Senatorul liberal Minerva Boitan a explicat astăzi de ce nu crede că actualul preşedinte interimar al PNL Sibiu, Mircea Cazan, nu poate fi în continuare preşedinte al organizaţiei judeţene. "Vreau să susţin un candidat care activează sau locuieşte tot timpul în Sibiu. Nu susţin ideea ca un parlamentar poate să se ocupe şi de organizaţia judeţeană", a explicat Boitan. Senatorul PNL a spus că are în vedere doi sau trei candidaţi care ar fi potriviţi pentru a ocupa funcţia de preşedinte, fără a le pomeni însă numele. "Am în minte câteva persoane, recunosc că am avut chiar şi discuţii cu ele", a spus Minerva Boitan. Cât despre rezultatele obţinute de PNL în perioada cât organizaţia a fost condusă de Cazan: depinde la ce te raportezi. "Dacă te raportezi la rezultatele pe care le-ai obţinut la ultimele două, trei alegeri, atunci este un succes. Dacă te raportezi la celelalte organizaţii şi compari rezultatele, atunci îţi dai seama că situaţia nu mai este la fel de roză. Depinde la ce te raportezi", a declarat Boitan, răspunzând în acest fel deputatului Mircea Cazan, cel care a declarat că alegerile prezidenţiale de anul trecut au fost cele mai bune din istoria organizaţiei.
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi
Tag-uri: Mircea Cazan , Minerva Boitan
Vizualizari: 397
Ultimele comentarii
Acum 12 ore
Emil
Acum 12 ore
Gogu
Acum 12 ore
X-ulescu
Acum 12 ore
Gogu
Acum 12 ore
Kokos