Marţi,
16.04.2024
Cer Senin
Acum
21°C

Cioaba contesta amenda primita de la primarie

Maşina lui Florin Cioabă a fost ridicată de Primăria Sibiu deoarece bloca o cale de acces, Cioabă recunoscându-şi vina şi plătind amenda, dar susţinând că s-a întors înainte ca autoturismul să fie urcat pe platformă şi spunând că vrea să conteste procesul-verbal de ridicare a maşinii.

Potrivit martorilor, incidentul a avut loc, marţi după-amiază, pe strada Mitropoliei, în centul municipiului Sibiu, după ce Florin Cioabă şi-a parcat maşina pe domeniul public, blocând calea de acces în Piaţa Huet din oraş.

" Contravenţia săvârşită a fost blocarea unei căi de acces pentru care amenda este cuprinsă între 75 şi 150 de lei, jumătate din minim, în 48 de ore. Contravenientul a avut de achitat şi 300 de lei, reprezentând taxa de ridicare şi de transport. Proprietarul a plătit şi a recuperat autovehiculul", a declarat, miercuri purtătorul de cuvânt al Primăriei Sibiu, Mirela Glogore.

Autointitulatul regele al romilor, Florin Cioabă, a recunoscut că a parcat ilegal şi a spus că a plătit amenda având în vedere că a greşit.

El a afirmat însă că reprezentanţii Primăriei Sibiu au greşit când i-au ridicat maşina în condiţiile în care s-a întors înainte ca autoturismul să fie pus pe platformă.

"Am parcat lângă sediul PSD din Sibiu şi m-am dus până la farmacie. Am lipsit maxim zece minute. Recunosc că am greşit. Am pus maşina acolo unde este un pilon de intrare şi nu aveam voie. De aceea am plătit amenda. Recunosc că am încălcat legea şi oricine trebuie să o respecte. Cu ce nu sunt eu de acord este că în momentul în care m-am întors maşina era încă în aer. Nu era pusă pe platformă. Trebuiau să îmi dea amendă şi să nu îmi mai ia maşina", a declarat Florin Cioabă.

Acesta a spus că va contesta măsura complementară de ridicare a maşinii prevăzută în procesul-verbal de contravenţie.

De cealaltă parte, reprezentanţii Primăriei Sibiu spun că este dreptul contravenientului să depună contestaţie, dar că fiecare ridicare de maşină este filmată şi dispun de imagini doveditoare a faptului că au dreptate.

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Comentarii

5 comentarii

sfat

Acum 14 ani

sa conteste si cuantumul impozitelor si utilitatilor pe care el si natia lui de rusinele le platesc, evident, la zi
Raspunde

ghita

Acum 14 ani

ce farmacie?
Raspunde

ptr ghita

Acum 14 ani

farmacia 24 evident :)) ...din piata huet pana acolo si inapoi a facut 10 minute
Raspunde

Satra

Acum 14 ani

Tiganul tot tigan...
Raspunde

cipi

Acum 14 ani

da dar daca era vorba de un roman nu se mai facea atita scandal si apropo romanii nu sunt mai buni ca tigani ca pe unde te duci in strainatate te fac de minune romani numai dupa furate umbla si minciuni
Raspunde
Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus