”Acest schimb de terenuri nu ar fi trebuit să aibă loc deoarece respectivul teren nu era întabulat pe Agenția Domeniilor Statului”, au declarat pentru Turnul Sfatului reprezentanții unui consorțiu de firme din România. Aceste firme au fost angajate, prin licitație publică, de ADS pentru identificarea și întabularea tuturor terenurilor pe care Agenția le primise din fostele IAS-uri. Înainte ca această acțiune de întabulare să aibă loc, între ADS și consorțiul de firme a început un proces. ”Ne-au executat garanția de bună execuție de câteva zeci de miliarde de lei vechi, deși noi ne încadram în perioada contractuală. Am predat cea mai mare parte din lucrări, dar nu am fost plătiți. Prin urmare am început un proces împotriva celor de la ADS. În afara noastră, nimeni altcineva nu putea să întabuleze acele terenuri, inclusiv cel de la Sibiu, pentru ADS”, au mai declarat reprezentații firmelor din România.
Cu toate acestea, schimbul de terenuri a avut loc. Iar întabularea plătită de altcineva decât de ADS. Cel puțin pentru aproximativ 30 de hectare de teren, întabularea a fost plătită de SC Hortisem SRL, firmă de Holdingul Atlassib, al cărei unic acționar este Aurica Iolan Iuhas, una din colaboratoarele apropiate ale lui Ilie Carabulea. Turnul Sfatului a intrat, deocamdată, în posesia unei singure facturi din care reiese că Oficiul de cadastru din Sibiu a încasat 12.900 de lei pentru întabularea în regim de urgență a 29 de hectare de teren în favoarea ADS. Factura a fost achitată prin ordin de plată de SC Hortisem,
”Agenția Domeniilor Statului mandatează Hortisem în vederea înscrierii în Cartea Funciară în favoarea Agenției Domeniilor Statului a terenurilor agricole, domeniul privat al Statului Român și în administrarea ADS”, se arată într-o adresă ADS către Oficiul de cadastru din Sibiu. Adresa a fost semnată la începutul lui octombrie 2009 de președintele ADS din acea vreme, Adrian Didă. Actul semnat de acesta făcea referire la o suprafață de 96,35 de hectare.
Noul PUG taie din intravilan
Potrivit vechiului Plan Urbanistic al Sibiului, întreg terenul dat la schimb de ADS lui Ilie Carabulea este în intravilanul municipiului Sibiu. Viitorul PUG, neadoptat încă, prevede retragerea intravilanului în zona respectivă, astfel încât aproximativ o treime din cele 100 de hectare primite de omul de afaceri sibian vor deveni teren extravilan.
După calculele făcute în ediţia trecută, terenul primit de Carabulea de la ADS este de cel puţin 50 de ori mai valoros decât cel dat la schimb.
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi
Tag-uri: Plan Urbanistic Zonal , Ilie Carabulea , Turnul Sfatului , Agenția Domeniilor Statului , Agenției Domeniilor Statului , Holdingul Atlassib , Aurica Iolan Iuhas , Cartea Funciară , Statului Român , Adrian Didă
Vizualizari: 1225
Ultimele comentarii
Acum 5 ore
Verzii?
Acum 5 ore
Un român
Acum 5 ore
Xman
Acum 5 ore
Q
Acum 5 ore
Till Eulenspiegel