieşi, Iulian Pănescu, Liviu Clenci, Daniel Paşca, Alex Găvozdea, George Şerban, A. Chisnivoan şi Nicolae Mustea. Este structurat pe 15 puncte şi acoperă, în total, nouă pagini. Prima nemulţumire este legată de angajarea unui salvator montan, în ianuarie 2009. "Data concursului era 15 ianuarie, dar nu s-a respectat, obligatoriu era «salvator montan atestat» (condiţie rezolvată pe «uşa din spate», adică a adus o adeverinţă care a ţinut loc de atestare). Ulterior, cel angajat face Şcoala naţională Salvamont în luna februarie - martie, pe banii Serviciului (procedură ilegală), obţinând şi atestatul. Această persoană este încadrată şi la o treaptă superioară necuvenită", se arată în documentul transmis administraţiei judeţene.
Cei opt salvamontişti se plâng şi de contabila instituţiei care, spun ei, mai lucrează atât la Primăria Sibiu, cât şi la Grădina Zoologică. Fapt ce îi reduce din prezenţa fizică la sediul Salvamont. Normarea muncii salvamontiştilor, indemnizaţiile de concediu sau discuţiile în cadru larg despre situaţia serviciului sunt alte puncte ce iscă nemulţumiri.
Toyota, izvor aprig de discuţii
"În puţinele întâlniri ale angajaţilor, respectiv salvatori-montani cu directorul instituţiei (contabila - şefă lipsea, având alt program), am solicitat ca autospeciala Toyota să se afle în permanenţă la sediu, funcţională şi pregătită de intervenţie 24 de ore din 24. Dacă cele două «bătrâne» Dacia «papuc» mai sunt, cât de cât, funcţionale, şi-şi fac datoria, «celebra» Toyota Land Cruiser, ultramodernă, de 3800 cmc, dotată (conform documentelor, dar nereal) cu tot ce trebuie pentru intervenţie, este maşina personală a domnului director Adrian David, 24 de ore din 24, adică pleacă şi cine cu ea când vrea, unde vrea, fără explicaţii, deşi ar trebui să se alfe la sediu, pentru intervenţii", se plâng semnatarii documentului. Mai mult, ei arată că maşina este folosită pentru ca directorul instituţiei să participe la diferite seminarii internaţionale, "chiar dacă nimeni nu îl cheamă".
Primele se acordă preferenţial, se mai arată în scrisoare. "Gestionarul instituţiei, de meserie salvator-montan, este abonat la salariul de merit, prime etc. Este normal, deoarece toate achiziţiile, contractele, recepţiile, carburanţii, trec pe la el".
Salvamontiştii sunt nemulţumiţi şi de camerele de supraveghere instalate în sediul instituţiei care, spun ei, le încalcă intimitatea.
Acuzaţii şi mai grave
Una din cele mai grave acuzaţii se referă la restrângerea traseelor de patrulare. "Anul 2009 se încheie cu un bilanţ tragic, cu cinci victime, dintre care patru au decedat în zone în care activitatea de patrulare-prevenire a fost restrânsă de către conducere", arată semnatarii memorandumului. Ei spun că nici echipamentele din dotarea serviciului nu sunt folosite în mod judicios. "Un exemplu este ATV-ul, care, de un an şi jumătate a efectuat două curse în zona Munţilor Cindrel, pentru marcaje şi zace în magazie".
Cele 70 de minute alocate pentru convorbirile prin intermediul reţelelor de telefonie mobilă sunt considerate insuficiente. "Dacă 14 salvatori montani au câte 70 de minute naţionale, rezultă 980 de minute. Atunci unde se duc restul până la 3100 de minute cât este abonamentul de grup al serviciului".
În fine, după ce atrag atenţia lipsei protocoalelor de colaborare cu alte servicii montane din jurul Sibiului, semnatarii scrisorii cer demisia lui Adrian David. "Având în vedere cele expuse, unele descrise puţin ironico-cinic, altele argumentate legal, vă solicităm demiterea din funcţie a echipei de conducere, duo-ul director-contabilă şefă. Vrem siguranţă, competenţă, profesionalism, nu imagine în mass-media, angajamente, promisiuni!", se încheie scrisoarea amintită.
Directorul Adrian David este în concediu de odihnă. Are telefonul închis şi, deocamdată, nu a putut fi contactat.
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Tag-uri: Grădina Zoologică , Primăria Sibiu , Adrian David , Consiliului Județean Sibiu , Nicolae Mustea , Daniel Paşca , Iulian Pănescu , Toyota Land Cruiser , George Şerban , Serviciul Salvamont Sibiu , Salvamont Sibiu , Directorul Adrian David , Alex Găvozdea , Nicolae Mustrea , Liviu Clenci , Munților Cindrel , Marius Ilieșiu , David Adrian
Vizualizari: 2252
Ultimele comentarii
Acum 11 ore
Craciunescu Felicia
Acum 12 ore
PNL și KWI fac cu boltă pe Constituția României !!
Acum 12 ore
Gabytza Gabor
Acum 12 ore
Noi noi
Acum 12 ore
Mihnea