Sibienii care îşi strâng grămezi de deşeuri vegetale în urma curăţeniei de primăvară sunt atenţionaţi de administraţia locală de faptul că există nişte restricţii ferme în ceea priveşte aprinderea unui foc deschis pentru arderea acestor deşeurilor. Iar cei care nu vor respecta aceste normative, riscă o amendă cuprinsă între 50 şi 70 de lei. „Consiliul Local Sibiu a emis o hotărâre în acest sens prin care se interzice locuitorilor, persoane fizice sau juridice, să ardă resturi vegetale sau menajere în curţi, pe străzi sau în containere fără a obţine în prealabil avizul instituţiilor abilitate – Inspectoratul pentru Protecţia Mediului, Direcţia de Sănătate Publică şi Primăria Sibiu. Prin aceeaşi hotărâre de consiliu se interzice arderea în perimetrul oraşului a substanţelor toxice şi a materialelor urât mirositoare”, se arată într-un comunicat al administraţiei locale. Cei care vor să facă „un grătar” trebuie să se asigure că lucrează cu focul în locuri special amenajate şi la distanţă de construcţii: cel puţin 40 de metri faţă de locurile cu pericol de explozie şi cel puţin zece metri faţă de materiale uşor inflamabile cum ar fi lemn, hârtie, textile, carton, etc. Pentru cei care adună în urma curăţeniei cantităţi mari de deşeuri vegetale, administraţia locală va pregăti programe speciale – în zile din timp anunţate, firma de salubrizare contractată de administraţia locală va aduna deşeurile vegetale de la sibieni.
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi
Vizualizari: 383
Ultimele comentarii
Acum 8 ore
Valentino Versace
Acum 8 ore
Cartea ne face bine..
Acum 8 ore
Emil
Acum 9 ore
Adrian
Acum 9 ore
Newman