Gaz Metan Mediaş joacă vineri un meci extrem de important pentru viitorul echipei în prima divizie. Deşi stau destul de bine în campionat, medieşenii nu vor altceva decât victorie în meciul cu Oţelul Galaţi. O victorie în această partidă ar trece Mediaşul de bariera psihologică de 30 de puncte. „Aş propune să tragem o linie, discutând de salvarea de la retrogradare, după meciul cu Pandurii. Până atunci se vor mai derula câteva etape. Ar fi mijlocul returului şi cred că şi la titlu şi la retrogradare se vor mai limpezi lucrurile. Cred că e cel mai încins campionat din Europa, sunt 7 echipe care se luptă pentru titlu iar de la locul 8 în jos, orice echipă poate retrograda. Nici Oţelul, cu 32 de puncte nu e lipsită de griji. În afară de Unirea Alba Iulia, care are 14 pucnte, toate celelalte echipe luptă în continuare. Dacă după meciul cu Pandurii vom avea 34 de puncte aş fi cel mai mulţumit”, spune Cristi Pustai, tehnicianul găzarilor. „Este un meci foarte greu, aş fi tentat să zic că e cel mai greu al returului dar toate punctele puse în joc sunt importante. Prin acest joc putem sări de bariera de 30 de puncte şi ar fi un lucru extraordinar. Întâlnim o echipă care a jucat foarte bine în toate jocurile din acest retur, agresivă sensul bun al cuvântului, o echipă care face densitate mare îăn jurul balonului şi multă risipă de energie”, mai spune tehnicianul. Din păcate, partida se anunţă grea pentru medieşeni şi din prisma suspendărilor şi accidentărilor. Silvăşan şi Munteanu sunt suspendaţi pentru cartonaşe iar alţi patru jucători sunt accidentaţi, printre ei Pârvulescu şi Liţu.
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Vizualizari: 379
Ultimele comentarii
Acum 7 ore
Adrian
Acum 7 ore
Loijhbloijh
Acum 7 ore
Emil
Acum 7 ore
Pastor marginas
Acum 7 ore
Emil