ARGO Real Estate Opportunities Fund, prorprietarul "oraşului de cumpărături" de la ieşirea din Sibiu spre Şelimbăr, întâmpină dificultăţi în încasarea chiriei, fapt care îngreunează plăţile proprii, după cum se arată într-un raport recent al fondului de investiţii. "O provocare suplimentară a continuă să fie colectarea în timp util a chiriei, lucru care a făcut ca arieratele să rămână la niveluri istorice ridicate, impunând presiuni suplimentare asupra fluxului de numerar. Compania de proiect gestionează în mod activ situaţia şi apreciază că are resurse suficiente pentru a satisface toate angajamentele salte de operare şi legate de datoria la bănci", scrie în raport.
De alftel, proprietarii britanici au fost nevoiţi să recurgă la renegocierea contractelor de închiriere, pentru a păstra un grad de ocupare ridicat în centrul comercial. Argo a făcut reduceri de chirie de 1,8 milioane de euro, anul trecut, la Sibiu şi apreciază că reduceri vor avea loc şi în 2010, pentru a menţine gradul de ocupare ridicat. Reducerile de chirie prognozate pentru acest an se vor ridica tot la un nivel de 1,8 mil euro, ceea ce înseamnă că, în doi ani, Argo ar face concesii de 3,6 mil. euro la chirii.
"Tulburările recente în economia globală şi pe pieţele financiare şi-au manifestat efectele şi pe pieţele proprietăţilor, în care activează şi grupul, în Europa centrală şi de est. Deşi există semnale care arată că nivelul chiriilor ar putea începe să se stabilizeze, în viitorul apropiat, ne aşteptăm ca în 2010 să ne confruntăm cu nevoia de a face concesii în privinţa chiriei în centrele noastre comerciale din România, pentru a menţine un grad de ocupare aproape de 100 la sută", se mai arată în raport.
În afară de centrul comercial din Sibiu, Argo mai deţine în România un centru comercial similar, la Suceava.
Chiar dacă întâmpină dificultăţi cu chiria, fondul de investiţii britanic are în plan măsuri care să ridice nivelul veniturilor, una din soluţii find mult aşteptatul Cinema Multiplex, un proiect la care Argo nu a renunţat şi pe care îl menţionează în ultimul raport anual, publicat pe site-ul oficial. Argo nu dă mai multe detalii despre momentul inaugurării şi locaţia exactă a complexului de săli de cinema. În acest moment, în mall-ul Promenada există un cinematograf 3D.
ARGO a achiziţionat European Retail Park Sibiu în noiembrie 2006, de la dezvoltatorii acestuia, Belrom şi l-a extins ulterior. La momentul achizitiei, parcul de retail avea o suprafaţă de 47.000 de metri pătraţi, fiind ulterior extins cu 37.000 de metri patrati, în urma unei investiţii de peste 32 milioane de euro. Britanicii consideră că parcul de retail de la Sibiu este cel mai important centru comercial din zona centrală a României.
Pentru proiectul de la Sibiu, fondul Argo are angajamente financiare de 66,5 milioane euro către banca KBC, luat pe cinci ani, precum şi un împrumut de investiţii de 27,8 milioane de euro, obţinut de la KBC, Investkredit şi Marfin/Laiki Bank. Argo apreciază că proiectul de la Sibiu respectă convenţiile împrumuturilor.
Parcul comercial Shopping City Sibiu include Real (hypermarket), Media Galaxy (electronice), Baumax (DIY), Mobilia (mobilă) şi Promenada Mall (10.500 de metri pătraţi de galerie comercială). La acestea, se adaugă 4.000 de metri pătraţi care includ Hervis Sport, Takko Fashion, Deichmann şi New Yorker. Un cinematograf Multiplex urmează să fie adăugat.
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Tag-uri: Shopping City Sibiu , Takko Fashion , Hervis Sports , Laiki Bank , Cinema Multiplex , Promenada Mall , European Retail Park Sibiu , Real Estate Opportunities Fund , New Yorker , Media Galaxy
Vizualizari: 561
Ultimele comentarii
Acum 4 ore
Un cititor
Acum 4 ore
Adi Gliga
Acum 5 ore
Canaris
Acum 5 ore
Aci Duțu
Acum 5 ore
Nobody