Polițiștii sibieni au prezentat un număr de 12 aparate radar noi, de tip "Autovision", primite de Serviciul Poliţiei Rutiere din cadrul IPJ Sibiu. De luni, aceste aparate vor fi împărțite în județ și vor supraveghea traficul,
Reprezentanţii Poliţiei Judeţene Sibiu au prezentat noile aparate radar intrate în dotarea Serviciului Poliţiei Rutiere înaintea manifestărilor programate pentru Ziua Poliţiei,.
"Deocamdată avem o proiecţie referitoare la repartizarea radarelor. Opt dintre acestea vor sta la Sibiu, unul la Mediaş, unul la Miercurea Sibiului, unul la Tălmaciu şi altul la Agnita. Cel mai probabil, acestea vor fi trimise în trafic de la începutul săptămînii viitoare", a declarat Bogdan Maxim, şeful Biroului Drumuri Naţionale din cadrul Poliţiei Judeţene Sibiu, citat de Mediafax.
Potrivit sursei citate, cele 12 sisteme de supraveghere a traficului şi măsurare a vitezei de deplasare de tip "Autovision" pot înregistra şi stoca, fiecare, 30 de ore de imagini, funcţionează pe sistem stand-by, pornind doar în momentul în care detectează un autovehicul cu viteză mai mare decât limita maximă setată de operator, şi pot înregistra maşinile de pe ambele sensuri de mers.
Poliţiştii sibieni spun că acest tip de radar poate fi detectat, practic, de dispozitivele speciale, dar şoferul nu are la dispoziţie timpul necesar pentru a reacţiona şi a reduce viteza.
După prezentarea noilor radare, conducerea Poliţiei Judeţene Sibiu a participat la o depunere de coroane la Monumentul Eroilor Revoluţiei din Decembrie 1989 din faţa instituţiei şi apoi a organizat o şedinţă festivă de înaintare în grad a aproximativ o sută de agenţi şi ofiţeri, dar şi de felicitare şi premiere a celor care au avut rezultate deosebite.
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi
Tag-uri: Poliţiei Judeţene Sibiu , Miercurea Sibiului , Serviciul Poliţiei Rutiere , Biroului Drumuri Naţionale , Ziua Poliției , Serviciului Poliţiei Rutiere , Bogdan Maxim , Monumentul Eroilor Revoluţiei
Vizualizari: 461


Ultimele comentarii
Acum 7 ore
Wow
Acum 7 ore
@Roboschet
Acum 7 ore
Bambolero
Acum 7 ore
Hetmannstadt
Acum 8 ore
Gelu