Joi,
28.03.2024
Partial Noros
Acum
17°C

Sibieni in Tenerife: rezidenti in cateva minute, primii 13 euro castigati


Jeanina și Seb au devenit cetățeni rezidenți ai insulelor Canare. În mai puțin de o oră. ”Cu tot cu drumul de la Poliţie la bancă, de la bancă la studioul foto pentru poze tip buletin şi înapoi la Poliţie unde în trei minute un funcţionar amabil ne-a introdus datele în calculator şi ne-a eliberat certificatul de înregistrare în Comisariatul din Adeje. La bancă am plătit câte 19,34 euro de căciulă pentru NIE şi rezidenţă, pe poze am dat câte 6 euro fiecare”, povestește din altă lume, una relaxată, Jeanina.

Cea care și-a și găsit primul job: cel de PRistă pentru un club – cu alte cuvinte, rolul ei este să invite oamenii de pe stradă în clubul pe care îl reprezintă. Primește zece euro pe seară și 0,5 euro de client ”agățat”. ”La 23.40 a venit succesul numărul doi. Două tanti bătrâne rău, din Belfast, s-au lăsat convinse când le-am spus că trupa din Sax Bar cântă şi melodii Queen. „Ai lov Fredi Mercuri”, a spus una dintre ele emoţionată. Când mă resemnasem că seara mea se încheie cu patru clienţi, la 00.05 au apărut două norvegience bete turtă. Băuturi gratis? Bineînţeles. Una dintre ele o dădea una şi bună că vrea să cânte. Taman bine, după miezul nopţii e karaoke în bar, deci loc de desfăşurare a bătrânelor talente. Le-am dus şi pe-ăstea, Seb aştepta să-mi închei seara de muncă şi a mai tras două cadre”.

Chiar dacă din ce pare mai sus, Jeanina și Seb au parte de mai multă muncă, nu e așa. Au început lecțiile de surf (în fotografie aveți un exemplu al modului în care se îmbracă femeile din Tenerife pentru surf, adică direct pe plajă), Seb a apucat să și pescuiască în mare, dar să se și înțepe în dorsala unui peștișor, fapt ce l-a costat două injecții. Ușor și fără șpagă obținute de la amabilii medici de prin Tenerife – dăăă.

Și chiar dacă noi nu avem nimic cu faptul că Jeanina este olteancă, stabilită o vreme la Sibiu, nu putem să nu remarcăm faptul că, la două-trei zile, după ce Jeanina și Seb au aterizat pe insulele Canare, cu cine credeți că s-au întâlnit. Da, da, cu niște olteni. Unul dintre ei folosea chiloții pe post de slip. Relaxat, ce mai. ” Şi cum vorbeam eu tare cu bunică-mea, da foarte tare, olteneşte de tare, că vreo juma de minut mă întreba “Dani (de la Daniela, al doilea prenume al meu), Dani mamă, tu eşti?”, se şi opresc două femei la vreo 55 de ani lângă Seb. Erau românce, din Craiova, şi mare drag le-a fost să dea cu ochii de alţi români. Cuscre, veniseră de vreo lună în Tenerife la copii (care lucrează, cameristă la un hotel – ea, nuş-ce la Siam Park – el) şi peste câteva zile se întorceau înapoi. După câteva momente de vorbă au ajuns şi bărbaţii lor. Iar când au aflat că-s olteancă de-a loc, din Caracal, am crezut că nu mai am aer. S-au pus să mă îmbrăţişeze şi să mă ţuce de câte patru ori pe obraji de m-au albit de tot”.

Dar să nu vă răpesc plăcerea poveștilor savuros scrise de Jeanina. Poftiți de citiți-le, întregi, pe blogul ei. Aici.

Foto: http://jeaninavlad.wordpress.com

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Vizualizari: 1507

Traian Deleanu

de Traian Deleanu

Investigații, Administrație
Telefon:
0740 039 148
E-mail: traian[at]turnulsfatului.ro

Comentarii

3 comentarii

gybson_27

Acum 12 ani

domnilor, de ce va laudati cu rezidenta in insule. Voi sunteti mici copii, dar cei care am fost pe acolo acum 10-15 ani am tras nenicilor, oricum sa aveti bafta
Raspunde

Florin

Acum 5 ani

Buna ziua, au trecut aproape 8 ani de atunci, s-a mai intamplat ceva interesant de semnalat?
Raspunde

iepurasul violent

Acum 5 ani

io dat afara ca oltenii faceau baie in chiloti
Raspunde
Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus