În vreme ce alte unităţi medicale din judeţul Sibiu sau din ţară încă se luptă cu dotările din secolul trecut, Spitalul Clinic de Pediatrie Sibiu se ridică la nivelul unităţilor medicale din vestul Europei şi merge mai departe.
Cum evoluează spitalul sibian de pediatrie? Păi, spre exemplu, cele trei clinici din care este compus şi care sunt plasate în locaţii diferite din oraş sunt legate printr-o reţea de calculatoare, intranet pentru cunoscători. Astfel, fie că este vorba despre un caz medical de la Clinica de Pediatrie, de la Clinica de Chirurgie şi Ortopedie Pediatrică sau de la Secţia Boli Infecţioase Copii, toţi medicii pot avea acces la informaţiile medicale în timp real şi pot contribui efectiv la îmbunătăţirea stării de sănătate a pacientului. Şi ca şi cum nu ar fi de ajuns, în premieră în judeţul nostru, pacienţii vor care ajunge la Spitalul de Pediatrie vor beneficia de o fişă electronică de sănătate, prin urmare şi de o bază de date proprii, accesibilă atât intern, de către medicii spitalului, cât şi extern, de alţi medici din afara spitalului. Ca să vă faceţi o idee despre cum funcţionează sistemul, un caz din Sibiu poate fi avut în vedere inclusiv de către un medic specialist din străinătate, fără ca acesta să-şi părăsească locul de muncă. De fapt, acesta este şi pasul următor în spitalul sibian de pediatrie: înscrierea bazelor de date nou create în cadrul unor reţele de profil europene.
Toate datele de mai sus sunt importante în primul rând din punct de vedere al pacientului. Există însă şi unele avantaje de care se bucură spitalul din punct de vedere al medicilor. Odată înscris în reţelele de profil europene, medicii dijn Sibiu au acces la informaţii noi şi tehnici medicale aplicate cu succes în alte spitale europene. De asemenea, în urma acestor dotări creşte şi interesul altor medici şi cercetători asupra posibilităţii de dezvoltare a abilităţilor profesionale în cadrului Spitalului din Sibiu.
Cum a fost posibilă această dezvoltare rară pentru medicina din România într-un an de criză economică? În primul rând prin seriozitatea managerilor şi în al doilea rând prin posibilitatea accesării de fonduri europene în baza unor proiecte foarte bine puse la punct. O mare parte din dotările tehnice noi au ajuns la Sibiu în urma implementării proiectului „Creşterea capacităţii de management instituţional a Spitalului Clinic de Pediatrie Sibiu”, desfăşurat în perioada mai 2009 – februarie 2010 şi în valoare de aproximativ 80.000 de euro. „Acest program ne oferă biletul de călătorie către internaţionalizarea medicinei şi tot ceea ce facem noi aici se va răsfrânge asupra comunităţii”, a declarat dr. Mihai Neamţu, directorul medical al spitalului.
Conducerea spitalului sibian nu s-a oprit însă aici. Tot în baza unor proiecte cu finanţare europeană Spitalul de Pediatrie Sibiu intenţionează înfiinţarea unui centru de cercetare şi a unui laborator în medicina respiratorie pediatrică, precum şi înfiinţarea unui centru de cercetare şi telemedicină în bolile neurologice.
După atâtea dotări şi proiecte viitoare întrebarea care se pune nu este cum de au reuşit medicii de la Pediatrie, ci cum de în alte spitale nu se poate?
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Tag-uri: Ortopedie Pediatrică , Pediatrie Sibiu , Spitalul Clinic Judeţean , Spitalului Clinic Județean , Mihai Neamțu , Secţia Boli Infecţioase Copii
Vizualizari: 439
Ultimele comentarii
Acum 5 ore
Satuldeprosti
Acum 5 ore
Sibian
Acum 5 ore
Lidia blajan
Acum 6 ore
Marius
Acum 7 ore
Asen