Cunoscuta cântăreață de muzică populară Gabriela Nistor este noua proprietară a motelului și restaurantului de pe strada Alba Iulia, imobile scoase la vânzare de Petrom anul trecut. Gabriela Nistor a intrat în această nouă afacere alături de Ioan Domnariu, proprietarul firmei Total N.S.A.
Deocamdată, cei doi au început să investească în renovarea hotelului. După finalizarea acestor lucrări, va intra în renovare și restaurantul. Detaliile sunt puține, deocamdată, pentru public. ”Acum nu avem, încă, ce să arătăm, se lucrează. Pe rând, că acestea sunt vremurile. Cam în două luni o să putem vorbi mai mult, cu mai multe detalii”, a spus Gabriela Nistor.
Puțini știu despre ambițiile Gabrielei Nistor. Cântăreața de muzică populară s-a înscris, la 31 de ani, la Facultatea de Științe din cadrul Universității ”Lucian Blaga”, la specializarea Etnologie și Sociologie. Între timp și-a terminat studiile, dar în afara doinelor și hațeganelor pe care le-a cântat alături de fratele ei, a investit și în afaceri. Gabriela Nistor este asociată și în cadrul unei firme de transport rutier de mărfuri, iar afacerile nu merg deloc rău, după cum se poate observa din luxoasele mașini pe care le conduce.
Hotelul Petrom din Sibiu a fost vândut anul trecut, în urma deciziei companiei Petrom de a renunţa la multe din activele care nu sunt direct legate de activitatea de bază a firmei.
Lansată în 1995
Gabriela Nistor s-a lansat în muzica populară la nivel național în urma unui festival de muzică ce a avut loc la Sibiu și la care partener a fost TVR. Au urmat câteva filmări la București, iar notorietatea a venit ca de la sine. Au urmat concerte în toată țara și chiar în străinătate. În liceu a studiat vioara și pianul, instrument studiat și de fiul ei.
Partener cu greutate
Partenerul Gabrielei Nistor este un discret om de afaceri – Ioan Domnariu, fratele consilierului judeţean Dumitru Domnariu, cunoscut mai degrabă drept coproprietar al lanţului de benzinării Euroil. Ioan Domnariu conduce firma de transporturi rutiere de mărfuri Total NSA, firmă care a înregistra o cifră de afaceri de peste 45,5 milioane de lei, în 2008, ultimul an pentru care Ministerul Finanţelor a publicat bilanţurile contabile.
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi
Tag-uri: Alba Iulia , Ministerul Finanțelor , Lucian Blaga , Gabriela Nistor , Ioan Domnariu , Gabrielei Nistor , Hotelul Petrom , Dumitru Domnariu , Partenerul Gabrielei Nistor
Vizualizari: 17529
Ultimele comentarii
Acum 2 ore
Eu
Acum 3 ore
Sibian
Acum 3 ore
Barosanu
Acum 4 ore
PETRICA
Acum 4 ore
Sibiu.adrian