S. O.S. - ECONOMIA?

Aud tot mai des avertismente cu privire la starea economiei. Că intrăm inerent în colaps. Că ne aşteaptă soarta Greciei. Şi de această dată, televiziunile se întrec în preziceri. Tocmai pentru că ştirile şi comentariile lor sunt tot mai puţin credibile, mi-am pus întrebarea : care o fi realitatea, cum stăm? De prisos să subliniem cardinala importanţă a problemei în evoluţia societăţii noastre postdecembriste de până acum ca şi în perspectivă.
S-a spus şi se spune apăsat că stăm rău datorită crizei. Nu încape îndoială, ea şi-a spus cuvântul nu numai la noi. Se mai spune că odată cu trecerea ei, ne vom reveni. Nu sunt economist şi nu vreau să mă aventurez în pronosticuri dar, aşa cum văd lucrurile ca un simplu observator, sunt sceptic. Şi aceasta, pentru că, în părerea mea, nu criza este cauza principală a stării economice deplorabile în care ne zbatem. Mai degrabă, ne confruntăm acum, cu consecinţele ineluctabile ale modului scandalos şi iresponsabil în care ne-am comportat de-alungul celor 20 de ani în care ne-am împieptoşat că suntem mai buni, mai deştepţi decât Ceauşescu dar în realitate, am adus ţara în sapă de lemn. În joc sunt cauze generale ce ţin de marea politică, pe care se grefează cauze specifice derivate.

Corespunde adevărului că registrul economic românesc era croit pe calapodul relaţiilor intersocialiste, intern şi mai ales extern şi că, odată cu prăbuşirea întregului sistem, ne-am zguduit : am pierdut masiv pieţele externe pe care puteam valorifica produsele noastre, multe de condiţii modeste, în timp obiectivele lucrative au rămas rând pe rând fără obiectul muncii de vreme ce produceau pe stoc. Situaţia impunea concentrarea atenţiei factorilor de răspundere politică cu scopul de a găsi soluţii adecvate pentru păstrarea potenţialului economic moştenit de la vechiul regim, atâta cât a fost şi pregătirea terenului pentru o relansare în conceptul economiei libere. E, aici e aici. Dacă regimul politic instaurat după decembrie „89 ar fi fost în consens cu voinţa naţională, dacă cei ce s-au autoînscăunat la cârma puterii ar fi vibrat româneşte, ar fi avut de partea lor poporul şi, scutiţi de grija scaunului, s-ar fi putut dedica construcţiei şi reconstrucţiei. Cum bine ştim, n-a fost aşa. Iar bruma ce am avut a trebuit s-o dăm ca plată contra sprijinului la putere. Aceasta a fost aproape singura preocupare a noilor guvernanţi. N-a trebuit decât vre-un an şi ceva pentru a prăpădi şi risipi tot ceea ce mişca.

Veni apoi furia nestăpânită, voit scăpată de sub control a speculanţilor, a învârtiţilor care, cu cunoştinţe şi potenţial financiar din vreme moştenite, s-au năpustit asupra a tot ce se putea acapara : pământ, ce-i sub pământ, ce-i pe pământ. Era premiza şi apoi lucrarea constituirii marilor concentrări material - financiare, una din căile edificării structurilor oligarhice de azi. Una zic, căci cea de a doua le-am croit-o noi, cu mânuţa noastră, atunci când, înşelaţi, am subevaluat în chip ridicol unele dintre cele mai importante şi „vandabile” obiective economice, după care le-am „privatizat”, nu atât pe preţ cât „pe bani”. Era epoca de „aur” a lui Năstase. Mai puse umărul în continuare şi Tăriceanu. Şi iac-aşa, ne trezim că nu mai avem ce privatiza decât cu pierderi uriaşe iar bruma de bani obţinuţi s-au dus undeva pe apa sâmbetei.
A mai fost un fenomen : infuzia benefică de capital străin dar din nefericire dublată de transformarea ţării în piaţă pentru produse străine. Jocul pieţii pe umerii noştri nepregătiţi ca şi jocul abject al banului, ne-a adus economia în stare de ruină. Din păcate, soliştii acestor rumbe n-au fost alţii decât tocmai cei care ar fi trebuit să vegheze la sănătatea şi prosperitatea economiei româneşti. Mai e apoi în joc şi mentalitatea, bat-o vina : n-avem vână de stăpâni, de proprietari. Mai degrabă vindem tot, că-i mai uşor, ca apoi să cerşim.

Toate acestea trebuiau odată să-şi arate colţii. A sosit momentul. S-au epuizat în cea mai mare parte rezervele ceea ce se simte pe zi ce trece. O ţară odinioară cu evidente disponibilităţi, nu mai are de unde. Lozinca la ordinea zilei a guvernanţilor este crearea de locuri de muncă. Sigur, ideea este bună. Ea ar presupune relansarea economică, debuşeu al locurilor de muncă. Dar stăruie o întrebare : unde poate fi angajată munca şi cu ce rezultate ? Marile obiective industriale au încăput pe mână străină. Acolo locurile de muncă sunt plafonate. Ne-a rămas domeniul IMM-urilor, domeniu în care s-ar putea progresa dar, din motive care mie personal îmi scapă, ele bat pasul pe loc sau chiar dau înapoi. S-au iniţiat unele măsuri cum ar fi programul „rabla” sau un nou avânt ANL care ar putea aduce ceva îmbunătăţiri. Cheltuielile masive ce se fac în infrastructură, cu deosebire în cea rutieră, benefice în lungă perspectivă, secătuiesc bugetul cu efecte discutabile pe termen scurt, adică acela care interesează ardent. Spre exemplu, nu văd randamentul autostrăzii Transilvania, o rută mai puţin circulată, în detrimantul altor căi de circulaţie supraaglomerate. Cum deasemenea, nu văd ce beneficii a adus ţării privatizarea „Petromidia”, o unitate performantă la nivel mondial în proporţie de 95%, vândută pe un preţ mizerabil. Vreau să spun în esenţă că interesează nu numai locurile de muncă ci şi, mai ales, ca rezultatul muncii să se regăsească în venitul naţional. Nu putem trăi numai din impozite şi taxe. Trebuie să şi producem şi să ne valorificăm ceea ce producem. În această ordine de idei, se poate discuta convingător despre agricultură. Importantul nostru debuşeu economic a fost şi este lăsat de izbelişte. Am putea s-o stimulăm consumând produsele noastre în loc să consumăm produsele altora. De bună seamă, piaţa e liberă dar, se pot adopta strategii care să orienteze consumul înspre produsul intern.

Adevărul este că modul în care ( nu ) a fost tratată economia în decursul ultimelor două decenii se reflectă în starea de acum, cu o perspectivă dacă nu sumbră, în orice caz problematică. Şi dacă peste toate ne-a mai prins în mreje şi criza, avem rezultatul absolut îngrijorător. Putem face greve, putem face mişcări de protest, acestea nu vor avea un efect pozitiv. Greu să readuci, să refaci ceea ce s-a prăpădit. Greu şi să construieşti când nu mai ai cu ce. Întrebarea care rămâne este: până când vom putea trăi din împrumuturi?

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi