Miercuri,
10.09.2025
Cer Senin
Acum
21°C

Lista neagra pentru constructori

Compania Naţională de Investiţii (CNI) va publica o "listă neagră" cu constructorii care nu respectă standardele de calitate sau termenele de derulare a contractelor, i-a anunţat miercuri Ana Maria Topoliceanu, directorul general al CNI, pe constructorii care lucreză cu fonduri de la instituţie. De asemenea, lista va fi transmisă Autorităţii Naţionale pentru Reglementare şi Monitorizarea Achiziţiilor Publice. Totodată, a fost comunicată hotărârea de a nu mai accepta plăţi adiţionale care depăşesc 10% din valoarea iniţială a contractului, măsură impusă prin decizia ministrul Dezvoltării Regionale şi Turismului, Elena Udrea, potrivit Mediafax. Excepţie de la această marjă vor face solicitările argumentate şi aprobate de Consiliul tehnico-economic al Ministerului Dezvoltării Regionale şi Turismului. "Această măsura a fost luată pentru a determina constructorii să vină la licitaţii cu preţuri reale, nu subevaluate, cum făceau până acum, ca să câştige licitaţiile", a declarat egenţiei MEDIAFAX Ana Maria Topoliceanu. Ea a adăugat că prin Ordonanţa 34/2006, privind atribuirea contractelor de achiziţie publică, valoarea cumulată a contractelor atribuite pentru lucrări şi servicii suplimentare/adiţionale nu trebuie să depăşească 50% din valoarea contractului iniţial.

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi

Comentarii

0 comentarii

Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus