Vineri,
02.12.2022
Innorat
Acum
4°C

Alimentele UE, distribuite cazurilor sociale

Sibienii nu s-au înghesuit să îşi ridice alimentele primite de la Uniunea Europeană. Deşi campania a durat şase luni, o mare parte dintre cei aflaţi pe liste nu au ajuns la centrul deschis lângă Bricomat pentru a primi făina şi zahărul de la UE. În total, 15 mii de sibieni se încadrau în criteriile după care s-au făcut listele de distribuţie. De făină şi zahăr au beneficiat sibienii care aveau pensii sub 400 de lei, cei aflaţi în şomaj, persoanele cu handicap grav şi accentuat neinstituţionalizate precum şi familiile sau persoanele cu venit minim garantat. În total, Sibiul a primit peste 160 de mii de kilograme de făină şi peste 42 de mii kilograme de zahăr. Pentru că mulţi dintre cei care ar fi putut primi alimentele nu s-au prezentat să le ridice, Consiliul Judeţean a decis ca peste 30 de mii de kg de făină şi 6000 de kg de zahăr să fie redistribuite altor localităţi, către mai multe cazuri sociale. În Sibiu au mai rămas în jur de 5000 de kilograme de zahăr care au fost depozitate la Cantina Municipiului Sibiu. Restanţierii mai pot ridica pachete de la Serviciul Public de Asistenţă Socială. „Nu ştiu de ce nu au venit să le ia. Poate le-a fost prea departe şi vor veni acum, când pot ridica alimentele din centru”, a spus primarul Johannis.

Ai fost martorul unui eveniment care crezi că ar merita să fie prezentat în ziar?
Folosește modulul de sesizări din TS App, aplicația de mobil Turnul Sfatului, iar noi vom prelua și aprofunda subiectul.
Descarcă aplicația de aici: https://tsfatului.app.link/download

Urmăriți-ne pe Instagram / Facebook / YouTube

Bogdan Brylynski

de Bogdan Brylynski

Editor
Telefon:
0722 227 297

Comentarii

0 comentarii

Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus